Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

George Ţărnea, un poet nemuritor

Societate - Mădălina Mitroi
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Bustul din bronz al poetului George Ţărnea a fost dezvelit ieri, la prânz, în Parcul „Mircea cel Bătrân“ din centrul oraşului Râmnicu Vâlcea. La ceremonie au fost prezenţi numeroşi prieteni ai renumitului poet vâlcean, printre care şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. „Am venit la această festivitate, pentru că mai înainte de toate sunt vâlcean. Apoi, trebuie să vă mărturisesc ceva: George nu era numai prietenul meu, era şi vărul meu. De fiecare dată când ne întâlneam sau când îi citeam versurile, mă învăluia o mireasmă de prune şi un dor nesfârşit de meleagurile noastre natale. Şi acum, când mă întorc la Vâlcea, simt acelaşi miros de prună, care mă fascinează. Poetul George Ţărnea nu a murit, trăieşte prin poeziile sale“, a spus Isărescu. La ceremonie a participat şi poetul George Stanca, unul dintre bunii prieteni ai lui George Ţărnea care a spus că îi vine foarte greu să creadă că a rămas singur să-şi facă de cap pe tărâmul poeziei. Câte un buchet de flori albe şi câteva cuvinte în cinstea lui George Ţărnea, au mai rostit primarul Râmnicului, Mircia Gutău, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Câlea. De la ceremonie nu au lipsit nici politicienii locali, care nu scapă nici o oportunitate de a-şi face campanie electorală. Bustul de bronz al poetului vâlcean a fost realizat de sculptorul Sergiu Sălişte, ca omagiu adus scriitorului acum, la cinci ani de la trecerea sa în nefiinţă.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 16°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: