Cu toții avem în suflet răni provocate de cuvinte urâte, schimonosite de ură, care ne răsună în minte și ne tulbură liniștea. Ne chinuie nopțile și ne amărăsc zilele. Ecoul lor ne schimbă atitudinea față de oameni, ne știrbesc încrederea în sine, ne fac mai temători în fața obstacolelor. Suntem furioși pe oamenii care ne-au schimbat echilibrul, împovărându-ne cu reproșurile lor, cu lipsa lor de delicatețe, dar, atunci când ni se dă ocazia, procedăm și noi la fel, față de ei sau față de alții.
Știm cum arată un om furios, nu-i așa? Fața congestionată, transpirată, ochii încruntați, tulburi, gesturi largi cuprinse de amețeală, gura țuguiată din care țâșnesc săgeți. Întotdeauna vina este a celor din jur, ei sunt vinovați că au generat o astfel de stare…
Prima relație în care apar manifestările de furie sunt cele primare, părinți – copii. Pentru că adulții sunt depășiți de problemele materiale, de nemulțumirile personale sau de responsabilitățile rolului de părinte, aruncă frustrările pe cei care îi sunt la îndemână, în special pe copii, pentru că ei, în cea mai mare parte a timpului, nu se pot apăra. „De ce ai făcut asta?, mai taci odată, niciodată nu ești atent, să nu mai faci așa ceva“ sunt cuvinte care transmit autoritate, judecată și control. Părinții permanent critici și furioși ajung să crească copii de mămăligă, fără personalitate, fără încrederea că pot face ceva singuri, așteptând mereu să li se spună ce să facă. Copilul se teme de tot ce-l înconjoară, nu iubește experientele noi, nu poate avea relații sănătoase, iar mai târziu, în timp, va avea ca punct de reper doar propria educație, doar exemplul părinților săi, ajungând să repete aceleași greșeli sau comportamente văzute timpuriu.
Altă relație chinuită de frustrări este relația de cuplu. Am auzit sau am trăit în capcana terorismului emoțional, care ne spune cum ar trebui să simțim, să trăim, să respirăm, că nu facem lucrurile cum ar trebui sau că suntem vinovați de nefericirea umanității. Ce facem totuși când stările unei persoane furioase sunt atât de dese încât ne modifică existența?
Dacă nu plecăm de la premisa că dincolo de comportamentul lamentabil stă o persoană neînțeleasă, chinuită, dornică de control, cuprinsă de teamă (că nu este iubită, dorită, respectată, ascultată), atunci ar fi mai bine să renunțăm la ea.
Dacă totuși dorim să păstrăm acea relație, avem datoria să înțelegem că o confruntare permanentă față în față nu va avea ca rezultat decât discuții interminabile, pline de acuze reciproce, care nu se vor termina niciodată. Putem să-i cerem să înceteze ferm, folosind argumente logice, dar, mai ales, trebuie să facem delimitarea între comportament și persoană. Putem critica acțiunile dacă le considerăm deplasate, nemulțumirile legate de felul în care ni se adresează, dar nu vom folosi cuvinte jignitoare.
Cuvintele blânde, încărcate de bunătate, pot ajuta un om să înţeleagă că a greșit, de ce a greșit și ce are de făcut. Ocrotesc suflete și nasc dorințe. Putem alege să condamnăm, să urâm, să otrăvim viața noastră și a celorlalți, să trăim cu nefericirea alături sau putem alege iubirea și bunătatea, care nu sunt altceva decât o doză mare de iertare. O persoană care îi iartă pe alții nu poate fi niciodată furioasă sau pătrunsă de ură…
Întreab-o pe Carmen!
Ai nevoie de sfaturi cu privire la relaţia de cuplu sau creşterea copiilor? Eu sunt Carmen: psiholog, soţie și mamă a patru copii minunaţi. Orice întrebări ai avea, scrie-mi și voi încerca să te ajut. Pentru că, indiferent de vârstă, cu toţii avem nevoie de sfaturi. Îmi poţi scrie la [email protected] sau pe adresa redacţiei: Gazeta de Sud, Craiova, str. Câmpia Islaz, 97A.
