16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportVreti sa plece Sava? Mai asteptati un an, cel putin!

Vreti sa plece Sava? Mai asteptati un an, cel putin!

Marius Sava, singurul jucator oltean care a rezistat presiunilor lui Gigi Netoiu (si, credeti-ne, „Comandantul“ stie mai bine ca oricine sa preseze un om!), este poftit, rugat, fortat – e dificil sa alegi termenul corect – sa plece de la Universitatea! Adica de la echipa pe care nu a tradat-o niciodata si in curtea careia a crescut de la opt ani.

Mi-l amintesc pe Sava cum arata cind a plecat la Genoa. Parca l-ai fi trimis pe Luna, nu alta, dar, cu citeva ore inainte de a decola spre Italia, mi-a spus: „Stiu, pentru unii, Italia reprezinta idealul si poate ca la fotbalul care se joaca acolo asa si este. Dar eu abia astept sa ma intorc acasa, sa joc la Universitatea, indiferent de situatia din Banie!“

Intr-un fel, italienii l-au „mirosit“, si-au dat seama ca olteanul care le venise din Banie era mai sentimental decit un sicilian. Juca la Genoa, dar gindul ii era acasa, la echipa al carei nume nu le era deloc strain italienilor, ca doar cu multi ani in urma Universitatea ii facuse arsice pe mindrii florentini, cu „printul“ Antognoni in frunte.

Cu siguranta ca inclusiv Dinel Staicu si-a dat seama ce inseamna Sava pentru imaginea Universitatii si in zilele in care a negociat cu Gigi Netoiu preluarea echipei una dintre conditiile principale a fost ca plateste daca „Savarina“ va fi lasat si el in Banie. „Comandantul“ a acceptat greu, dar a fost fortat in primul rind de jucator, care i-a spus verde in fata ca mai bine renunta la fotbal decit sa plece la Dinamo pe urmele altor sapte-opt olteni oportunisti.

Acum, iata, Sava are destule argumente sa se considere un intrus la Universitatea! I se nascocesc fel de fel de nazbitii, ba este acuzat ca ar trata pe ascuns cu impresari. Culmea este ca, daca ar vrea sa plece acum, Sava n-ar avea nici un avantaj si el stie mai bine decit oricine asta. Nu de alta, dar vara viitoare ii expira contractul si devine liber ca pasarea cerului, putind pleca oriunde gratis. Ieri a spus ca oricum va astepta acasa finalul acestui campionat si atunci se va decide: „Prioritate va avea de departe tot Universitatea, dar, daca mi se va inchide usa in nas, nu se cade sa o sparg eu, desi poate as avea dreptul“.

Ca tot am pomenit de situatia contractuala a jucatorului, se pare ca tocmai aceasta este beleaua. Daca va fi fortat sa plece acum, Sava nu o va putea face decit in schimbul unei anumite sume de transfer. La anul insa, clubul nu va incasa nici un cent, cu toate ca „Savarina“ nu are nici un chef sa paraseasca Bania, preferind sa-si renegocieze angajamentul cu Universitatea.

In rest, daca a discutat, intr-adevar, cu vreun impresar pe la Pitesti, Sava nu a incalcat nici o regula. Ba, mai mult, FIFA si UEFA chiar sugereaza ca jucatorii sa lucreze cu impresari pentru a fi feriti de eventualele nereguli contractuale cu echipele pe care si le aleg. Oricum, ca sa raminem la acest capitol, fotbalistii sint liberi sa-si aleaga impresarii si nimeni nu-i obliga sa lucreze doar cu cei agreati de un club sau altul. O chestie pe care si Universitatea sintem convinsi ca o va intelege, desi, pina atunci, ar fi bine sa-l trateze decent pe Sava, omul care la Bacau a „regizat“ doua goluri, i-a pasat extraordinar lui Verdes la faza eliminarii lui Prunea, dar a doua zi a aflat cu stupoare ca a fost chiar mai slab decit exoticul Leandro, introdus in minutul 78!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS