Universitatea are antrenor „puriu“

Autori


• „Vreau performanta la Craiova si asta inseamna ca din vara ma gindesc la titlu!“ – a declarat Rednic • Gigi Ciurea este secund, iar Silviu Lung – antrenor cu portarii • Ieri, la primul antrenament condus de Mircea Rednic, a lipsit McBreen • Se zvoneste ca, dupa acuzele care i s-au adus in ultima vreme, atacantul australian ar fi tentat sa paraseasca echipa

In sedinta Consiliului de Administratie (de duminica, 28 martie), s-a hotarit numirea lui Mircea Rednic ca antrenor principal, fostul tehnician Nicolo Napoli urmind sa primeasca „alte atributii pe linie tehnica in cadrul clubului Universitatea“ (Camelia Stancu, purtator de cuvint). In conferinta de ieri, presedintele Pavel Badea a explicat motivele schimbarii lui Napoli: „La sfirsitul turului, Universitatea era pe locul patru si cu sanse reale pentru locul trei, iar acum sintem la un alarmant -3 la «adevar» si pe locul opt, care ne da, intr-o oarecare masura, frisoane si ne face sa fim, sa zicem, un pic tematori pentru viitorul nostru apropiat. Prin aducerea d-lui Rednic, dorim o urcare in clasament si o liniste pentru viitorul apropiat. Am avut anumite discutii cu dl Rednic deoarece era normal ca eu, presedinte, sa fiu pregatit in eventualitatea unui esec, in conditiile in care la echipa era chiar stare de anarhie“.

Dupa ce „Badita“ a precizat ca Universitatea a avut cu antrenorul Mircea Rednic doar un „gentlemens agrement“ (o intelegere intre Badea si Rednic), ieri, in timpul conferintei, „Puriul“ a semnat contractul cu Universitatea pentru o perioada de un an si trei luni. In schimb, Badea nu si-a pus semnatura pe contract, explicind, in gluma: „Eu n-am drept de semnatura!“

Primit cu aplauze (ca si Cirtu in toamna lui 2002), Rednic a punctat: „Sint onorat de oferta care mi s-a facut, mi-am dorit sa vin la Universitatea. Am avut si alte oferte, unele mai avantajoase din punct de vedere financiar, dar am preferat Craiova pentru ca este un club care are toate conditiile ca eu, impreuna cu jucatorii – singur nu pot sa fac nimic – sa facem performanta. Intotdeauna am pus performanta inaintea banilor. Ii multumesc lui «Badita» deoarece el a insistat ca eu sa vin aici. Am vorbit si cu dl Staicu si am tot sprijinul dumnealui. Asta este un lucru foarte important pentru un antrenor“.

„Universitatea are jucatori de valoare, dar n-are echipa!“

Despre lot, „Puriul“ a spus: „Luati individual, Universitatea are jucatori foarte buni, jucatori cu valoare. Problema e ca in prezent, Universitatea n-are echipa! (…) Asta am constatat eu: nu mai exista entuziasmul si ambitia care erau inainte la Craiova. Vreau sa fac performanta cu Universitatea incepind de acum“.

Supus unui adevarat „tir“ de intrebari, Mircea Rednic a precizat, printre altele: „Vreau sa demonstrez ca Rapidul a gresit fata de mine; cunosc lotul Universitatii in proportie de aproape 80% (chiar mi l-am dorit la Rapid pe Daouda, apoi pe Papura in Arabia Saudita); imi doresc cu Universitatea campionatul – editia 2004/2005, nu vorbesc de Cupe Europene. Jucatorii actuali ai Universitatii pot sa-mi demonstreze in aceste doua luni din campionatul 2003/2004 ca merita sa joace la Rapid, pardon Craiova! Cred ca ma pomenesc cei de acolo. Niciodata n-am declarat ca m-am nascut dinamovist, rapidist sau stelist, ci, pe unde am fost, m-am comportat ca un profesionist; acum ma dedic total clubului Universitatea Craiova. Craiova are un public deosebit, eu l-am simtit, iar ca jucator mie imi era teama de atmosfera creata de suporteri. Echipa actuala a Universitatii este datoare publicului craiovean, iar suporterii merita…; imi doresc continuitate, o sa impun un alt sistem de joc, in functie de jucatorii actuali si va fi mult mai combinativ, nu stiu daca stilul englezesc ni se potriveste noua. Acum sint oltean, nu mai sint ardelean, imi doresc sa cistig toate meciurile, iar cel de simbata, cu Farul, sper sa fie o victorie pentru noi. Jucatorii

n-au incredere in ei, nu sint uniti, eu vreau sa formam o familie. Am citit declaratii in presa despre dispute intre jucatori, ceea ce nu mi se pare normal“.


„Mi s-a sugerat sa nu vin la Craiova!“

Amintindu-i-se episodul instalarii antrenorului Lacatus, cit si despre patimasul public craiovean, Rednic, cu zimbetul pe buze, a replicat: „Nu mi-e teama! De ce? Sint un profesionist si sper ca alegerea mea sa fie de bun augur (…) Este adevarat, unii oameni de fotbal, prieteni din Craiova si din Bucuresti mi-au sugerat sa nu vin aici. Nu ma intereseaza. Chiar imi doresc sa vad ce s-ar putea intimpla. Toata lumea imi spune ca-i nebunie, ca nu se poate lucra etc“.

Proaspatul antrenor al Universitatii isi doreste un nou regulament de ordine interioara, iar toate problemele care le va constata la club le va nominaliza intr-o lista care va fi inaintata conducerii („avem nevoie si de un teren sintetic“). „La Rapid, cu un presedinte tinar (Razvan Lucescu) am luat campionatul. Aici, cu un presedinte tinar (Pavel Badea), hai sa luam si Cupa!“, si-a marturisit gindurile de viitor Mircea Rednic.

Pavel Badea a facut o radiografie a situatiei actuale de la Craiova, una tensionata si care „nu este caracteristica echipei noastre, acesta fiind si unul dintre motivele inlocuirii lui Napoli“. „Badita“ insa a tinut sa precizeze: „Nu este bine ca eu sa fiu criticat si tras la raspundere pentru ceea ce s-a intimplat in aceste trei etape ale returului. De ce? Pentru ca n-am avut o prea mare implicare din punct de vedere tehnic“. Vorbind despre sprijinul declarat pentru antrenorul Napoli, Badea a spus: „Am luat acea decizie, in iarna, de numire a lui Napoli, si nu regret nimic. Instalarea antrenorului italian s-a luat pentru a incerca sa se repare imaginea Universitatii Craiova. Mi se pare de bun simt decizia pe care am luat-o atunci (…) Faptul ca in aceste etape ale returului, el n-a confirmat, ne-a adus in situatia de a-l schimba. Din nefericire, in aceste trei etape, Universitatea a acumulat doar un singur punct“.

Va fi Mircea Rednic primul antrenor care isi va duce la sfirsit contractul semnat cu Universitatea? La aceasta intrebare, in timp ce Rednic zimbea, Badea a punctat: „Presedintele Badea il va sustine pe antrenorul Rednic si sper ca impreuna sa reusim ceea ce ne-am propus“. Si a facut imediat precizarea: „Da, asa am declarat si la instalarea lui Napoli, dar l-am sustinut din considerente morale… Era normal sa-l sustin pentru ca dumneavoastra (presa – n.r.) aveti un ghimpe tot timpul vizavi de noi, cei care sintem in prezent la Universitatea“.

La antrenamentul de ieri dupa-amiaza, Mircea Rednic a fost prezentat lotului „alb-albastrilor“.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 30 martie 2004

Actualitate

» Dac Air isi relanseaza activitatea
» Anglia – inchisa pentru romani
» Decanul de virsta al PSD Gorj ar putea parasi partidul
» Salarii de merit pentru cadrele medicale
» Tomograf computerizat donat unitatii sanitare din Corabia
» Masa de Paste va costa peste 4.000.000 de lei
» 200.000 de lei kilogramul de arpagic in Severin
» Tigarile, principala marfa de contrabanda la Vama Portile de Fier I
» Clientii discotecii, trimisi la toaleta scolii
» Prefectul de Gorj nu stie de ce va fi demis
» Spitalul de Urgenta are farmacia plina, dar bolnavii isi cumpara singuri medicamente
» Boschetarii se intorc la Spitalul Judetean Slatina
» Consultatii gratuite la cabinetele de dermatologie pentru craiovenii cu unghii bolnave
» Administratoarea Asociatiei de proprietari nr. 24 din Slatina, cercetata penal
» Cadrele medicale de la Spitalul Judetean s-au apucat sa rascheteze pereti

Local

» SC EXERV SRL Craiova, firma fratilor Mihailescu, a intrat in faliment
» Cine plateste despagubiri pentru precedentul EXTENSIV?
» Gregorian Bivolaru a fost arestat preventiv 29 de zile pentru comiterea de perversiuni sexuale
» A sarit din masina sa scape de viol
» Hotii au „grija“ de buzunarele noastre
» A facut accident cu motocicleta unui prieten
» Politist bailestean mort in somn

Sport

» McBreen si Bolohan au fost invoiti
» Acesta este „belgianul“ Rednic
» Suporterii l-au acceptat pe Rednic
» Napoli doreste sa antreneze o grupa de juniori
» Oltenii au furat Cupa din ’94!
» Amical cu „cimpoierii“ lui Vogts
» Intilniri de gradul zero la Rotterdam Si la Braga
» „Hagi a adus disciplina la Galata“
» In lupta cu Frei si Dhorasoo
» Rosu spera sa revina la Nationala
» „Amicalul cu Scotia este un test important“
» Pancu a fost inclus in „echipa de aur“
» Adi Ilie crede ca „vulturii“ au 50 la suta sanse sa cistige campionatul
» Marius Niculae a fost laudat de presa lusitana
» Moldovan doreste sa joace din nou in Liga Campionilor
» Rosu a marcat pentru Numancia
» Arsenal a stabilit un nou record de invincibilitate
» Etapa a 20-a
» Rezultatele inregistrate in week-end
» Pavel l-a invins pe Hewitt si a ajuns in turul trei
» Federer si-a gasit „nasul“
» Ruxandra Dragomir a iesit din competitie
» Universitatea a incheiat campionatul cu o infringere
» Marius Ionescu, pe locul 30
» Universitatea are antrenor „puriu“
» Marian Rada nu este agreat de olteni
» Napoli nu ar putea fi sef la Centrul de copii si juniori

Opinii

» E baiat serios!

Top