Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Sunteţi de acord ca taxa radio-tv să fie trecută pe factura de energie electrică?

Da
Nu

Comentarii »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Marşul culturii Bucureşti - Sarmizegetusa, 500 km pe jos

Societate - Mirela MARINESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Scriitorul Laurian Stănchescu va iniţia, la începutul lunii septembrie, „un act cultural extrem“, un marş al culturii pe o distanţă de 500 km de la Bucureşti la Sarmizegetusa. „Ceea ce anunţăm pentru luna septembrie vrea să însemne omagiul adus culturii naţionale şi universale şi, mai ales, culturii şi literaturii noastre. Poate că în felul acesta redeşteptăm spiritul naţional, pentru că sunt convins că există, şi ne îndreptăm uşor, uşor spre cultură. Părerea mea este că numai prin cultură ne mai putem lega de restul lumii, căci, din păcate, România este izolată. Cultura este singura îndeletnicire umană care poate să despartă toate graniţele ţării spre o lume civilizată“, a precizat Laurian Stănchescu.
Cei aproape 500 de kilometri vor fi străbătuţi pe jos. „Vom pleca ori de la Cimitirul Bellu, de lângă Mihai Eminescu, sau de la locul în care a fost depus trupul său la Biserica «Sfântul Gheorghe», mergând apoi pe traseul Chitila, Găieşti, Piteşti, Curtea de Argeş, Horezu, Târgu Jiu, Bumbeşti Jiu, Petroşani, Haţeg şi Sarmizegetusa“. Vom face opriri în toate marile oraşe importante aflate de-a lungul traseului. Unul dintre aceste popasuri simbolice ale participanţilor care se vor alătura acestui marş va fi la Târgu Jiu, la Complexul Brâncuşi, unde va avea loc o întâlnire cu artişti importanţi din România - scriitori, muzicieni, artişti plastici - care vor aduce un omagiu personalităţii marelui sculptor Constantin Brâncuşi, înţeles ca un model exemplar, nu numai al culturii noastre, ci şi al celei universale. Ultima oprire va fi pe ruinele Sarmizegetusei, capitala Daciei, spaţiu sacru al românilor, care acum mai bine de două milenii era considerat un loc important din punct de vedere cultural, economic, militar şi administrativ în lumea antică. Marşul se va finaliza printr-o întâlnire-spectacol, desfăşurată între zidurile anticei cetăţi, care ar trebui să devină un loc de pelerinaj, nu locul din care se face aprovizionare cu cărămidă pentru noi construcţii, aşa cum a dezvăluit scriitorul Laurian Stănchescu. Punctul de sosire va fi, de fapt, un punct de plecare. „După acest marş, în primăvară va urma marşul dacilor. Vom pleca de la Sarmizegetusa la Roma pe jos, ducând pământ dacic dacilor care sunt pe Columna lui Traian de la Roma. E un act cultural extrem, prin care sperăm să atragem atenţia României şi apoi a străinătăţii asupra culturii şi literaturii noastre“, a completat iniţitorul marşului.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.3 din 6 voturi




Comentarii
Scrie recenzii despre firme si evenimente pe Craiova.ro

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de arknts7:
    interesant ,,,,,,,,
    2010-07-30, 01:56:10 (82.113.106.*)
  2. de Drumul secret al dacilor si comoara:
    Hai sa va spun ceva tare de tot despre daci, unii stiati, altii nu: cunosteau un drum prin pesteri astfel incat ajungeau din actualul Gorj de la Polovragi la Sarmisegetusa pe sub munte in aprox doua ore. Langa pestera Polovragi exista ruinele unei cetati dacice, semn ca respectiva pestera era un obiectiv strategic. Pe acest traseu se pare ca ar fi ascunsa atat de cautata comoara a dacilor, negasita de romani. Altceva si mai si: vracii dacilor vindecau aproape orice boala cu ajutorul unei plante disparute, numita Polovraga, sinonima Graalului deoarece ea a crescut in zona de cadere pe Terra in vremuri stravechi a unui meteorit. Acel meteorit se crede ca a fost giuvaerul cazut de pe fruntea lui Lucifer cand a fost izgonit si a fost descoperit de Arthur, regele celtilor, deopotriva rege dac si rege celt. Istoricii au explicat absolut gresit prezenta steagului dac cu cap de lup la celti, facandu-ne sa credem ca invadatii (celtii) au preluat insemnele heraldice ale invadatorilor ( romani cu trupe dacice) si le-ar fi pastrat binevoitori dupa retragerea romana din Anglia de azi. Absurd. In Nordul Scotiei exista dave, cetati dacice, dava e cuvant dacic ! Dacii traversau Dunarea pe sub ea prin pesteri si ajungeau pana la Adriatica. alteori prin pesteri ajungeau rapid in Grecia. Dacii invatau greaca si latina, iar unii vor sa credem ca dacii nu scriau.
    2010-07-30, 13:48:23 (89.120.253.*)
  3. de Romulus si Remus - mama daca:
    Intemeietorii Romei, Romulus si Remus, aceia alaptati de o lupoaica, ar fi avut ca mama o vestala antica al carei nume in anumite traduceri devine Dochia, nume dac de persoana. Lupoaica respectiva e de fapt nu o lupoaica adevarata, ci o porecla pt. femeile dace, deoarece dacii mai erau porecliti si lupi, din cauza steagului lor celebru, un dragon cu cap de lup care scotea in vant zgomote infioratoare si parea viu. Daca intemeietorii Romei au fost nascuti de o femeie lupoaica (daca) si alaptati de ea, oare ce limba vorbeau Romulus si Remus ? Latina, desigur, limba latinilor, locuitorii acelor meleaguri, numai ca latina asta o vorbea si Dochia, mama cea daca a lui Romulus si Remus. Adica latina si limba dacilor sunt una si aceeasi ! Altceva: cica limba dacilor a disparut pur si simplu in scurta dominatie romana a Daciei. Aiurea ! Limba latina era un dialect dacic, iar asta se explica prin faptul ca dacii impreuna cu celtii au cucerit candva aproape toata Europa pe care o stim azi, doar ca in negura istoriei acesta e un capitol sters. Celtii si dacii au avut rege comun, au stapanit continentul si s-au impus, iar istoria ne-a fost furata.
    2010-07-30, 14:08:30 (89.120.253.*)
  4. de nazistii stiau adevarul despre daci:
    Nazistii au fost mari cautatori ai Graalului, caruia i-au facut chiar o dublura. In cautarile lor dupa Graal si arieni, au aflat adevarul despre daci, insa l-au pastrat pt. ei. Pt. cine are ochi de vazut si urechi de auzit, Mussolini a facut cadou mai multe lupoaice (statui) tarii noastre si poporului roman, statui care la numar le depasesc laolalta pe cele facute cadou altor tari. Adica a facut cadou RO mai multe statul cu lupoaica decat a dat Frantei si altor tari la un loc. De ce a dat asa multe lupaoice tarii noastre ? Oare de ce? Le puteti vedea si azi prin Bucuresti, Cluj, Tg. Mures, e una si la Chisinau, sunt foarte suparati rusii pe ea.
    2010-07-30, 14:29:29 (89.120.253.*)
  5. de mitel:
    in 90 se facea din Timisoara spre Bucuresti un mars cu depunere de coroane la monumentele Eroilor din Revolutie in Timisoara,Arad,Deva, Alba-Iulia,Sibiu,Bra sov,Bucuresti. in anul urmator tot pe jos bailestenii plecau spre Chisinau.Iar in '93 cu Carmen Dobrisan-Kleibel de la Radio Oltenia ca membru in echipa plecau spre Roma din Timisoara in Noaptea Mare a Invierii.Cu grau si pamant romanesc.Toate astea se faceau in vremea cand cei ce vor sa faca ceva fata Romaniei traiau bine.Un singur gand :la Columna Traiana de la Roma ar prinde bine dramatizarea de pe Columna "scurt"pentru turistii ce ne viziteaza Columna.Ar fi o lectie pe viu foarte eficace despre Romania.Parerea mea!Mitel sunt 00306994971927
    2010-07-31, 13:46:42 (109.242.27.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: -9°C.
La noapte: -7°C.
Mâine: -3°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.3529 lei
USD: Tendinta 3.2831 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora