Voi sti cind sa renunt, acum insa mai pot!

– N-ai mai participat la o pregatire de iarna in Romania din 1992. Cum ai regasit-o pe cea de acum de la Poiana Brasov si Sf. Gheorghe?

– Am avut sansa deosebita ca din vara anului 1992 si pina in decembrie 2001 sa joc in campionate straine: Elvetia (’92-’95), Coreea de Sud (’95-’98), Japonia (’98-2001). Cu o exceptie: Sorin Cirtu m-a dorit din nou la Universitatea si astfel am evoluat la Craiova in turul campionatului ’95/’96. Fiecare antrenor are ideile si metodele lui, dar toti – din Tara Cantoanelor si pina in Tara Soarelui Rasare – au urmarit acelasi lucru: jucatorul de fotbal sa aiba in primul rind resursele fizice necesare competitiei. Apoi, celelalte elemente decisive in cistigarea unui meci: tehnica, tactica, mentalitate. Raspunzind intrebarii pe care mi-ati adresat-o, pot sa va spun, pe scurt, ca aceasta pregatire efectuata cu antrenorul Sorin Cirtu a fost una obisnuita pentru fotbalistul roman Pavel Badea.

– Totusi, grea fata de cele din afara?

– N-am spus asa ceva. O pregatire de iarna nu poate fi insa o plimbare la Poiana Brasov. Chiar daca am 34 de ani, nu m-am plins. Anul trecut, la Avispa Fukuoka, eram in fruntea plutonului. Slujesc fotbalul corect pina cind pot. Fotbalul mi-a adus cele mai mari satisfactii profesionale si, trebuie s-o recunosc, si financiare. Stiu insa cind sa-mi pun ghetele in cui, am acest discernamint, ca sa zic asa. V-am mai spus-o, n-o sa uit toata viata ce mi-a spus presedintele Universitatii, profesorul Corneliu Stroe: „Orice cal de rasa ajunge mirtoaga!“

– Inteleg insa ca unul din motivele pentru care antrenorul Florin Marin nu te-a dorit la Universitatea ar fi fost si virsta…

– Nu am inteles prea bine care au fost motivele domnului Florin Marin. Si nici nu doresc sa intru in polemica cu nimeni. Mai ales ca Universitatea este clubul meu de suflet, aici m-am consacrat si am cucerit un titlu national si o Cupa a Romaniei. Dar, cum bine declara si antrenorul Sorin Cirtu, Universitatea de astazi nu mai reprezinta spiritul oltenesc din vremurile bune, asa cum le-am prins si eu. Si poate ca, intr-un fel, e mai bine asa ca domnul Florin Marin a refuzat sa revin la echipa. De ce sa scot eu castanele din foc, asa cum bine scria un coleg de-al dumneavoastra? M-a deranjat modul cum am fost tratat. Actionarul ma cauta la telefon, dar imi spune ca antrenorul are cuvintul hotaritor. O chestie normala. Dar de la acest telefon, pauza! Citesc apoi in presa o declaratie a antrenorului cum ca nu-l interesez, avind in lot vreo opt-noua mijlocasi. Apoi ca n-ar fi declarat asa ceva, dar ca n-am loc in formatie, ca nu l-am sunat personal, chestii din astea. Ce sa fi facut, sa-l rog ca sa ma ia la Universitatea, asa din mila? Credeam ca in Romania lucrurile au evoluat totusi. Pavel Badea n-a ajuns in acest hal. Am spus-o atunci si tin s-o repet si acum: nu ma dau eu pe nici unul din mijlocasii adusi de antrenorul Fl. Marin. Sint sigur ca jucatorii – cu care n-am absolut nimic de impartit – se vor supara, dar trebuie si eu sa-i raspund antrenorului. Probabil ca dinsul a uitat cite am facut eu pentru Universitatea. Si atunci bine zicea antrenorul Sorin Cirtu ca nu se identifica cu Universitatea cea de astazi. Altfel, doresc bafta echipei.

– Ai semnat cu Extensiv?

– Nu, dar m-am inteles, deocamdata, pina la vara. Intre oameni de onoare conteaza si cuvintul. Oricum, si semnaturile vor fi puse pe contract. Conteaza ca ma simt bine, ca exista o familie de olteni adevarati la Extensiv si ca fratii Mihailescu sint hotariti ca obiectivul acestui sezon sa fie indeplinit: repromovarea in A. Am refuzat o oferta din Coreea de Sud, o echipa a concernului Hyunday. Am mai spus-o, m-am saturat de strainatate. Si, ca sa fiu sincer pina la capat, as fi dorit sa joc acasa la echipa mea de suflet, Universitatea. Oricum, important este ca sint sanatos, ca voi juca din nou in fata admirabilului public din Banie. Dar luni am avut, asa, un fel de soc. Imi venea sa abandonez fotbalul!

– Nu inteleg…

– Asa cum stiti, dupa perioadele de pregatire de la Poiana Brasov si Sf. Gheorghe am revenit acasa. Luni am continuat pregatirea in Craiova, avind doua antrenamente programate. Cel de dimineata a fost fizic, adica opt serii de 400 m, cu timpi obligatorii, 1,15 sau 1,20. Pe intelesul cititorilor: cele opt serii de 400 m le-am efectuat fara pauza, adica legate. Problema a fost ca trebuia sa fie efectuate in timpul cerut de antrenor. Si asta te desfiinteaza! Adica, teribil de greu. Am trecut la circuitul de forta. Antrenamentul de dupa-amiaza – tehnico-tactic – s-a incheiat cu un joc pe terenul din Facai. Aici a aparut socul pentru mine. Eu am evoluat pe terenuri de fotbal biliard, ca sa ma exprim asa. In ultimii ani am jucat in J-League unde vor fi organizate acum CM din 2002. N-are sens sa reamintesc despre calitatea terenurilor de joc din Japonia. Si cind am intrat luni la Facai, am ramas interzis. Un teren sub orice critica, deplorabil! Asta le lipseste celor de la Extensiv, un teren de antrenament. Mi-a fost extrem de greu sa ma concentrez pentru acest antrenament din punct de vedere psihic! Mi-a fost, credeti-ma, aproape imposibil. Desi imi place foarte, foarte mult fotbalul, acest antrenament de la Facai m-a facut sa-mi pun intrebarea daca mai are rost sa continuu cariera de fotbalist!