Copiii din caietul albastru

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Au venit pe lume fără să aibă vreo vină. Şi tot fără vină au fost aruncaţi, fără remuşcări, pe un cearşaf rupt, îngălbenit, de spital.

„Nou-născut, sex feminin, în vârstă de o lună, cu o greutate de 3.000 g şi o înălţime de 49 cm, copil bun, sănătos, fără probleme medicale. Abandonat în primele ore de la naştere. Mama nu este de găsit, lucru care îngreunează procedurile de externare şi de preluare de către Protecţie...“.

Aceasta este notiţa din dreptul numărului 39, din caietul cu coperte albastre. Caietul abandonaţilor sau, mai frumos spus, al cazurilor sociale din Secţia de nou-născuţi a Spitalului de Urgenţă Craiova. În paginile lui, asistenta socială ţine o evidenţă precisă a copiilor care sunt abandonaţi de mame în spital. Până acum, în acest an, numărătoarea a ajuns la 39.

„De la începutul lui 2008, în Secţia de nou-născuţi a Spitalului de Urgenţă s-au înregistrat 39 de cazuri sociale. Dintre aceştia, 26 au fost reintegraţi în familie, cu ajutorul Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), ori au fost luaţi de mame, care s-au întors după ei. Pentru că nu aveau unde să meargă, patru nou-născuţi şi mamele lor au ajuns în centre maternale, iar alţi patru copilaşi cu probleme de sănătate au fost duşi în Centrul de urgenţă, urmând ca părinţii să-i ia în familie după ameliorarea stării lor. Dintre cei 38, doar patru au ajuns definitiv în protecţia statului, ei fiind luaţi ulterior în îngrijire de către asistenţi maternali“, declară Nicoleta Peţa, asistentă socială la Secţia de nou-născuţi a Spitalului de Urgenţă Craiova.

Femeile rome îşi iau copiii înapoi

Au venit să nască şi, la două-trei ore după ce au adus pe lume rodul unei iubiri nelegitime, al unei greşeli de puştoaică neştiutoare, al inconştienţei sau al lipsei de cultură, ori al unui vis în doi năruit, au plecat. Poate fără remuşcări, uşurate că au scăpat de o povară, sau poate înghiţindu-şi lacrimile, de teamă să nu le vadă o mamă şi un tată decişi să nu devină încă bunici.

„Situaţiile sunt nenumărate şi diferite, în funcţie de educaţia, de nivelul social, de situaţia familială“, explică Nicoleta Peţa. „Sunt femei din mediul rural care au acasă patru-cinci copii şi care, din cauza situaţiei materiale precare, nu-şi permit să mai crească unul. De regulă, acestea sunt de etnie romă. Mai sunt şi femei, din aceeaşi categorie, care pleacă din spital pentru că nu sunt obişnuite să stea într-un spaţiu închis. Dar trebuie să precizez că majoritatea femeilor rome se întorc după copii, prin intermediul DGASPC sau din proprie voinţă. Mai rău stăm cu româncele şi, mai ales, cu «intelectualele», care nu au nici o mustrare de conştiinţă atunci când îşi abandonează copiii“.

Intelectualele, cele mai „rele“

Farmaciste, profesoare sau inginere, părăsite de iubiţi sau de soţi şi hotărâte să scape de orice semn al iubirii pierdute. Chiar şi de un copil. Eleve de liceu căzute în plasa vreunui Don Juan, la un chef de sfârşit de semestru. Studente care - scrie în caietul albastru - „nu au ştiut că au rămas însărcinate“ şi care, trezite la realitate când au ajuns cu burta la gură, nu au mai avut ce face: şi-au „scuipat“ plodul pe patul spitalului, s-au şters de sânge ca de o murdărie oarecare şi au dispărut, în „intelectualitatea“ lor, senine şi imaculate. Aceasta este categoria cea mai rea, spune asistenta socială a Spitalului de Urgenţă Craiova.

„Orice încercare de consiliere a acestor femei «şcolite» este aproape imposibilă. Dacă insistăm să vorbim cu ele, să facem demersuri pentru a le rezolva situaţia - fie să le îndreptăm spre un centru maternal, fie să le reintegrăm în familie - refuzul lor e categoric. Ba apelează şi la jigniri, la un comportament ostil. Dacă femeile simple, de la ţară, sărace şi în buzunare, dar şi cu duhul, ori chiar victimele unui viol sunt mai uşor de convins să-şi păstreze copiii dacă li se oferă un ajutor, „intelectualele“ sunt de neclintit. Iar pruncii lor nu au nici o şansă: rămân orfani, nevoiţi să intre în custodia statului“, povesteşte asistenta socială.

Medicii de familie, vinovaţi

Cine se face vinovat pentru zecile de copii abandonaţi an de an în Spitalul de Urgenţă Craiova? În primul rând, mamele - femei care nu ştiu să preţuiască darul cel mai scump al lor, acela de a da viaţă. Pentru a li se pierde urma, multe dintre ele nu-şi declară identitatea la internare, iar poliţia nu poate face nimic pentru a le găsi. Se înscriu, apoi, pe lista vinovaţilor, partenerii lor, care nu-şi asumă nici o răspundere şi care nu vor să ştie ce se întâmplă cu „rodul“ raportului lor sexual. Familiile nu scapă nici ele de culpă - sunt părinţi care nu acceptă ca fiica lor, minoră sau doar necăsătorită, să vină acasă cu un copil „din flori“, aşa încât preferă să-l arunce şi să uite definitiv de el. Pe lângă actorii principali ai acestor tragedii, vinovaţi se fac însă şi medicii de familie sau spitalele din localităţile de domiciliu, după cum ţine să precizeze Nicoleta Peţa.

„Medicii de familie din mediul rural au o mare răspundere: ei ar trebui să le explice fetelor, încă de la vârsta adolescenţei, riscurile la care se expun. Li se pun la dispoziţie de către Autoritatea de Sănătate Publică pliante care să îndrume femeile, să le explice ce înseamnă contracepţia, dar şi asumarea rolului de mamă. Din păcate, puţini îşi bat capul cu aşa ceva. Iar atunci când le vine sorocul, femeile ajung la spital în Craiova, unde îşi părăsesc copiii. Nici spitalele din localităţile de domiciliu nu îşi asumă vreo răspundere: dacă viitoarele mame dau semne că vor să arunce copilul, li se face transferul, cu însemnarea «caz social» pe foaie“, explică asistenta socială Nicoleta Peţa.

38 - salonul abandonaţilor

„Nou-născut, sex feminin, în vârstă de o lună, cu o greutate de 3.000 g şi o înălţime de 49 cm...“. Însemnările concise, scurte, asemănătoare unei descrieri de pe ambalajul cu chipsuri, nu par să aibă însă nici o legătură cu mogâldeaţa de om ascunsă în hăinuţele uzate, cu două numere mai mari. Cu căpşorul blonduţ vârât într-o căciuliţă cu maimuţoi coloraţi, fetiţa doarme profund. Din când în când, puful de deasupra pleoapelor străvezii se zburleşte şi un scâncet uşor sparge liniştea din încăpere. Îşi strânge iute pumnişorii rozalii şi alungă visul. Adoarme din nou - pufoasă, drăgălaşă, caldă, mirosind a lapte şi a inocenţă.

E singura „chiriaşă“ din salonul 38 - salonul abandonaţilor. În cele patru săptămâni de când prichinduţa a venit pe lumea asta, „colegii“ ei de abandon au plecat pe rând. Fie în braţele calde al mamelor, reîntoarse din fuga lor inconştientă, fie în centre de plasament, unde vor aştepta ca altă mamă, adoptivă, să-i strângă la piept. În salonul cu paturi ruginite, sub cheie, a rămas doar ea. Aici, de o lună întreagă, uşa zăvorâtă se deschide doar din trei în trei ore, preţ de câteva minute. Cu mişcări precise, profesioniste, asistentele o hrănesc şi o schimbă - mecanic, ca pe o păpuşă. O pun la loc pe salteaua izânită, învârt cheia şi pleacă. Copila adoarme la loc. Poate, la următoarea trezire, altcineva îi va deschide uşa. Poate mama.