17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZiua oamenilor fără casă

Ziua oamenilor fără casă

Ziua de 17 octombrie este declarată Ziua Internaţională a Persoanelor Adulte fără Adăpost. Ea a fost marcată în Craiova printr-o acţiune ce s-a desfăşurat la sediul Adăpostului „Sf. Vasile“ de pe bulevardul Râului, unde sunt cazate peste 30 de persoane fără locuință. Cei care se bucură aici de un pat, o farfurie cu mâncare şi o cameră caldă sunt atât vârstnici, cât şi copii de numai câteva luni. La manifestare au fost prezenţi reprezentanţi ai primăriei şi ai Arhiepiscopiei Craiovei, cele două instituţii care administrează adăpostul. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi Înalt Preasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, au vizitat adăpostul, camerele în care locuiesc persoanele asistate, încăperile în care îşi petrec timpul liber şi sala de mese. Ei au ţinut să menţioneze că este un lucru creştinesc să vii în ajutorul celui aflat în suferinţă şi că este un semn al dragostei creştine să le întinzi o mână la nevoie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU