17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCu făina UE în căruţă

Cu făina UE în căruţă

Primele cantităţi de făină din fondul de intervenţie al Uniunii Europene au ajuns în comuna gorjeană Dăneşti, localnicii folosind căruţele pentru a putea duce sutele de kilograme de făină acasă.

Făina Uniunii Europene a început să ajungă la săracii din Gorj. Autorităţile distribuie deja cantităţile de făină primite de la Uniunea Europeană ca ajutoare sociale, primii beneficiari fiind localnicii din Dăneşti.
Bătrânii care au pensii de agricultori şi beneficiarii de ajutoare sociale au figurat pe lista întocmită de primărie, aceasta incluzând 160 de persoane.
Beneficiarii din Dăneşti, în mare parte persoane în vârstă, au venit, la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul primăriei cu căruţele pentru a putea transporta făina primită. Potrivit primarului Emilian Rusu, familiile care au cinci-şase membri au primit între o sută şi 120 de kilograme de făină, cantitate care nu putea fi transportată în plase până acasă. Bătrânii s-au înţeles între ei şi şi-au pus câte doi-trei făina într-o căruţă, pentru a o duce acasă.

Calul de dar…

Cei mai mulţi nu ştiau cine le oferă făina respectivă, toţi cerând însă să fie ajutaţi şi cu zahăr şi ulei, produse pe care le consideră foarte scumpe, ţinând cont de pensiile mici pe care le au.
La depozitul din Târgu Jiu au fost primite până în prezent aproape 50 de tone de făină. Aceasta este ambalată în pungi de hârtie de un kilogram, pe care sunt inscripţionate însemnele UE şi Guvernului României. De asemenea, pe pachet este menţionat că produsul respectiv nu este destinat comercializării.
În Gorj trebuie să sosească în această toamnă 413 tone de făină şi 130 de tone de zahăr. Fiecare persoană defavorizată din judeţ va beneficia de la UE de 20 de kilograme de făină şi şase de zahăr. Lista beneficiarilor cuprinde aproximativ 20.000 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU