Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Dascălii, în prag de grevă generală

Societate - Crina RAICEA
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Cadrele didactice se pregătesc să iasă din nou în stradă

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

În şcolile doljene este fierbere mare. Dacă hotărârea Curţii Constituţionale nu le va fi favorabilă, sindicaliştii din învăţământul doljean ameninţă cu greva generală şi cu proteste în stradă.

Dascălii aşteaptă cu interes hotărârea Curţii Constituţionale cu privire la majorarea salariilor, decizie a parlamentului contestată de premierul Călin Popescu Tăriceanu. Se pregătesc însă şi de proteste şi vor să se răzbune pe guvernanţii care, ori de câte ori a fost vorba de o mărire a lefurilor sau de tichete-cadou, s-au jucat cu nervii lor.

Plângeri penale împotriva lui Tăriceanu, Adomniţei şi Vosganian

Federaţia „Spiru Haret“ a depus plângere penală împotriva premierului Tăriceanu, a lui Cristian Adomniţei şi Varujan Vosganian. Sesizările penale au fost depuse la Parchetul General şi la DNA, iar Federaţia a cerut Senatului, Camerei Deputaţilor şi preşedintelui să solicite anchete penale împotriva lui Cristian Adomniţei şi a lui Varujan Vosganian. Conducerea Federaţiei „Spiru Haret“ îi acuză pe cei trei că au dezinformat şi au instigat opinia publică împotriva profesorilor.
„Încearcă să ne pună în cap toate categoriile sociale şi îi instigă pe ceilalţi bugetari împotriva noastră. Este o clasă politică imatură şi mincinoasă, pentru că noi nu cerem majorarea salariilor din bugetul de stat, ci din bugetul alocat învăţământului. Dacă am fi avut buget de 6%, aşa cum au promis, ne-am fi descurcat cu aceste majorări. 50% la un salariu mic nici nu contează“, a explicat Constantin Lungulescu, vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Dolj, filiala „Spiru Haret“. Premierul Tăriceanu a declarat luni că guvernul nu poate susţine majorarea salarială de 50% pentru că economia românească s-ar prăbuşi.

Miting cu 20.000 de profesori

Sindicaliştii din învăţământ aşteaptă însă să vadă ce hotărâre va lua Curtea Constituţională. „Aşteptăm se vedem ce spune curtea şi, dacă legea este respinsă, vom intra în grevă generală“, a spus Lungulescu. De săptămâna viitoare, 20.000 de cadre didactice sunt pregătite să protesteze în faţa guvernului.
„Noi am făcut dovada că există resurse, dacă se alocă 6% din PIB pentru învăţământ. Se sperăm că decizia curţii va fi favorabilă. În caz contrar, săptămâna viitoare va fi un miting la Bucureşti, la care vor participa 15-20 de mii de oameni, dar vor fi şi alte proteste“, a menţionat Constantin Rada, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Dolj.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.7 din 9 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de luca:
    E criza mondiala si dascalii fac greva!!!!!!!!!!!!! Frumos exemplu dau. Copiii scoliti de ei or sa-nvete ca pot reusi in viata prin forta pumnului. Macar de-ar invata si carte!!!!!!!!
    2008-10-08, 08:30:23 (79.117.202.*)
  2. de Nemesis:
    O sa vedeti voi salarii marite la pastele cailor! Care este finalitatea invatamantului din Romania ? O groaza de idioti cu licenta, copii total nepregatiti profesional pentru a face fata unei vieti dure cum este cea din Romania. Si atunci, de ce naiba ar trebui sa marim salariile intr-un domeniu care nu prospera ? Doar pentru a salva niste persoane de efectul preturilor ? Nu este cazul - in aceasta situatie sunt toti bugetarii, marea lor majoritate fiind neproductivi si cerand majorari salariale.
    2008-10-08, 08:53:03 (79.117.202.*)
  3. de Pentru Nemesis:
    Preitene, esti stupid! Sau pot adauga prost (informat), rau voitor, tendentios...Nu maio continui, pentru ca ceilalti termeni ar trebui sa-i cauti in DEX, si ma tem ca nu stii ce este acela, unde se gaseste si cum se utilizeaza. Desigur , acelas mesaj este valabil si pentru luca, si pentru toti cei care au impresia ca pot posta comentarii la subiecte despre care nu stiu nimic si cu care nu au nici o legatura. Pentru ca rezulta clar din comentariile lor ca nu au si nu au avut legatura cu scoala.
    2008-10-08, 09:19:25 (82.77.174.*)
  4. de luca pt "pentru nemesis":
    Prietene, orice contribuabil are dreptul sa-si spuna parerea, pentru ca aceste mariri salariale or sa se faca din banii nostri. Nu toate salariile profesorilor sunt atat de mici cum se vaicaresc, ar fi fost de inteles o marire pentru debutanti, sau pentru acei dascali cu merite recunoscute.....Dasc alii fac de ani de zile greve, si lumea s-a cam saturat de ei.
    2008-10-08, 11:28:55 (79.117.204.*)
  5. de Teodor:
    Daca ar invata si elevii la jumatatea salariilor profesorilor, ar fi nemaipomenit si acceptabila aceasta mărire... Atata timp cat termina un liceu si nu stiu ”tabla inmultirii” sau sa completeze o cerere, inseamna ca munca profesorilor rasplătita financiar dublu, este in van.... Acum, mai nou, se invata numai cu meditatii (practic isi fac singuri măriri de salarii...) ..
    2008-10-08, 12:22:48 (79.117.132.*)
  6. de alma:
    Nesimtiti astia fac greva de cativa ani in timpul anului scolar dar au pretentia la mariri salariale de 50% cand efectiv nu depasesc 16-18 ore saptamanal "trudind" iar dupa ce compromit de ani si ani actul de invatamant prin incompententa,greve trec la vacante egale sau mai mari decat ale elevilor!Cea mai nesimtita si ipocrita breasla !!!Speculeaza prostia unui guvern si se lasa manipulati politic ca cea mai decazuta adunatura umana!!Rusine si la munca domnilor,munca calificata si performanta,nu imbecilizarea generatiilor!!
    2008-10-08, 13:13:19 (79.117.200.*)
  7. de evident:
    Trebuie recompensati toti bugetarii cu o marire de 50% pentru ca fac parte din cele mai performante institutii HAHAHAHAHAHAHAH!!!!! ! In cativa 10 de ani sistemul de invatamant din romania va falimenta economia.
    2008-10-08, 13:27:56 (79.117.153.*)
  8. de alma pentru "proful"de la 3:
    Domnule de la 3,ce lansezi mesaje de doi lei nu stiu ce tangenta ai tu cu scoala in afara sa fii un profesor,ceea ce nu ne convinge chiar deloc ca ai dreptul la opinie si polemica,deoarece esti subiectiv!!Cat priveste tendinta catre minimalizarea interlocutorului asta iarasi este atributul "dascalului"actual ,singura "arma"in a-si masca prostia si incompetenta!!!Voi astia din sistem sunteti deplorabili si nu-ti face iluzii ca vorbim in necunostiinta de cauza!!!Atat de bine stiu cat de rataciti sunt "dascalii" fabricati si infiltrati doar pe cai laturalnice in sistem,incat sarlatania ii defineste ca si simplu cuvant!!Si nu ne mai trimite la DEX ca sa pari destept,nu e cazul,e evident,esti impertinent si infatuat deopotriva!!Daca nu-ti convine ca societatea a inceput sa realizeze cat balast uman fabricati cu prestatia voastra pleaca din sistem,la munca adevarata,nu cersi ceea ce nu meriti!!
    2008-10-08, 13:44:13 (79.117.200.*)
  9. de luca:
    Motivele invocate de "dascali" pentru a face greva sunt cam aceleasi de fiecare data: nu au bani de haine, nu au din ce sa-si plateasca intretinerea, cei tineri nu-si pot intemeia o famile.....adica problemele societatii noastre in general, cu diferenta ca alte categorii de munca lucreaza 8-12 ore pe zi pt salarii poate chiar mai mici, in unele cazuri. Citeam zilele trecute pe nu mai stiu ce site parerea unei stupide profesoare de istorie care zicea ca din marirea de 50% isi va cumpara intai haine, pentru ca ea trebuie sa fie "model vestimentar" pentru elevi, apoi DVD si electronice pt a-si tine lectiile la nivel superior. Auzi la ea!!!!!! E drept ca sunt utili societatii, ca orice alta categorie profesionala. Sa-i murim noi de foame ca sa-i platim pe ei?
    2008-10-08, 14:06:02 (79.117.203.*)
  10. de gogu:
    astia care sustineti cresterile salariale cu 50% sunteti toti idioti....in conditii de criza mondiala noi nu facem altceva decat sa inrautatim situatia..care oricum o sa fie destul de nasoala.....nici nu-mi imaginam ca niste oameni pot fi atat de limitati in gandire...e clar ca marirea salariilor cu procentul asta o sa duca si la alte majorari de salarii la alti bugetari care impreuna o sa duca inflatia undeva foarte sus, poate chiar 50% ceea ce e foarte grav si in termeni de salariu real ( bunuri care le poti cumpara cu salariu) o sa fie mult mai mic decat cel care il aveti acum domnilor profesori.....bine, 50% inflatie poate am exagerat, insa aceleasi efecte sunt si la 30% care zic eu e realizabil in conditiile de fata....asa ca ciocu mic si asteptati si voi ca toti oamenii cresteri de salarii sustinute de productivitate(care la voi poti zice ca e aproape de 0) si cand zic productivitate zic de nuvelul cunostintelor pe care le au elevii dupa ce ies din mainile voastre......
    2008-10-08, 14:31:22 (80.96.56.*)
  11. de alma:
    Nu cred ca este cazul sa le accentuam gresit parerea ce se vehiculeaza permanent de catre sindicatele d-lor prin mass media cum ca cineva ne-a asmutit unii contra altora doar pe acest subiect al salariilor!!!Nu sunt ei cei dintai motivati sa ceara asemenea mariri salariale doar pentru ca au speculat promisiuni politic pur electorale!!!La sistemul sanitar ce ne scurteaza vietile nu ne uitam,nici ca absolventii de frunte ai facultatii de medicina pleaca imediat din tara?!!Dar trebuie sa pricepem o shleahta de descalificati inainte sa apuce a se califica?!?Sa avem pardon oricata premeditare exista in prostirea romanului de rand mai suntem cativa ce nu ne lasam impresionati de cererile unor diletanti!!!De ce ?!¨Pentru simplu fapt ca cererile vis a vis de meseria d-lor se rezuma de 15 ani doar la mariri salariale si nu au catusi de putin tangenta cu perfectionarea actului de invatamant !!!Tipa ipocritii ca va creste calitatea actului de invatamant daca se vor realiza aceste mariri salariale!!!Gresit si mincinos!!!La fel isi vor tripla veniturile prin meditatii si implicit interesul la clasa nu va fi!!!Infecti ati devenit dar ipocrizia si imoralitatea sunt acum atributele meseriei voastre de "dascal"!!!Nerusin atilor ati tampit de vreo 12,15 ani,sute ,mii de copii care sunt doar niste ignoranti ai natiei!!!Va bateti joc de notiunea de dascal dar urlati la mariri salariale ca si hamalii din porturi,cei mai fara de carte oameni!!!Ce cautati in strada?!?Sindicatele astea chiar sunteti cu totii convinsi ca va reprezinta?!?Sunteti voi cei denumiti mai sus?!Chiar toti ?Sunt exceptii ce confirma regula dar astia sunt ori prea batrani ori fricosi si slabi!!!Nesimtitilor prestati ca figuranti...si vreti mariri salariale de 50%??!!Si daca exista si cred ca exista banii(guvernul mafiot s-a trezit cat de impotent este dupa gafele facute,sa declare ca nu ar fi..)nu aveti dreptul la asemenea mariri salariale!!!Nici un roman de rand nu are haine de firma ...,nici un roman de rand nu mananca bine...de ce credeti voi ca meritati in ^plus ceva??!!!Si sunt romani ce si-au facut la superlativ datoria ca sa ce?!Sa moara de foame ca sa incasati voi 50%?!?Reforma intai si va asigur ca o reforma dura si serioasa v-ar scoate din sistem rapid,pe multi?!,Ce ati prestat?!Meditatii alaturi de instruirea tinerilor in ale furtului intelectual,in imoralitate si ipocrizie!!!Mii de tineri au furat bacalaureatul preferand asta unei instruiri de care nu au avut parte fiindca nu le-ati dat nici o sansa!!!La toate liceele craiovene s-au strans asa zisii bani de "protocol",sume incalificabile,unde ati bus biotul...de la diriginte (initiatorul ce se vrea performant?!) pana la toti nesimtiti ce au aterizat prin comisii si care umplu inspectoratele de tampiti numiti politic!!!Astia sunteti si taceti dracului din gura alfel plecati la tara ,dati cu sapa ,daca aveti vreo sansa,ca sunteti "intelectuali" ce puii nostri!!!!Ipocriti;d escalificati din fasa!!!Plecati daca nu va convine,unde ...?!?!!
    2008-10-08, 15:00:41 (79.117.200.*)
  12. de Calinescu:
    Subscriu intru-totul la cele expuse de Alma!!! Si as mai face cateva adaugiri: 1. Salariile din invatamant nu sunt nici pe departe atat de mici pe cat ar crede cineva neavizat(ca exemplu un profesor de liceu cu gradul 1 si ceva vechime: 4.000lei; in mediul universitar care era vizat de o crestere de 70% nu pleaca niciun profesor fara 15.000lei intrucat au cate 4 -5 norme ). Penru CONTRIBUABILII care nu are un sindicat guraliv(a se citi de-a dreptul nesimtit) am o singura intrebare: cati din voi ajungeti la salariul asta? Raspunsul vi-l dau tot eu: TREZITI-VA, nu se poate ca aceste lipitori numiti bugetari sa traiasca mult mai bine decat voi! 2. Din momentul in care s-au scos examenele pentru facultati si cele de intrare la liceu inlocuindu-se cu asa -zisul dosar de medii s-a dat drumul la cumparat note mascate prin "meditatii" - vrei note mari pentru odrasla atunci fa bine sa PLATESTI meditatii!!!
    2008-10-08, 15:54:01 (86.122.133.*)
  13. de luca:
    Ce putem face? Trebuie sa putem face ceva, sa iesim toti in strada, eu m-am saturat sa stau sa-si bata joc de mine guvernantii, liderii sindicali, dascalii, toate lipitorile si sugativele fara rusine! Cand vor iesi dascalii in strada hai sa iesim si noi, CEILALTI, cei multi! Sa se mai auda si vocea noastra!
    2008-10-08, 16:16:52 (79.117.203.*)
  14. de VT :
    Observati , oameni bni , cum in jurul nostru , sunt atit de multi care ar merita sa faca parte din Parlamentul Romaniei, sunt , din pacate , ca si acestia ( Radical . Alma , Zaharia , iata pe acest "nou" Calinescu , Ana , Trotineta , , multi, multi , oameni ce ar trebui sa constituie acel LEGISLATIV care sa emita acte normative PENTRU TOTI , nicidecum pentru o categorie restrinsa , in fapt - clientelismul politic al ac estei democratii "originale" !! Are dreptate si "Alma" , cind lanseaza , ca si "Calinescu " , sloganul TREZITI_VA !! Dar , cum sa facem sa fie auzit de multi , de adevaratul ELECTORAT , cel care constituie de ani buni , absenteismul la alegeri .
    2008-10-08, 16:24:38 (79.117.158.*)
  15. de Radical:
    Domnule VT, multumesc pentru apreciere. Vreau sa intru in politica, am fost membru cotizant in doua partide (dupa cum ma acuza DDR). In primul m-am dus chitit pe idei novatoare si cand am vazut cata pleava e acolo si cum iese ca neghina in fata mi s-a facut rau. M-am dus la altii unde am crezut ca sunt mai rasariti. Te doare mintea. Acolo ori te duci in gasca sa poti participa in mod activ la alegeri, sa te votez egrupul tau, ori pierzi timpul. Ca sa intrii intr-o gasca trebuie sa fii mai grosolan (nu neaparat in atitudine, ca m-as descurca :) si in simtaminte. Trebuie sa ti la tavaleala si sa stai la masa cu oameni care in mod normal iti provoca greata. Trebuie sa iei antivomitive ca sa poti ingurgita discutiile fara consistenta pe care le eructeaza "comesenii" . Asa ca, hai sa facem o gasca si ne "bagam" in partidul d-lui DDR, dar cu urmatoarele conditii : @ averile sa se confiste numai pe baza legii ilicitului si pe alte legi (pe care nu le stiu) privind insusirea de averi nejustificabile si prin frauda. @ sa se restituie averile confiscate in baza unor legi abuzive (ex : nationalizare) prin care nu s-au putut demonstra infractiuni sau incalcari ale legii @ proprietatea de stat sa concureze cu cea privata, pentru ca concurenta naste valori. @ atunci cand o societate privata nu isi poate plati datoriile catre stat (daca societatea este de interes national - nr mare de angajati) , in schimbul "stergerii cu buretele" a acelor datorii, societatea sa transmita proprietatea unor actiuni catre stat in limita datoriei pe care firma o are. Deci sa nu se mai stearga datoriile GRATIS. @ libertatea cuvantului sa nu fie ingradita @ libera circulatie a cetateanului in alte state sa nu fie ingradita @ toti coruptii si cei care prejudiciaza statul sau persoane fizice si juridice (daca fapta comisa impune) sa faca puscarie si sa nu fie eliberati pana cand nu platesc prejudiciul adus statului sau persoanei in cauza (asta de la Napoleon citire). Ii tinea inchisi pe delapidatori pana plateau prejudiciul, dupa aia le dadea drumul. Trebuie, totusi, aplicata si o corectie ca sa nu mai faca. @ crima sa fie pedepsita cu inchisoare pe viata (daca legile internationale nu mai permit pedeapsa capitala) - nu cred ca e om normal in lume care sa nu isi doreasca asemenea lege. Am spus crima - nu vorbesc de accidente (ex : de masina) , la astea zic Doamne fereste ! @ pericol social sa fie considerat orice om care te molesteaza pe strada verbal sau fizic, pentru ca e permis ca un om cu muschi sa poata umili in public sau in alt loc un alt om, pericol social sa fie considerat orice om care tulbura linistea publica prin orice acte care ar determina ca aceasta liniste sa fie alterata (ex : muzica la maxim, sticle sparte la betie sau nu, spargerea de vitrine, etc) @ sa fie pedepsiti toti mojicii care arunca gunoaie pe jos (ca sunt pietoni sau soferi) @ daca sunt aplicate aceste corectii, te gandesti de 10 ori pana sa mai faci vreo tampenie @ mai am dar nu mai am cuvinte ...
    2008-10-08, 18:26:46 (79.117.133.*)
  16. de Radical:
    Gindire americana: Guvernul federal ne trimite bonuri valorice de 600$. Dacă noi cheltuim aceşti bani la Wal-Mart, banii ajung în China. Dacă îi cheltuim pe benzină, ajung la arabi. Dacă ne cumpărăm un computer, ajung în India. Dacă ne cumpărărm fructe şi legume, ajung în Mexic, Honduras şi Guatemala. Dacă ne cumpărăm o maşină bună, ajung în Germania. Dacă ne cumpărăm prostii inutile ajung în Taiwan şi nici o parte dintre ei nu vor ajuta economia americană. Singura cale să păstram aceşti bani aici acasă este să-i cheltuim pe prostituate şi bere, de vreme ce acestea sunt singurele care se mai produc în SUA. Eu mi-am adus deja contribuţia!
    2008-10-08, 18:41:26 (79.117.133.*)
  17. de alma:
    Ce partide domnilor?!In Romania partidele sunt ca si gastile de cartier!!Numai idioti ce fac "coada" la scoli,Universitati isi cumpara si bac.licente,mastere, doctorate,apoi cei care cotizeaza puternic isi cumpara loc atat in partidul ce ar putea sa-l propulseze in inalte functii de stat,ministere,in final scaunul de inalt demnitar de stat. etc!!!Deci javrele ce traiesc in gasti reusesc,cei ce pastreaza un dram de decenta si verticalitate umana sunt pierduti!!Viclenia,h otia,setea de parvenire enorma direct proportionala cu ignoranta "premiata" cu diplome cumparate,infatuarea ,ipocrizia,marlania, nesmitirea astea ii caracterizeza pe toti!!!Stiti ce au votat azi in Parlament golanii parlamentari?!Sa nu se mai retrocedeze in natura imobilele ci sa se ia din buget suma necesara despagubirii a peste 120000 de indivizi?!Deci Psd si Pc au scapat in bugetul de stat ca vacile in lucerna...!!Nu poti sa-i acuzi ,sunt cretini,iresponsabil i,inconstienti ca si cu promisiunile facute "dascalilor"!!!Leg ile alcatuite de aceasta pleava vor zdrobi si ultima farama de speranta de bine in Romania!!Romania agonizeaza,romanii doar se lamenteaza ...!!
    2008-10-08, 19:29:01 (79.117.201.*)
  18. de luca:
    Am fost si eu intr-un partid, am rezistat la o sedinta de-a lor 15 minute, dupa care am iesit la aer, sa-mi treaca greata. Unul dintre lideri e un fost violator cu cazier....Parea cel mai infocat. Atatea tampenii am auzit in acel sfert de ora, ca m-au durut urechile 3 zile. Dezastru!
    2008-10-08, 19:37:25 (79.117.204.*)
  19. de Parinte revoltat:
    Poate ca ma fac avocatul Diavolului luand apararea profesorilor, dar mi se pare nedrept sa ii acuzam pe ei de toate relele din tara asta si sa nu vedem padurea de copaci. Am ramas stupefiat vazand cum s-au isterizat unii la ideea de a ii plati decent pe dascali E usor sa scuipi venin, sa faci spume la gura, sa dai ochii peste cap, sa scoti flacari pe nas si sa ii gasesti vinovati de toate relele pe profesori! E usor sa insulti. Dar asta dovedeste multa prostie. Nu uitati ca si ei, amaratii, sunt niste simpli executanti si nu uitati ca si ei platesc impozite la stat ca noi , astia, care ne dam rotunzi! Daca vreti sa gasiti adevaratii vinovati, nu acarul Paun, uitati-va la clasa politica, fratilor! Credeti ca profesorii nu vor reforma in invatamant? Ba da, dar nu ei sunt cei care pot sa o faca, ci toate guvernele postdecembriste, ele trebuiau sa o faca. Credeti ca ei nu vor o materie mai aerisita, ca nu vor elevi mai putini in clasa? Ba da, dar ei nu au nicio putere. Credeti ca ei nu recunosc ca in sistem au intrat in ultimul timp toti neavenitii? Ba da, dar cati profesori incompetenti ati vazut dati afara sau macar sanctionati? Pai asta ar trebui sa vina de la minister (deci tot politic!) Nu truditorii de la catedra pot face asta Tot clasa politica, fratilor! De faptul ca un profesor lucreaza cu 30 - 32 de elevi intr- singura clasa si intr-o singura ora, ce parere aveti? Noi avem unu - doi copii acasa pe care ii iubim ca pe ochii din cap, dar uneori tot ne vine sa ii strangem de gat de cuminti ce sunt, dar unui profesor cu 30 ? Iar noi, daca le dam o palma parinteasca, cand ne scot din sarite, nu patim nimic, dar un dascal daca il urechaza pe un derbedeu prost , nesimtit si obraznic, vine presa, vin televiziunile, dracu' l-a luat! Eu sunt parinte si nu prea lipsesc de la sedintele cu parintii. Alti parinti insa nu dau cu anii pe la scoala. Si mai stiu un lucru: cu bani multi cumperi aur, cu bani putini cumperi tinichele. Eu vreau aur pentru copiii mei. Eu vreau ca in fata lor sa vina domni si doamne distinse, elegante in care copiii mei sa gaseasca modele de viata, nu ca acum, cand oricat de mult ar demonstra unii profesori ca stiu multa carte, elevii spun uitandu-se la hainele ponosite si la pantofii scalciati: "si la ce ii foloseste?" Daca avem profesori prost platiti, vom avea si un invatamant de proasta calitate. Credeti ca daca un dascal ar avea in clasa maxim 20 de elevi si materia nu ar fi atat de stufoasa, ar mai fi nevoie de atatea meditatii? De cine sa se ocupe un profesor mai intai, de elevul capabil de performanta, interesat sa invete , de elevul slab, care nu de putine ori ajunge chiar la liceu si nu stie nici sa citeasca, fiindca efectiv nu-l ajuta capul, sau de loaza obraznica preocupata de orice altceva, numai de carte nu, dar care il sfideaza pe profesor fiindca au parintii bani cu nemiluita si el (sau ea, progenitura) isi afiseaza hainele de firma, mobilul de ultima generatie, lanturile groase de aur si il doare in cot de scoala
    2008-10-08, 23:08:45 (86.126.94.*)
  20. de TRIana:
    da ce dumnezeului astora in fiecare an li se nazare de crestere salariala.Ca se spetesc saraci de atita munca;elevilor de cite ori li s-a marit alocatia?la elevi au mai dat ca la milogi 5 lei ca zic ei ,e si asa destul.nu mai trimiteti copii la scoala ,ca oricum se duc degeaba,sa vedem atuncii ce pretentii mai au asa zisii dascali (de indobitocire a copiilor)ca unii nu stiu ei sa scrie si sa citeasca corect,dar sa mai invete si pe altii
    2008-10-09, 04:22:42 (84.196.59.*)
  21. de alma pentru "parinte"revoltat si penibil!:
    Parinte stupid si ridicol tu esti singurul de pe aici ce scoti flacari pe nas,scuipi venin,iti dai ochii peste cap, bla vla bla !!!Esti si profesor in mod sigur!!!Nu acuzam "profesorii" carora le iei partea aflandu-te in pielea unui ignorant ce-si plateste "scolarizarea" si "instruirirea" progeniturilor si care esti de-a dreptul penibil ca sa nu vorbim cat de subiectiv, nu-i acuzam decat de idiotirea acestui neam,si de nimic altceva!!Si cum ai putea sa realizezzi daca te institui exact in prostul satului?!!!!Cand vrei sa ne comunici ceva pune-ti si mintea(daca ai) la treaba!!!!!!!
    2008-10-09, 15:13:47 (79.117.201.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: