10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCatalin Craciunescu are drept de joc la Universitatea

Catalin Craciunescu are drept de joc la Universitatea

In sedinta Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal, care s-a desfasurat marti, pe parcursul a sase ore, a aprobat modificarea regulamentului privind statutul si transferul jucatorilor, care va intra in vigoare din 3 februarie, abrogindu-se astfel regulamentul stabilit in cadrul Adunarii Generale din 1 martie 1999.

Aceasta decizie va permite Universitatii Craiova sa oficializeze transferul lui Catalin Craciunescu de la Dinamo la clubul din Banie. Craciunescu se pregateste sub comanda lui Cirtu de la jumatatea acestei luni, dupa ce in vara anului trecut a fost transferat de la Craiova, alaturi de mai multi coechipieri ai sai, la clubul din „Stefan cel Mare“. Precizam ca fundasul oltean nu a jucat nici un meci pentru „ciinii rosii“, iar zilele trecute a semnat cu Universitatea un contract pe trei ani. Daca FRF nu ar fi decis marti schimbarea regulamentului, Craciunescu nu ar fi avut dreptul sa fie transferat de doua ori intr-un sezon.

Cluburile datornice nu vor mai fi depunctate

Tot in sedinta de marti, FRF a decis sa renunte la depunctarea cluburilor care nu-si achita datoriile fata de alte grupari, acestea urmind sa fie penalizate cu 0,25 la suta pe zi din suma respectiva. Apoi li se va interzice sa achizitioneze jucatori, dar vor putea sa se transfere la alte echipe, iar in final vor fi retrogradate.

Comitetul Executiv a aprobat Regulamentul de Ordine Interioara (ROI) al cluburilor, care va trebui ratificat de oficialii fiecarei grupari, in prezenta unui jucator, si apoi inregistrat la FRF, LPF sau AJF. In ROI nu vor fi stipulate probleme financiare, ci doar sanctiuni disciplinare si probleme legate de drepturi si obligatii. ROI va trebui afisat in vestiarul jucatorilor cu 15 zile inainte de inceperea campionatului.

Iordanescu a solicitat UEFA 40 de licente PRO

Forul federal a mai aprobat componenta si atributiile Comisiei Tehnice, care va fi formata dintr-un presedinte, doi vicepresedinti, un secretar general si 15 membri. Comisia Tehnica va definitiva si criteriile pentru acordarea licentei PRO. In acest sens, selectionerul reprezentativei de fotbal a Romaniei, Anghel Iordanescu, a adresat o scrisoare la UEFA pentru a obtine un numar mai mare de locuri pentru prima faza de acordare a acestei licente. Presedintele FRF, Mircea Sandu, a afirmat ca Iordanescu a cerut ca aceasta diploma sa poata fi acordata unui numar de 40 de antrenori. „Pina in anul 2004, cind toti antrenorii din Divizia A trebuie sa aiba aceasta licenta, scoala de antrenori trebuie sa instruiasca 50-60 de tehnicieni“, a spus presedintele FRF.

Mircea Sandu a anuntat ca Adunarea Generala ordinara a FRF va avea loc pe 3 martie, la ora 11.00, avind pe ordinea de zi prezentarea raportului de activitate a Comitetului Executiv, bilantul contabil si bugetul anului 2003.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS