Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Burse americane pentru studenţi

Societate - Ana DĂNESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Studenţii craioveni au la dispoziţie aproximativ trei săptămâni pentru a se înscrie la bursele Fulbright asigurate de statul american, la una dintre universităţile de prestigiu: Duke, Columbia, Georgia, Suny etc.

Biroul Afacerilor Culturale şi Educaţionale al Departamentului de Stat din SUA şi-a trimis ieri reprezentanţii români pentru a prezenta studenţilor Universităţii din Craiova bursele de studiu şi cercetare pe care le oferă. 24 de studenţi români pot avea şansa să fie acceptaţi la una dintre unităţile de învăţământ de prestigiu din America. Tinerii care doresc să studieze în SUA mai au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a se înscrie, condiţiile esenţiale fiind următoarele: să fie cetăţeni români, să cunoască limba engleză, să aibă diplomă de licenţă (sau să o poată obţine până la începerea studiilor, înainte de 1 august 2010). Mai mult decât atât, tinerii craioveni care vor fi declaraţi admişi la studiu în America vor avea asigurate transportul internaţional, taxele de şcolarizare, asigurarea medicală, un stipendiu lunar (bani pentru trai - n.r.), o alocaţie pentru cărţi şi echipament educaţional, precum şi o sumă de bani pentru alte cheltuieli neprevăzute, toate acestea plătite de universităţile americane.
Prima bursă oferită studenţilor craioveni pentru anul academic 2010-2011 a fost Fulbright Junior Award. Aceasta se adresează tuturor celor interesaţi de o bursă integrală de studiu sau cercetare cu o durată de zece luni. „Bursa se va derula propriu-zis în august 2010. Pentru aceasta, înscrierile se primesc până pe 7 mai 2009. Dosarul de concurs cuprinde: aplicaţia on line a doritorului, trei scrisori de recomandare în limba engleză, diploma şi foaia matricolă de la toate instituţiile universitare absolvite“, a menţionat Corina Dănăilă, director de programe pentru bursierii români. Pentru această bursă vor fi aleşi zece studenţi români. Alţi zece vor fi rezerve.

Domenii de studiu diverse

International Fulbright Science and Technology Award este cea de-a doua bursă completă de doctorat, cu durata de trei ani, la care studenţii craioveni se pot înscrie. Însă, trebuie să se grăbească, având la dispoziţie doar două săptămâni pentru aplicaţia on line, cererile primindu-se până pe 29 aprilie, iar locurile fiind limitate. Doar patru tineri români vor fi selectaţi. Câteva dintre domeniile pentru care universităţile americane oferă acest tip de bursă de studiu sunt: aeronautică,  agronomie, astronomie şi ştiinţe planetare, chimie, inginerie, geologie, matematică, neurologie, automatizare şi calcul etc. În principiu, doritorii pot opta pentru un program de masterat, cercetare sau doctorat în toate disciplinele de studiu, cu excepţia medicinei clinice. „În anii trecuţi, au fost declaraţi admişi studenţi din cadrul Universităţii din Craiova, absolvenţi de Drept, la studii în centre universitare americane. Pe lângă aceste două burse oferite cu precădere studenţilor, avem încă una dedicată cadrelor didactice - Fulbright Senior -, pentru care, pentru România, au fost oferite zece locuri. Două cadre universitare craiovene au fost deja cu bursă în SUA“, a adăugat Corina Dănăilă.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 16°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora