10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalClasificarea universităților

Clasificarea universităților

Potrivit Legii educaţiei naţionale, universităţile sunt clasificate în trei categorii: universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică, respectiv universităţi de cercetare avansată şi educaţie.
„Am primit rezultatul primei clasificări a universităţilor realizate cu partenerul nostru Asociaţia Universităţilor Europene, pe care am trimis-o spre publicare în Monitorul Oficial. Vom posta pe site-ul ministerului şi rezultatul ierarhizării programelor“, a spus ministrul educaţiei.
Potrivit acestuia, aproximativ 80% din locurile la doctorat vor reveni universităţilor din categoria cercetare avansată şi educaţie. Pentru clasificare au fost evaluate peste 90 de unităţi de stat şi particulare.
Ministrul Funeriu a precizat că prin acest demers MECTS va stabili un standard în evaluarea învăţământului superior, ceea ce va fi în folosul studenţilor şi angajatorilor. Totodată, clasificarea universităţilor reprezintă un proces prin care vor fi optimizate resursele pentru îndeplinirea misiunii specifice fiecărei universităţi.
„Este un demers util atât studenţilor, cât şi angajatorilor. Pentru că un student va şti exact, în funcţie de cariera pe care vrea s-o urmeze, spre cercetare sau job mai rapid, care este direcţia spre care se va orienta. Pentru prima dată, acum vom avea o situaţie clară, o oglindă reală a situaţiei din sistem, în spatele căreia vor sta cifre, nu poveşti, nu interese politice. Ajutăm sistemul să evalueze pe palierele pe care trebuie să se evalueze“, a spus Funeriu.
Pentru anul universitar 2011 – 2012, cifra de şcolarizare pentru ciclul universitar de licenţă va fi de 62.850, pentru învăţământul universitar de master sunt 35.600 de locuri, iar pentru ciclul doctoral vor fi aproximativ 3.500 de locuri, potrivit hotărârii de guvern din aprilie 2011.

Universităţi de cercetare avansată şi educaţie
Universitatea din Bucureşti; Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi; Academia de Studii Economice din Bucureşti; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca; Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti; Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi; Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca; Universitatea Politehnică din Bucureşti; Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi; Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca; Universitatea „Politehnica“ din Timişoara.

Universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică
Universitatea de Vest din Timişoara; Universitatea din Craiova; Universitatea „Transilvania“ din Braşov; Universitatea „Ovidius“ din Constanţa; Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi; Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu; Universitatea din Oradea; Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi; Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara; Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara; Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova; Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti; Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş; Academia Tehnică Militară din Bucureşti; Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă“ din Braşov; Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti; Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ din Bucureşti; Academia Navală „Mircea Cel Bătrân“ din Constanţa; Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ din Bucureşti; Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu.

Universităţi de educaţie şi creaţie artistică
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti; Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti; Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ din Bucureşti; Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi; Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti; Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca; Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca; Universitatea de Arte din Târgu Mureş
Universităţi centrate pe educaţie
Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad; Universitatea „Ştefan Cel Mare“ din Suceava; Universitatea „Valahia“ din Târgovişte; Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti; Universitatea Maritimă din Constanţa; Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia; Universitatea Titu Maio­rescu din Bucureşti; Universitatea Romano-Americană din Bucureşti; Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău; Universitatea din Piteşti; Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa; Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti; Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu; Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti; Universitatea de Nord Baia Mare; Universitatea Ecologică din Bucureşti; Universitatea din Petroşani; Universitatea de Vest „Vasile Goldiş“ din Arad; Universitatea Creştină Partium din Oradea; Universitatea Emanuel din Oradea; Universitatea „Apollonia“ din Iaşi; Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti; Universitatea Hyperion din Bucureşti; Universitatea „Petru Maior“ din Târgu Mureş; Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureş; Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea“; Universitatea „Tibiscus“ din Timişoara; Universitatea Româno-Germană din Sibiu; Universitatea Andrei Şaguna Constanţa; Universitatea „Mihail Kogălniceanu“ din Iaşi; Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca; Institutul Teologic Penticostal din Municipiul Bucureşti; Institutul Teologic Baptist Bucureşti; Universitatea ARTIFEX din Bucureşti; Universitatea „Danubius“ din Galaţi; Universitatea „Constantin Brâncoveanu“ din Piteşti; Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi; Universitatea „Avram Iancu“ din Cluj-Napoca; Universitatea „Bogdan Vodă“ din Cluj-Napoca; Universitatea „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti; Universitatea „George Bacovia“ din Bacău; Universitatea „Athenaeum“ din Bucureşti; Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj; Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti; Universitatea „Mihai Eminescu“ din Timişoara; Universitatea Financiar – Bancară Bucureşti; Universitatea George Bariţiu din Braşov; Universitatea Bioterra din Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII