10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSatul Olimpic va fi aparat cu rachete Patriot

Satul Olimpic va fi aparat cu rachete Patriot

Guvernul grec va impune interdictie de survol deasupra Atenei cu o saptamina inaintea inceperii Jocurilor Olimpice.

Grecia a desfasurat sase baterii de rachete Patriot la Aeroportul militar de la Tatod, situat in nordul orasului, foarte aproape de Satul Olimpic, pentru a proteja spatiul aerian al Capitalei elene contra tuturor tentativelor de atentat utilizind avioane. Rachetele de fabricatie americana fac parte din dispozitivul prevazut pentru a asigura protectia spatiului aerian al Atenei, dispozitiv identic cu cel utilizat la Atlanta 1996 si Salt Lake City 2002. Rachete de alt tip au fost desfasurate in alte patru orase elene, acolo unde vor avea loc meciurile de fotbal. Rachete antiaeriene rusesti S-300 de lunga distanta se vor afla si in orasul Heraklion din Creta.

Ministrul grec al ordinei publice, Georges Voulgarakis, a spus ca avioane care vor actiona asemenea celor de la 11 septembrie 2001 vor fi doborite imediat, daca nu se vor supune somatiei aparatelor de zbor de vinatoare grecesti, aflate in misiune de interceptare. Supravegherea aeriana va fi efectuata de avioane AWACS ale NATO.

La rindul sau, flota militara va fi in stare de alerta incepind cu 3 august, 35 de vase fiind prezente in zona, in Marea Egee si in Marea Ionica, avind sarcini nu numai de protectie, dar si de a stopa sosirile clandestine. Totodata, opt vase ale fortei navale permanente ale NATO, stationata in Marea Mediterana, vor sosi in apele internationale incepind cu 6 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS