16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOtrava zilnică din şcoală

Otrava zilnică din şcoală

E 407, E 450, E 452, E 339, sare şi brânzeturi din lapte de vacă. Acestea sunt ingredientele din brânza topită cremă Lactido, pe care zeci de elevi doljeni o primesc în pauza de la ora 10.00 prin programul „Cornul şi laptele“. Acest produs poate fi dat elevilor numai dacă firma nu are nici lapte, nici iaurt şi face dovada în acest sens. Brânza topită figurează şi pe lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi elevilor.

 

Părinţii şi bunicii elevilor doljeni, care primesc prin programul „Cornul şi laptele“ brânză topită cremă şi lapte de la firma Lactido, sunt nemulţumiţi de calitatea produselor, care nu mai corespund listei de alimente recomandate copiilor prin Ordinul nr. 1.563 al Ministerului Sănătăţii. Acesta contrazice însă Hotărârea de Guvern nr. 714/2008, care prevede, în anumite situaţii, înlocuirea laptelui cu „brânzeturi echivalente“, iar brânza topită figurează pe lista alimentelor cu un conţinut mare de grăsimi, peste 20%, nerecomandate preşcolarilor şi elevilor.

 

De la lapte străveziu la brânză topită cu E-uri

 

Brânza topită nu poate fi oferită oricum, ci numai în cazuri speciale, când firma Lactido nu are nici lapte, nici iaurt, lucru pe care trebuie să-l dovedească. Lactido a dat elevilor din Filiaşi brânză încă din prima săptămână de şcoală, după ce conducerea unităţii a refuzat să mai primească laptele care era străveziu. „Părinţii au venit la două zile după începerea şcolii şi mi-au spus că laptele nu este bun, este străveziu şi copiii nu îl pot bea. Cei de la firmă au adus apoi brânză topită şi până acum nici un părinte nu a venit la mine cu vreo plângere. Dacă vin la mine, o să încerc să vorbesc cu cei de la firmă să schimbăm produsul. Unii copii pot să o mănânce cu biscuiţi, alţii însă nu“, a spus Melania Ene, directoarea Şcolii cu clasele
I-VIII Filiaşi.

 

Nici câinii nu vor să o mănânce

 

Părinţii au luat însă atitudine şi au sunat la redacţia GdS.
„M-am uitat şi eu să văd ce îi dau ei să mănânce la şcoală şi, când am văzut câte E-uri sunt, nu i-am mai dat voie să mănânce. Multe le-am dat căţeluşilor. I-am arătat şi doctorului cutia de brânză şi mi-a spus să nu îi dau să mănânce nepoatei mele aşa ceva, că se poate îmbolnăvi“, a spus Ion Minu, bunicul unei eleve de opt ani, care învaţă la Şcoala cu clasele I-VIII Filiaşi. Copiii nu prea mănâncă aceste produse care conţin E-uri şi grăsimi şi care nici măcar nu sunt ambalate colorat ca să îi atragă. Crema de brânză topită îi lasă indiferenţi şi pe câinii din curtea şcolii, care preferă şi ei pufuleţi sau o bucăţică de corn cu ciocolată. „Folosesc brânza pentru a se mândri cu ea, nu ca să o mănânce. De fapt, nici nu este bună, că are multe E-uri, iar părinţii, dacă îi văd cu ea în mână, le-o aruncă. Nici căţeii din curtea şcolii nu o mănâncă? Vă daţi seama ce gust are! E mai bună decât laptele care avea culoare de spălătură de lapte“, a povestit o angajată a şcolii.

 

Nu poate înlocui laptele

 

Brânza topită nu este un aliment pe care medicii specialişti îl recomandă copiilor tocmai pentru că are în compoziţie grăsimi, săruri şi fermenţi. „Concentraţia mare de săruri împiedică absorţia de calciu, iar fermenţii nu sunt buni pentru digestie. Laptele conţine toate elementele necesare dezvoltării copiilor şi asigură calciul. Înlocuirea lui cu brânză topită nu este o soluţie bună pentru că prin procesul de producţie se pierd vitaminele din lapte“, a precizat Daniela Popescu, medic specialist în diabet şi boli de nutriţie la Spitalul de Urgenţă Craiova.

 

Lactido încalcă legea

 

Firma Lactido nu numai că a pus în pericol sănătatea copiilor, ci a încălcat şi legea care prevede ca brânza topită să fie dată doar în cazuri speciale, atunci când firma nu are lapte sau iaurt. „Dacă nu au lapte, ca ordine de priorităţi în distribuţie se situează iaurtul, iar dacă nu îl au, trebuie să facă dovada că nu-l au şi că au făcut eforturi pentru distribuirea lui. Dar nu-mi dau din prima brânză topită. Nu este corect şi nici legal“, a spus Cristian Ungureanu, şef serviciu Achiziţii Publice din cadrul Consiliului Judeţean Dolj. Reprezentanţii firmei Lactido nu au dorit să-şi spună punctul de vedere atunci când au fost contactaţi telefonic de redactorii GdS, în firmă nefiind decât o singură persoană, care nu era abilitată să facă declaraţii oficiale.

 

„Concentraţia mare de săruri împiedică absorţia de calciu, iar fermenţii nu sunt buni pentru digestie. Laptele conţine toate elementele necesare dezvoltării copiilor şi asigură calciul. Înlocuirea lui cu brânză topită nu este o soluţie bună pentru că prin procesul de producţie se pierd vitaminele din lapte“.

Daniela Popescu, medic specialist în diabet şi boli de nutriţie la Spitalul de Urgenţă Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII