20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Tratament gratuit pentru consumatorii de alcool

Dolj: Tratament gratuit pentru consumatorii de alcool

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dolj din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog le-a reamintit astăzi dependenţilor de alcool care doresc să renunţe la acest viciu că încă din anul 2010 acordă gratuit servicii medicale.
Potrivit unui comunicat al centrului, în categoria beneficiarilor se încadrează persoanele cu vârsta peste 18 ani, cu o stare de sănătate relativ bună, care se va stabili în urma unor analize de laborator.

Tot ce au de făcut cei care doresc să renunţe la consumul de alcool este să contacteze personalul Centrului la numărul de telefon 0251-415.460 sau să se prezinte direct la sediul centrului, pe strada Amaradia nr. 93-95, la etajul 1, de luni până vineri între orele 08.00-16.00,  în vederea unei prime evaluări de specialitate, în scopul includerii într-un astfel de program gratuit de tratament.

Obiectivul general îl constituie asigurarea accesului consumatorilor la serviciile de reducere a riscurilor, prin promovarea şi dezvoltarea programelor şi politicilor adecvate şi necesare în sistemul de asistenţă şi în afara acestuia.
În România sunt aproximativ două milioane de persoane care consumă alcool în exces.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază într-un studiu că, pe lângă o persoană care consumă alcool în exces, cel puţin alte 7 persoane au de suferit (membrii familiei, rudele, prietenii, colegii de muncă sau de şcoală, oamenii de pe stradă, uneori chiar şi cei care sunt implicaţi în acordarea de tratament sau sprijin social acestora – cadre sanitare, asistenţi sociali, psihologi, poliţişti etc.).

Alcoolismul este o boală cronică indusă de consumul repetat de alcool, care generează leziuni ireversibile ale sistemului nervos central, ficatului sau pancreasului.
Derulând un astfel de program, CPECA Dolj vine în sprijinul cetăţenilor, contribuind la îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii lor alături de familie şi prieteni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS