17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAcces la asistenţă medicală în străinătate, cândva...

Acces la asistenţă medicală în străinătate, cândva…

Cetăţenii europeni pot beneficia de rambursarea costurilor legate de asistenţa medicală transfrontalieră, dacă tipul de tratament sau costurile acestuia se regăsesc printre prestaţiile prevăzute de legislaţia la care au dreptul persoanele asigurate în statul membru de afiliere.
„Asistenţa medicală în străinătate poate fi o soluţie mai ales pentru pacienţii înscrişi pe liste de aşteptare lungi sau pentru cei care au nevoie de asistenţă specializată“, a anunţat ieri Parlamentul European, precizând că deputaţii au consolidat prevederile care vizează cooperarea privind bolile rare, având în vedere că sensibilizarea (publicului) în acest domeniu este destul de redusă, iar specialiştii sunt adesea foarte puţini.
Susţinând că majoritatea pacienţilor preferă să urmeze tratamente aproape de casă, oficialii europeni au arătat că, în prezent, cheltuielile pentru asistenţă medicală transfrontalieră reprezintă 1% din bugetele de sănătate ale statelor membre.  
Noile reguli se aplică numai pacienţilor care solicită tratamente în afara statului de provenienţă. Procedurile privind cardul european pentru asigurări de sănătate vor continua să se aplice pentru cetăţenii care au nevoie de tratament de urgenţă atunci când vizitează alt stat membru.
Textul votat ieri de deputaţi este rezultatul unui acord cu Consiliul, care va trebui deci să îl adopte, de asemenea, în mod formal. După intrarea în vigoare a acestui text, statele membre vor avea la dispoziţie 30 de luni pentru a face modificările necesare în legislaţia naţională.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII