16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal mort intr-un oras retrogradat

Fotbal mort intr-un oras retrogradat

Scriam in toamna trecuta ca Vasile Bulucea si Cornel Mondea se sperie pina si de umbra lui Gigi Netoiu. Sintem convinsi ca inclusiv un primar de la tara ar fi avut mai multa mindrie si nu ar fi acceptat chiar toate porcariile pe care „Comandantul“ le-a testat pe spinarea fotbalului oltean.

Din punctul nostru de vedere, Netoiu ne ofera exact ce ni se cuvine. Practic, ne-a bagat in carantina, dar a avut bunul-simt sa nu ne confiste televizoarele. Asa ca simbata seara am vazut ce poate face un primar adevarat. Privind la minunea de echipa a lui Dumitru Sechelariu – de fapt, a oamenilor din Bacau – si la atmosfera incendiara din tribunele de acolo, ne-am amintit cu lacrimi in ochi ca si noi am fost odata la fel de fericiti. Dupa care ne-am intrebat ce fac de fapt primarul si prefectul din Craiova pentru oamenii de aici, din moment ce fotbalul, ne-am inteles, moare sub ochii lor, iar de gropi, mizerie si ciini vagabonzi n-am scapat. Asa ca, de ce sa-l injuram doar pe Gigi Netoiu ca merge spre retrogradare cu echipa, cind orasul este aproape retrogradat din civilizatie?

Culmea este ca prin ’97 Vasile Bulucea a fost printre cei care ne-au aiurit ca, spre binele fotbalului craiovean, echipa trebuie transferata in bratele unor potenti oameni de afaceri, multi dintre ei fiind, de fapt, „copiii“ preferati ai regimului politic de atunci. Dintre toti a mai ramas doar George Ilinca, personajul care l-a si adus de fapt pe Gigi Netoiu in Banie. Sintem curiosi daca Vasile Bulucea va intelege pina la urma ca primaria dumnealui poate lua exemplu de la cea a lui Sechelariu sau ne va oferi alti investitori „providentiali“, strinsi, sa spunem, intr-un soi de „Comitetul de Salvare II“.

Pina se vor hotari conducatorii nostri sa actioneze, nu-l mai injurati doar pe Gigi Netoiu. Ca, uite, omul parca are dreptate sa nu plateasca asa de mult pe stadion, din moment ce a avut grija sa tina suporterii la poarta pentru a feri de uzura scaunele de plastic ale arenei „Ion Oblemenco“ cu care se lauda in permanenta primaria. De parca scaunele, la o adica, pot sa joace fotbal in locul fotbalistilor…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS