10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljul iese din aria de gripă

Doljul iese din aria de gripă

În ultima săptămână (11-17.02.2013), conform evidenţei Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), activitatea gripală la nivel naţional evoluează cu intensitate medie, cu tendinţă de extindere regională în zona de nord-est (Iaşi, Suceava, Neamţ, Galaţi) şi în zona centrală (Sibiu, Cluj, Bistriţa, Mureş) şi cu menţinerea unor focare locale în regiunea sudică (Constanţa, Dolj). Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute este mai crescută decât în săptămâna precedentă, „depăşind nivelul bazal calculat pentru acest sezon, dar încadrându-se încă în intervalul aşteptat”, după cum sunt precizările făcute de CNSCBT.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de compatibile cu gripa şi alte infecţii respiratorii (107.180) este cu 11,3% mai mare decât cel înregistrat în săptămâna precedentă şi cu 3,6% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent. „Cazurile de gripă evoluează atât în formă medie, cât şi severă, preponderent la persoane neprotejate cu vaccin gripal”, susţin specialiştii. În ultima săptămână s-au înregistrat la nivel naţional 152 afecţiuni clinice compatibile cu gripa, mai puţine decât cele consemnate în aceeaşi săptămână a sezonului
precedent (156 cazuri).
De la începutul sezonului de supraveghere şi până la data de 19 februarie inclusiv, au fost confirmate cu gripă în România 152 cazuri: 111 virusuri gripale tip A, din care 103 subtip H1 pdm09 şi 8 subtip H3, şi 41 virusuri gripale tip B. În Dolj, sezonul de gripă pare să se încheie, faţă de săptămânile precedente în ultima săptămână fiind confirmat un singur caz, de tip A, subtip H1 pdm09. În total, în Dolj s-au înregistrat până în prezent 12 cazuri de gripă (11 de tip A şi unul de tip B), judeţul coborând în clasamentul activităţii gripale, fiind depăşit de Iaşi (21 cazuri), Constanţa (20) şi Bucureşti (15). Săptămâna precedentă, cu cele 11 cazuri de gripă, Doljul se afla la egalitate cu Bucureşti şi Constanţa, Iaşul fiind pe primul loc, cu 12 cazuri.
În ultima săptămână a fost înregistrat şi un deces la caz confirmat cu gripă, la un bărbat în vârstă de 43 de ani, din judeţul Maramureş, nevaccinat antigripal, având condiţii medicale preexistente. Numărul total de decese confirmate cu gripă înregistrate până în prezent este de trei, în judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Maramureş, toate cu virus gripal A/H1 pdm09.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS