11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportZi nefasta pentru romani

Zi nefasta pentru romani

Miercuri a fost o zi „neagra“ pentru romanii care evolueaza in Turcia. Besiktas Istanbul, echipa antrenata de Mircea Lucescu si la care joaca Daniel Pancu si Adi Ilie, Galatasaray Istanbul, formatia romanilor Ovidiu Petre, Gabriel Tamas si Florin Bratu, si Bursaspor, gruparea la care evolueaza Bogdan Vintila, Cornel Frasineanu si Iulian Miu, au fost eliminate din optimile Cupei Turciei. Besiktas si Galatasaray au parasit pe usa din spate aceasta competitie, fiind invinse cu 4-1, respectiv 5-0, in timp ce Bursaspor a pierdut la limita, 0-1.

Besiktas a pierdut la scor

Echipa antrenata de Mircea Lucescu, Besiktas Istanbul, a fost eliminata in optimile de finala ale Cupei Turciei, dupa infringerea suferita miercuri, cu scorul de 1-4, in fata formatiei Gaziantepspor. Pentru Besiktas a inscris Sinan (’80), in timp ce Gaziantepspor a punctat prin Hasan Ozer (’15), Yusuf (’59), Lazarov (’76) si Mehmet Polat (’90).

Atacantul craiovean Adrian Ilie a fost titular, debutind in aceasta partida la Besiktas, si a fost inlocuit, in minutul 71, de marcatorul golului echipei sale, Sinan.

Daniel Pancu nu a evoluat, fiind suspendat dupa ce a primit un cartonas rosu in partida de campionat pierduta de echipa sa, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 1-4, in fata formatiei Samsunspor, incheiata in minutul 85, din cauza eliminarii a cinci jucatori de la Besiktas.

Si Galata s-a facut de ris

Galatasaray Istanbul a fost si ea eliminata din Cupa Turciei dupa infringerea suferita miercuri, cu scorul de 0-5 (0-1), in meciul cu Caykur Rizespor, din optimile de finala ale competitiei. Golurile echipei Caykur Rizespor au fost inscrise de Clodian Duro (’39,’78), Okan (’71, ’89), si Zafer Demiray (’85). In minutul 15 al partidei, portarul echipei Galatasaray, Mondragon, a fost eliminat de pe teren.

Jucatorii romani Ovidiu Petre, Gabriel Tamas si Florin Bratu au fost titulari la Galatasaray. Bratu a fost inlocuit, in minutul 66, de Ayhan.

Bursaspor a pierdut la limita

Tot in optimile de finala ale Cupei Turciei, Bursaspor a fost eliminata dupa infringerea, cu scorul de 1-0 (1-0), inregistrata, miercuri, in meciul cu Konyaspor. Unicul gol al meciului a fost inscris de Zafer Biryol, in minutul 43.

La Bursaspor, portarul Bogdan Vintila a evoluat pe toata durata meciului, in timp ce fundasul Iulian Miu a jucat din minutul 46, cind a intrat pe teren in locul lui Egemen. Mijlocasul Cornel Frasineanu nu a fost utilizat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS