« Alte articole din categoria Societate
Scurte ştiri
SocietateMinistrul Sănătăţii propune deblocarea posturilor
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a anunţat ieri că va propune guvernului deblocarea câtorva mii de posturi din sistemul sanitar, decizia fiind luată după ce accidentul de la Maternitatea Giuleşti a scos în evidenţă lipsa personalului medical.
„Astăzi (ieri - n.r.) am propus, s-a discutat în guvern şi sper că săptămânile următoare se va aproba o deblocare a posturilor în sistemul sanitar (...)“, a declarat Cseke.
El a precizat că a cerut deblocarea posturilor care trebuie ocupate urgent şi a estimat necesarul la câteva mii. „Nu cred că în actuala situaţie economică vom putea debloca toate posturile, dar sunt posturi care trebuie ocupate urgent cu personal medical“, a spus el, întrebat dacă va cere deblocarea posturilor din întreg sistemul sanitar.
În ceea ce priveşte situaţia de la Maternitatea Giuleşti, ministrul a spus că la secţiile de terapie intensivă există obligaţia de supraveghere permanentă a pacienţilor şi, indiferent de numărul lor, angajaţii spitalului aveau această obligaţie.
NewsIn
Apă caldă în Motru
Locuitorii municipiului Motru primesc, de sâmbătă dimineaţă, apă caldă de la Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) care deserveşte oraşul, după ce, timp de o săptămână, cazanele unităţii nu au funcţionat din cauza alimentării cu cărbune de proastă calitate. Problema agentului termic a fost rezolvată, pentru moment, după ce unitatea a achiziţionat o mie de tone de cărbune de la o societate privată. „Sâmbătă dimineaţă am repornit focurile la cazanele uzinei, după o săptămână în care nu au funcţionat din cauza cărbunelui de proastă calitate şi a humei pe care am cumpărat-o de la o carieră din Leurda. Am cumpărat, pentru început, doar o mie de tone, ca să vedem dacă este bun cărbunele. Cantitatea ne va ajunge aproximativ două săptămâni“, a precizat Ion Schintee, directorul UATAA Motru.
Mihaela Floroiu
Spitalele, controlate contra incendiilor
Toate spitalele din România vor fi verificate, în conformitate cu normele pompierilor, din punct de vedere al pazei contra incendiilor, controalele urmând să fie făcute de echipe mixte ale Ministerelor Sănătăţii şi Administraţiei şi Internelor, a anunţat ieri ministrul Attila Cseke.
Iniţiativa vine după tragedia de luni seară, de la Maternitatea Giuleşti din Capitală, în urma căreia patru nou-născuţi au murit, iar alţi şapte sunt în stare gravă.
La maternitate s-a produs un incendiu cauzat, potrivit unor date preliminare, de o improvizaţie la instalaţia de aer condiţionat.
NewsIn
Medicii - ori la stat, ori la privat
Ministerul Sănătăţii pregăteşte un act normativ care va interzice medicilor să lucreze concomitent în sistemul sanitar de stat şi în cel privat, a declarat ieri ministrul sănătăţii, Attila Cseke.
„Acest lucru trebuie eliminat pentru că, din punct de vedere al sistemului medical, nu şi-a dovedit eficienţa, iar din punct de vedere al pacientului, această soluţie este păguboasă. (...) Pacientul se duce la spitalul public dimineaţa, i se fac analizele şi este rechemat la clinica privată de acelaşi medic, după-amiaza, unde este de multe ori şi taxat. Practic, pacientul, care plăteşte şi contribuţie de sănătate, plăteşte şi după-amiază o taxă, pentru un serviciu efectuat de spitalul public, pe banii spitalului public, de către acelaşi medic care lucrează şi în sistemul public, şi în privat“, a declarat ministrul.
Cseke a precizat că Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect de act normativ în acest sens.
NewsIn