12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Pacienții deteriorează saloanele Spitalului Județean de Urgență

Craiova: Pacienții deteriorează saloanele Spitalului Județean de Urgență

Cadrele medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova se plâng de faptul că pacienții nu știu să respecte investițiile făcute în unele saloane și că provoacă tot felul de stricăciuni. Mai mult, unii nu păstrează nici curățenia, astfel că, indiferent de câte ori s-ar face curat, în scurt timp mizeria se adună la loc.

“Lasă pe joc resturile de mâncare, sau le aruncă pe geam, aruncă la întâmplare mucurile de țigară, deși se știe că în spital nu se fumează, la fel și paharele de cafea. Uneori mai varsă şi cafeaua, mai murdăresc pereții când desfac vreun compot sau vreo sticlă de suc și tot așa. Degeaba le zici, că nu înțeleg. Sau dacă înțeleg, pleacă și vin alții, cu care trebuie să duci aceeași muncă de lămurire. Totul pare în zadar. Ne mirăm de ce este mizerie în spital? Pentru că nici pacienții nu știu să păstreze curățenia”, susțin cadrele medicale. “Pentru a evita astfel de situații, ar trebui ca ambele părți, spital – pacienți, să colaboreze și să existe înțelegere”, mai cred medicii.

Un exemplu concret de lipsă de respect pentru saloanele spitalului a fost oferit de personalul medical din Secția de Ortopedie, care s-a trezit cu chiuveta unei dintre băi smulsă din perete. “Nu știm ce a vrut să facă, să plece cu ea acasă… Baia era recent renovată, iar instalațiile sanitare noi. Am reușit să o montăm la loc”, au spus medicii. “La fel s-a întâmplat și cu mobilierul. Comoda a fost confundată de aparținătorul vreunui pacient cu scaunul probabil, pentru că a stat pe ea și a rupt-o. Este păcat că nici măcar lucrurile noi nu se păstrează”, au completat aceștia.

Într-un alt salon, un pacient a distrus patul în care stătea și zidul de care era lipit acesta. “A intrat în sevraj și nu s-a mai înțeles nimeni cu el. S-a mișcat cu patul până i-a îndoit marginea și a rupt zidul. Salonul fusese renovat dintr-o sponsorizare, patul era nou. Dar nu am avut ce-i face”, s-au mai plâns cadrele medicale de la SCJU Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS