8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpitalele noi, proiecte din cărţi de joc

Spitalele noi, proiecte din cărţi de joc

Începută acum 20 de ani, construcţia ridicată lângă Spitalul nr. 3, un al doilea S200 al Craiovei, ar fi trebuit să fie un spital pentru tratarea persoanelor infectate cu virusul HIV. Însă, e doar „casă“ pentru persoane fără adăpost sau câini comunitari. Spitalul Regional, un alt proiect din Dolj, a rămas şi acesta o idee frumoasă, creionată pe câteva hârtii la Ministerul Sănătăţii.

Colosul părăginit de pe strada Sărarilor din Craiova se întinde pe 3.000 de metri pătraţi, gard în gard cu Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din municipiu. Construcţia a ceea ce acum este doar un „cavadru“ imobiliar a fost începută imediat după revoluţie de către o firmă din străinătate, care voia să facă un spital pentru bolnavii de SIDA. Detaliile exacte ale proiectului par să se fi pierdut pe parcursul celor 20 de ani care au trecut de atunci. Firma din străinătate a dat faliment. Partenerul român al acesteia a dispărut din peisaj, din ce îşi aminteşte dr. Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj. Altă idee vehiculată de-a lungul timpului a fost amenajarea unui spital de pediatrie ori, potrivit celei mai recente propuneri, a unui spital de pneumologie. În 2002, terenul şi construcţia au trecut din patrimoniul Ministerului Sănătăţii în cel al administraţiei locale, respectiv Primăriei şi Consiliului Local Craiova. Municipalitatea l-a dat în administrarea conducerii Spitalului „Victor Babeş“. De ce nu s-a terminat construcţia în cei 20 de ani de la revoluţie ori de ce nu s-a amenajat un spital, oricare ar fi fost destinaţia? Răspunsul a fost şi este mereu acelaşi: lipsa banilor. Singurele lucrări din toţi aceşti ani au fost cele făcute de muncitorii de la CET II, care joi, spre exemplu, curăţau zonele în care sunt amplasate conductele de termoficare.

Ultima promisiune

Discuţii cu Ministerul Sănătăţii privind problema şantierului de lângă „Victor Babeş“ s-au tot purtat de-a lungul timpului, potrivit directorului Spitalului nr. 3, dr. Lucian Ioncică. Acesta estimează că ultimul proiect de amenajare a unui spital de pneumologie, incluzând dotările şi aparatura medicală necesare, proiect iniţiat de conducerea Spitalului „Victor Babeş“, ar necesita 18-20 de milioane de euro. Prima fază ar fi expertiza construcţiei existente pentru a identifica eventualele probleme la structura de rezistenţă. Fondurile ar trebui să fie asigurate de la bugetul de stat, prin minister. „Avem poate pentru prima dată o promisiune fermă din partea Ministerului Sănătăţii privind această construcţie“, a declarat directorul Lucian Ioncică. Bugetul de stat pare să fie, deocamdată, singura sursă de finanţare viabilă, cel puţin ipotetic. Consiliul Judeţean (CJ) Dolj nu a iniţiat vreun proiect privind această problemă, iar Primăria Craiova s-a spălat pe mâini de întreaga poveste. „Clădirea respectivă este proprietatea primăriei şi este dată în administrarea Spitalului de Boli Infecţioase. În urmă cu doi ani, reprezentanţii spitalului au cerut sprijinul nostru şi le-au fost puse la dispoziţie toate documentele de care au avut nevoie în vederea aplicării pentru accesarea de fonduri europene pentru respectiva clădire“, a spus Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a municipalităţii.

Spitalul regional, un alt basm ori o viitoare afacere

Pe lângă promisiunea că va pune la dispoziţie fonduri pentru terminarea construcţiei din Craiova, Ministerul Sănătăţii nu s-a dezis de investiţia într-un spital regional de urgenţă în Dolj. În timpul guvernului Tăriceanu, Ministerul Sănătăţii a iniţiat un program de realizare a unei reţele de spitale de urgenţă regionale. Autorităţile locale ar fi trebuit să pună la dispoziţie terenurile pe care să se construiască şase spitale regionale în ţară şi 19 spitale judeţene de urgenţă. În cazul celor regionale, Doljul şi Iaşiul au fost judeţele care au rezolvat problema terenurilor mai repede. CJ Dolj, printr-o hotărâre aprobată în şedinţa din martie 2007, a acceptat donaţia unei suprafeţe de şapte hectare de teren în apropiere de Craiova, venită din partea omului de afaceri craiovean Ştefan Cherciu. În martie 2008, Ministerul Sănătăţii a iniţiat procedurile de achiziţie a execuţiei proiectului prin licitaţie. În mai 2008, procedura s-a anulat pentru că au fost depuse numai oferte neconforme şi inacceptabile, potrivit compartimentului Infrastructură Sanitară din Ministerul Sănătăţii. „Noi am făcut mai multe demersuri pentru a afla în ce stadiu este proiectul spitalului regional. Într-o adresă din luna martie 2010, ministerul ne-a comunicat că, din cauza actualei situaţii economice, este necesară reglementarea unor posibilităţi de finanţare prin parteneriate public-private sau fonduri pentru infrastructura spitalelor“, a declarat vicepreşedintele economic al CJ Dolj, Dan Mogoş. Pe de altă parte, proiectul unui spital regional nou în judeţul Dolj se bazează pe disponibilitatea terenului de şapte hectare, intrat în patrimoniul CJ prin donaţie. În situaţia în care Ştefan Cherciu ar solicita să i se dea înapoi terenul, dat fiind faptul că statul român nu a construit spitalul aşa cum promisese, proiectul pică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU