Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Elevii doljeni - instruiţi de profesori, dar şi de necalificaţi

Societate - Simona TUDOR
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Elevii primesc lecţii de la profesori de nota 2

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

6.268 de profesori titulari şi 1.167 de dascăli suplinitori predau copiilor doljeni. Pe lângă aceştia însă, în unităţile de învăţământ se află la catedre profesori pensionari, dar şi aşa-zise cadre didactice fără nici o calificare sau chiar dascăli cu studii medii sau care au obţinut la titularizare nota 2.

S-au dus, se pare, vremurile când dascălilor li se interzicea să predea la clase atunci când obţineau note mai mici de 5 la examenul de titularizare sau suplinire. Criteriul performanţei şi, implicit, cel al rezultatului la examen au căzut în umbră, altele fiind, se pare, regulile după care mulţi dascăli ajung să predea sutelor de elevi dintr-o unitate de învăţământ. În ciuda rezultatelor foarte proaste obţinute la examenele de titularizare sau suplinire, există profesori de nota 2, 3 sau 4 care predau în şcoli atât din mediul rural, cât şi din Craiova. Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar este bine specificată în Ordinul nr. 5573/2008, precizând clar condiţiile după care se face repartizarea pe posturi a candidaţilor. Conform art. 24 din acest ordin, posturile didactice/catedrele vacante/rezervate, pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar, se ocupă în ordine prin: titularizare, continuitate pentru detaşare la cerere, detaşare la cerere de către cadrele didactice titulare în învăţământ care au obţinut la concurs cel puţin nota 5, detaşare la cerere prin concurs specific în baza punctajului obţinut prin evaluarea activităţii profesionale, didactice şi ştiinţifice, în urma aplicării criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2, parte integrantă a Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi suplinire. Făcând abstracţie de acest ordin, în Dolj predă cine „poate“...

Matematica, predată de un profesor de nota 2

Gazeta de Sud a mai prezentat astfel de cazuri în urmă cu o lună, însă pe adresa redacţiei au ajuns noi sesizări de la dascăli care au rămas şomeri, deşi au obţinut o notă onorabilă la examenul de titularizare sau suplinire, iar locul lor este ocupat de profesori de nota 2. „Profesori care nu au reuşit să obţină nici măcar un 5 la examenul de titularizare continuă de mai mulţi ani să predea elevilor la clasă. La Şcoala din Mârşani, matematica este predată de un profesor care a luat la titularizare 2,10. Aceeaşi situaţie o avem şi la Orodel sau la Coţofenii din Dos, unde există profesori cu note de 2, respectiv 4,20, care predau chimie sau fizică. Din nefericire, şi în mediul urban există astfel de cazuri, atât la Şcoala nr. 30, cât şi la Grupul Şcolar Industrial Energetic, unde unul predă educaţie fizică, iar celălalt este învăţător“, a menţionat Mariana C., cadru didactic a cărui catedră este ocupată de un profesor tânăr, declarat „corigent“ la titularizare.
Reprezentanţii unităţilor de învăţământ aruncă însă vina în curtea inspectoratului şcolar, menţionând că ei nu au nici o legătură cu deciziile pe care profesorii din şcolile lor le-au obţinut. „Nu ştim nici măcar notele de la examenul de titularizare ale dascălilor noştri. Sunt director de trei săptămâni, iar doamna profesoară de matematică a obţinut decizie internă de continuitate de la fosta conducere“, a precizat Ion Doru Savu, director la Şcoala din Mârşani. Aceeaşi replică am primit-o şi de la managerul Şcolii nr. 30, care a precizat că, dacă profesorul are decizie de la inspectorat, este primit la şcoală...

Copiii doljeni, învăţaţi de profesori necalificaţi

Conducerea ISJ Dolj dă vina pe fosta conducere, care a emis deciziile. „Am avut multe astfel de sesizări în ultimele luni, la inspectoratul şcolar, de la persoane care se consideră nedreptăţite. Din nefericire, însă, au fost emise decizii pentru acele catedre, care pot fi contestate doar în instanţă. Am încercat să găsim soluţii, multora am reuşit să le găsim o catedră, pe alţii însă nu am avut unde să îi trimitem. Toţi cei nedreptăţiţi trebuia să conteste imediat după şedinţele publice fosta conducere a inspectoratului, care a şi emis deciziile“, a precizat Diana Buşoi, inspectoarea generală a ISJ Dolj.
Pe lângă cazurile semnalate, reprezentanţii ISJ au precizat că în unităţile de învăţământ doljene predau 6.268 de profesori titulari, 1.167 de suplinitori şi 27 de pensionari. Pe lângă aceştia, avem personal didactic asociat - 34 de cazuri, profesori care predau în special la Liceul de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova şi care provin în cele mai multe dintre cazuri de la Teatrul Liric „Elena Teodorini“, 51 de institutori cu studii superioare, opt studenţi „profesori“ în curs de calificare şi 12 profesori cu studii medii...


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 3.60/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.6 din 5 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de mamucika di germania:
    Ei acum si matale dna Tudor! Pai facindu-se la ora actuala in tarile din est "cadre cu studii superioare" ca la apelu' bocancilor si umplindu-se junglele astea pina la saturatie, mai vin aiuritici din astia prin presa, scriind cica-s cautati si in Occident, tamai ei sint cautati aici, cica, cu o falca-n cer, ca vezi Doamne, ei sint cei mai cei...Vai de mama lor de analfabeti! Iaca 'cilea ceva mai naspa: "Totuşi, eram pe cale să uit de scandalul bacalaureatului 2008, atras fiind de scandaluri mai „zemoase“, mai „ispititoare“ pentru presă. Nu mi s-a permis, nu ni s-a permis această uitare. Din păcate, nu vreo instanţă cu pretenţii morale din ţară, precum Biserica sau societatea civilă, a adus în faţa românilor chipul fantomatic al tinerei generaţii din România. Meritul revine Comisiei Europene care, într-un raport privind evoluţia sistemului de învăţământ din ţările Uniunii Europene, ne spune că, pe de o parte, ne aflăm pe ultimul loc în clasamentul capacităţii de înţelegere şi interpretare de către cetăţenii cu vârste între 18-24 de ani a textelor pe care le citesc, iar pe de altă parte, ne află pe penultimul loc în UE la capitolul privind participarea adulţilor la cursuri de învăţare permanentă, într-o situaţie mai gravă decât noi fiind doar bulgarii. Toate astea înseamnă, mai pe româneşte, că suntem semianalfabeţi şi că fugim de carte! Nu cred că tinerii sunt de vină pentru această situaţie. Dezinteresul lor nu este din născare, este doar inoculat de societatea în care ei trăiesc. Ignoraţi de această societate, tinerii şi-au găsit refugiul în lumea virtuală a internetului, a „mess“-ului, în care declaraţiile de dragoste dintre un băiat şi o fată se fac mai degrabă utilizând „emoticoanele“ de la Yahoo messenger decât un vers din Eminescu. Tinerii noştri învaţă, însă nu carte. Ei învaţă să supravieţuiască. Într-o societate în care exemplele de succes sunt copiii de foşti securişti şi activişti PCR care „au făcut“ liceul, facultatea şi „şi-au luat“ doctoratul fără să transpire, graţie influenţei părinţilor, iar acum stau cocoţaţi prin parlament sau prin guvern şi dau lecţii de morală, deşi le atârnă de gât dosarele penale, într-o societate în care maneliştii sunt „fardaţi“ în „(h)artişti“ şi promovaţi până la obsesie la „show“-urile televizate ca modele de succes, într-o societate în care magnaţii „bussines“-ului sunt la origine securişti fugiţi cu banii partidului sau tâlhari la drumul mare care pur şi simplu au jefuit economia naţională pentru a clădi supercompanii cu averi de miliarde de euro, într-o ţară în care dascălii sunt batjocoriţi de sistem şi aruncaţi sub jugul politrucilor care conduc şcolile, liceele, inspectoratele şcolare sau facultăţile, într-o astfel de societate, tinerii nu pot supravieţui altfel decât adaptându-se mizeriei. Mai pe scurt spus, tinerii fac ce văd în jurul lor. Dacă ai succes doar încălcând legea, prin corupţie, fals şi hoţie, atunci faci şi tu la fel. Alternativa este o viaţă mizerabilă, o viaţă la limita de jos a supravieţuirii, cu puţine şanse de bunăstare, or, tinerii noştri nu vor doar să trăiască mediocru. Internetul, şi nu numai internetul, le-a deschis apetitul pentru o viaţă mai bună. Singura problemă rămâne că acest apetit, de altfel firesc, creşte şi se manifestă sălbatic şi nimănui nu-i pasă. Generaţia „emoticon“ şi-a dat chinuit bacalaureatul, un eveniment trist pe care îl sintetizez într-un la fel de trist emoticon.". Toate astea înseamnă, mai pe româneşte, că sint asa de multi semianalfabeţi, incit nici ei nu-si dau seama, iar cu cartoanele alea de doftorei , lingineri,etc « facute » la apelul bocancilor, nici la toaleta nu le poti folosi…Mde, asa-i viata, unde dai si unde…vrei sa-ti mai si-ti crape!
    2009-11-17, 00:36:53 (87.166.38.*)
  2. de mama:
    din gradinita se practica sa predea tot felul de cadre care spun copiilor ca trebuie sa se joacemai mult, directoarea a dat ordin sa nu se lucreze cu copii pe caietele speciale pe care parintii au dat banii ci sa se joace la grupa pregatitoare....., mai departe la scoala directoarea a spus ca nu o intereseaza prestigiul gradinitei, deci gds luati atitudine si la gradinita NICOLAE ROMANESCU, caci acolo sunt cel putin 7-8 suplinitori, adusi de la polul nord.
    2009-11-17, 09:00:26 (82.77.174.*)
  3. de Nu ma mira!:
    Comisiile de repartizare pe posturi constituite in baza acestei metodologii , ordinului mai sus mentionat poarta intreaga raspundere...iar dupa inceperea cursurilor ISJ-ul.De ce nu reiese din articol cine a facut asta! Toate aceste aspecte s-au derulat in perioada in care inspectoratul a fost sub ocupatie PSD-iasta , cind profesorii ce au fost in comisiile de elaborare a subiectelor au facut marturisiri de ti se face parul maciuca...si cu subiecte stiute de la partid nu au fost in stare s-si ia note de promovare candidatii favoriti "oamenii ostri de incredere"...asa numiti la PSD. De "incredere"...da, da...de la ei stiim cum s-au derulat evenimentele...Si de ce nu ma mira in ceea ce priveste posturile din urban? Intimplator D-na Jifcu a fost si presedinta de comisie la titularizare...oare usturoi nu a mincat? Este straina de toata povestea? Nu lasati lucrurile neclare...opinia sa santioneze actualii reprezentanti ai isj...Sunt suficeiente reclamatii rivind modul de desfasurare al examenului de titularizare ca si modul de repartizare pe posturi...pentru chestiuni mai marunte se deranjaza ministerul sa cerceteze in schimb asta ramine sub tacere!
    2009-11-17, 09:03:49 (86.126.86.*)
  4. de Obiectivitate:
    Ei, na! De vina e numai fosta conducere care a emis decizii pentru posturile respective !!!!! Pai fosta conducere a emis decizii si pentru directorii pe care i-a schimbat intr-o singura saptamana Diana. Acolo cum s-a putut? Corecta observatia de la nr. 3. Jiana a fost presedinta comisiei. In alta ordine de idei, de ce GdS nu pomeneste nimic despre plagiatul grosolan al Dianei Busoi la Simpozionul Naţional “Craiova şi Oltenia în Sprijinul Unirii – 150 de ani de la Unirea Principatelor Române” din 23 ianuarie a.c.? Unde va e impartialitatea si obiectivitatea, stimati ziaristi de la GdS? In cat timp imi veti sterge postrea?
    2009-11-17, 09:59:05 (82.77.168.*)
  5. de Mihai:
    Uneori exmenele acelea de titularizare au subiecte foarte grele (intentionat foarte grele - din materiile de facultate) si nu testeaza in primul rand aptitudinile pedagogice si psihologice ale profesorilor ci pe acelea de memorare. Asa ca o nota da 4 la un examen de titularizare nu-mi spune prea mult. Poti sa fi un geniu in fizica dar daca nu esti in stare sa te cobori la nivelul copilului de clasa a VI - atunci esti o NULITATE ca profesor.
    2009-11-17, 10:01:44 (213.233.90.*)
  6. de laura:
    dar sunt dascali care predau si fara examen.nimeni nu zice nimic si sunt pusi de PD-L.servesc partidul doar.
    2009-11-17, 14:41:59 (89.45.107.*)
  7. de una:
    Nu ştiu de ce vi se pare anormal să funcţionezi pe un post cu nota sub 5. S-au întâmplat atâtea lucruri anormale şi la titularizare şi la suplinirea calificaţilor, cu concurs sau fără concurs, încât nu cred că ar trebui să vă mai mire ceva. Eu propun să nu vă mai stresaţi pentru aceste lucruri, pentru că METODOLOGIA ocupării posturilor o face PARTIDUL.
    2009-11-17, 17:06:05 (89.43.59.*)
  8. de paliu:
    invatamantul din ziua de azi = spagari,pile si membrii de partid(ma refer la profesori) ,depasiti de sistem si cativa care inca mai incearca sa faca ceva.........app,pt posturile aparute nu e posibil sa fie de ex 10 locuri,sa se strige 6 si sa zica ca s-au terminat locurile...asa se procedeaza la dolj........actionat i in vreun fel ....
    2009-11-17, 18:34:13 (86.122.132.*)
  9. de ion:
    la Liceul de arta asa numitul profesor Feraru ion bate copii si-i injura ca-n codru asta ca sa nu mai spunem ca mai tot timpul vine Beat la cursuri si cere plocoane ! rusine pt asa cadre! dar.....sint de culoarea d-nei Busoi asa........mai tuciurii.....!!!!!!! !
    2009-11-17, 19:21:01 (92.85.236.*)
  10. de eu:
    auziti....pana la urma........daca pe elevi oricum nu ii intereseaza scoala.....ce mai conteaza cine le sunt profesori.....
    2009-11-17, 19:41:10 (92.85.238.*)
  11. de ilona:
    sunt unii suplinitori care predau mai bine decat un titular.Un exemplu il gasiti la cea mai "buna"si mai renumita scoala din craiova sc 2 unde nu s-a tinut cont de rezultatele copiilor timp de 2 ani avand ca dascal un suplinitor,si li s-a adus un ,,titular"pe care il corecta din banca un elev de clasa a3a.Urmarea:transfer ul in masa al elevilor la alte scoli.
    2009-11-17, 21:46:31 (92.80.195.*)
  12. de mami:
    d-na BUSOI pote verifica si orele de matematica la scoala 2 Traian ,pe d-na BASARAB ,STILUL EI DE PREDARE DIN CARE COPIII NOSTRII NU INTELEG NIMIC .DE CE OARE II TRATEAZA ASA ,NU LE EXPLICA SI LOR EX .TIPA LA EI SI NU II AJUTA SA REZOLVE IN CLASA ACELE EX PE CARE EI NU LE STIU .RUSINE .CE VRETI SA II PREGATITI ACASA PE BANIi nostrii d-NA?macar desfintati scolile astea ca oricum sunt putini care isi fac datoria
    2009-11-17, 21:47:29 (85.120.191.*)
  13. de anonim:
    cat a luat cotescu spaga?
    2009-11-17, 21:49:23 (92.80.222.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: