12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalIncinerator de deşeuri medicale periculoase la Sopot

Incinerator de deşeuri medicale periculoase la Sopot

O firmă din Bucureşti vrea să construiască un incinerator de deşeuri medicale periculoase în comuna Sopot – Dolj, dar, la dezbaterea publică de săptămâna trecută, a prezentat autorităţilor un raport dubios.
Proiectul depus de societatea comercială Medline Bucureşti prevede construirea unui incinerator de mare capacitate în comuna Sopot şi, în urmă cu câteva zile, alături de Agenţia Judeţeană de Mediu, firma a organizat o dezbatere publică a raportului prin care îşi fundamentează iniţiativa şi care ar sta la baza obţinerii acordului de mediu.
Numai că, în urma dezbaterii, autorităţile doljene au început să sesizeze pe rând neregulile din raport: incineratorul ar urma să fie construit la o distanţă de numai 130 de metri de locuinţele oamenilor din Sopot, deşi legislaţia europeană prevede o distanţă de minimum un kilometru. În momentul în care au întocmit studiul, reprezentanţii firmei şi ai consultanţilor acesteia au amplasat incineratorul într-o zonă inundabilă şi, de parcă nu ar fi fost suficiente aceste inadvertenţe, raportul menţionează că apele epurate sunt trimise la staţia de epurare din… Iaşi.
„E posibil ca persoana care a întocmit acel raport să fi luat cu copy/paste dintr-un proiect făcut pentru Iaşi“, a spus Monica Mateescu, directoarea Agenţiei Judeţene de Mediu.  

Lobby pentru propriul incinerator

„Raportul prezentat la dezbatere conţine foarte multe lucruri neadevărate încă din primele pagini, încercând parcă să spună că noi am avea foarte mare nevoie de ei în Dolj, că ar fi singurul incinerator din judeţ. Nu este adevărat. Noi avem deja un incinerator cu o capacitate de 10.000 de tone de deşeuri pe an. Este adevărat că acela pe care vor să îl construiască are o capacitate foarte mare, ar putea ajunge la 36 de tone pe zi, dar noi nu suntem convinşi că are ce să ardă. Trebuie să analizăm foarte atent oportunitatea unei astfel de instalaţii pentru că impactul asupra mediului este major. Ar fi, până la urmă, o sursă mare de poluare pentru zonă, pentru terenurile din jur“, a explicat Monica Mateescu.

Risc major de poluare a mediului înconjurător

Oamenii din Sopot par să nu ia în considerare impactul pe care l-ar avea arderea a sute de tone de deşeuri medicale periculoase în comuna lor, mulţi dintre ei venind la dezbaterea organizată cu cererile de angajare în mână. Proiectul din Sopot este în faza de obţinere a acordului de mediu. După dezbatere, pasul următor este întrunirea comitetului de analiză tehnică, la care participă reprezentanţii tuturor instituţiilor locale cu un cuvânt de spus în proiectele de mediu, precum Agenţia de Mediu, Garda de Mediu, Autoritatea de Sănătate Publică, Direcţia Apelor Jiu, Prefectura Dolj. Data la care se va întruni comitetul pentru analiza tehnică nu a fost stabilită deocamdată. În zilele următoare, fiecare dintre autorităţile locale urmează să îşi formuleze un punct de vedere asupra proiectului.
„Avem rezerve serioase în ceea ce priveşte oportunitatea acestui incinerator. Nu ne opunem investiţiilor în Dolj, dar trebuie să analizăm serios dacă merită să se construiască la noi o astfel de instalaţie, care poate fi o sursă de poluare foarte mare, în condiţiile în care şi raportul trebuie completat sau refăcut“, a mai spus directoarea Agenţiei Judeţene de Mediu.
„Avem deja un precendent cu groapa de gunoi conformă de la Mofleni, de lângă Craiova. În ceea ce priveşte proiectul de la Sopot, Prefectura Dolj a redirecţionat cererile pentru susţinerea acordului de mediu spre a fi analizate“, a spus prefectul de Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII