22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMarin Baculescu, medicul de odinioară

Marin Baculescu, medicul de odinioară

Medicul Marin Baculescu, chirurg şi director al Sanatoriului Olteniei, pe care l-a înfiinţat, a readus zâmbetul vieţii pe chipul multor muribunzi. Astăzi, trăiesc doar poveştile spuse de nepoata sa, Elena Margareta Morcovescu.

Demult, cu ani şi ani în urmă, lumea avea alt mers. O parte din sufletul oamenilor locului rămânea pe pământul natal, reîntorcându-se ori de câte ori era nevoie pentru a ridica edificii durabile în timp. „Marin Baculescu a fost fiul sfinţiei sale preot paroh al Bisericii de la Bârca, ctitor al locaşului de cult, Alexandru Baculescu. La Bârca, exista o bisericuţă din lemn, care putea să ia foc oricând, aşa că preotul Alexandru Baculescu s-a hotărât să meargă la Bucureşti, la ministrul cultelor din acea vreme, Argetoianu, şi să-i ceară permisiunea de a construi o biserică tip catedrală, ceea ce s-a şi întâmplat“, povesteşte nepoata medicului Baculescu, Elena Margareta Morcovescu. La fel de legat de pământul natal a fost şi Marin Baculescu, astfel că pe vremea când a fost prefect al Doljului, în timpul guvernării Averescu, a construit în Bârca natală o clădire pentru administraţia comunală, în care au funcţionat şi clase ale şcolii, un cămin de bătrâni, primăria.

Prin ochii unui copil

„Unchiul doctor“, cum îl numea Elena Margareta Morcovescu, „era un om şi un medic deosebit“. Aşa şi-l aminteşte copila de odinioară. Auzise şi văzuse multe despre „unchiul doctor“. „Tatăl mamei mele a construit împreună cu arhitectul Peressutti casa de pe Carol. Acolo veneau cu muribundul în trăsură oamenii din Bârca să-l caute pe Marin Baculescu, la îndrumarea doamnei preotese din sat. Mama îi însoţea. Uneori, rudele veneau cu el în căruţă, ţinându-i lumânarea. Nu lipseam nici eu din peisaj, căci tare drag îmi era de tanti Jija, soţia «unchiului doctor», care a fost pictoriţă, cu şcoală de pictură la Paris. Mama rămânea cu unchiul meu să-i spună dacă are şanse sau nu la viaţă bolnavul din trăsură, căci rudele aşteptau cu sufletul la gură verdictul doctorului. El îi lua, îi consulta şi le spunea: «Până diseară îl operez şi gata apoi o să fie bine». Şi aşa era. Pleca pe picioare în două săptămâni. A salvat sute de vieţi. Ţin minte şi acum vorbele rudelor noastre care spuneau deseori: «Fără nenea Marinică suntem morţi toţi». Nu mergea ca astăzi, uitaţi, luaţi reţeta asta şi, dacă nu merge, schimbăm schema de tratament. Atunci nu se proceda aşa. Unchiul doctor dădea o singură reţetă şi apoi nu te mai duceai decât poate să-i mulţumeşti“, povesteşte cu drag nepoata sa.
La fel de vii sunt şi amintirile legate de rugăminţile copilului de odinioară, care atunci când se îmbolnăvea şi mergea la „unchiul doctor“, implora din tot sufletul: „Unchiule doctor, te rog frumos, pe mine să nu mă tai“. „Îmi punea mâna pe cap şi mă mângâia cu căldură, spunându-mi: «Cum să te tai eu pe tine, Elena?!»“.
Aşa şi-l aminteşte copila de odinioară, ca pe un om mare la stat, dar cu un suflet pe măsură, căci „ajuta oamenii din Bârca şi nu numai cu atâta interes şi atâta pasiune, cum greu poţi descrie în cuvinte“.

O soartă nedreaptă

Mare doctor chirurg, internist, cu specializare în chirurgie la Paris, membru al Academiei Franceze, Marin Baculescu a fost primul medic din Craiova care a avut un aparat cu raze X. De asemenea, de numele său se leagă şi reuşita unei operaţii Basedow, în premieră în Bănie. Dragostea pentru oameni, dăruirea faţă de meseria sa l-au determinat pe Marin Baculescu „să vândă pogoanele de pământ primite de la tatăl său şi câteva acţiuni“ şi cu banii strânşi să ridice Sanatoriul Olteniei, care a funcţionat din 1922 până în 1948. „Curiozitatea mea de copil mi-a condus paşii pe culoarele Sanatoriului. Într-una din zile mi-am băgat nasul şi prin bucătărie. Se gătea pentru bolnavii internaţi acolo. Nu pot să uit nici mozaicul pus în şah de pe jos“, sunt alte crâmpeie de amintiri ale Elenei Margareta Morcovescu.
Doctorul Baculescu iubea viaţa, iubea arta, aşa că deseori oamenii îl puteau întâlni, împreună cu soţia sa, „tanti Jija“, la Cenaclul „Elena Farago“, pentru a o asculta pe poetă recitând din versurile proprii.
La fel de mult iubea să şofeze. „Avea maşină mică pe vremea când era prefect. Ştiu că o lua pe o verişoară a mamei, când lua vacanţă de la pension, tanti Rodica Ştefănescu, şi o ducea acasă“.
Aşa era „unchiul doctor“. „Soarta a fost însă nedreaptă cu el. Când s-a schimbat regimul, în 1948, când a avut loc «naţionalizarea tuturor mijloacelor de producţie», cum spuneau comuniştii, l-au scos afară din spital şi l-au aruncat pe Kogălniceanu, într-o cămăruţă dintr-o casă aproape insalubră, unde făcea consultaţii. A fost nevoit să se mute la nişte fini sau prieteni, pe Rahovei. I-au luat totul şi nu i-au dat nimic. Şi ca şi când nu ar fi fost suficient, într-o bună zi s-au trezit cu poliţia la uşă, care a cerut să facă o percheziţie. Au găsit câteva cărţi cu tentă politică. L-au arestat cu domiciliul forţat la Iacobeni. Doi ani a fost obligat să stea acolo, iar după acest episod a suferit o depresie cumplită, plângea mereu. S-a stins pe un pat de spital, la Filantropia“, povesteşte cu amărăciune în glas nepoata doctorului Marin Baculescu.
Un sfârşit trist pentru un suflet atât de mare. Astăzi, dorinţa nepoatei care nu poate uita chipul blând al unchiului ar fi amplasarea unei plăci memoriale pe clădirea vechiului local al Spitalului CFR de astăzi, loc în care a fiinţat Sanatoriul Olteniei. „Atât vreau să pot face, să pun o placă comemorativă care să amintească că «În această clădire a funcţionat Sanatoriul Olteniei, doctor Marin Baculescu, proprietate personală. Medic cu specializare în chirurgie la Paris, membru al Academiei Franceze. Tot aici a locuit şi a creat soţia, pictoriţa Jana Baculescu»“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS