Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Păcăliţi cu nămolul

Societate - Alin GHICIULESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Constantin Gherghe, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Noul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, poate ajunge pe mâna procurorilor, dar şi a inspectorilor de la Autoritatea de Sănătate Publică, din cauza unei înşelăciuni grosolane. Locuitorii oraşului sunt trimişi să se trateze cu un banal nămol, pe care este pusă eticheta de „nămol de Bala“.

 

Constantin Gherghe îi păcăleşte pe severineni. El a dat ordin să se aducă, la ştrandul de la Schela, un nămol pentru tratamentul balnear, care ar trebui să-i vindece pe bolnavi de reumatism. Din păcate, nămolul primarului nu numai că nu le tratează oamenilor boala oaselor, dar aceştia se pot alege şi cu afecţiuni ale pielii, în urma tratamentului cu „nămolul de Bala“, luat, cel mai probabil, dintr-un ogaş de la marginea judeţului Mehedinţi.

Într-o conferinţă de presă, primarul a anunţat că a reînceput să aducă nămol de tratament din staţiunea Bala.

„Nămol de Bala, la ştrandul balnear de la Schela! Am reînnodat tradiţia şi am adus din nou tratamentul-minune folosit împotriva afecţiunilor reumatice şi ale aparatului locomotor. Nămolul se distribuie gratuit. El este păstrat în condiţii specifice, pentru a nu-şi pierde calităţile terapeutice“, a declarat Gherghe.

 

Bala, rămasă fără nămol

 

În timp ce primarul anunţă cu surle şi trâmbiţe că aduce nămolul vindecător, autorităţile localităţii Bala se confruntă cu cea mai mare problemă din ultimi 25 de ani.

„Cred că primarul Constantin Gherghe este un mincinos. Nu are cum să ia nămol din Bala. Nu are nici un contract cu primăria, nici cu staţiunea. Este interzis prin lege să se scoată acest tratament natural din staţiune. Mai grav este că Bala nu mai are nămol nici pentru pacienţii care vin aici, ceea ce arată că e ceva putred la mijloc... Groapa minune, de patru metri adâncime, a secat. Am încercat să aflu personal de la primarul Gherghe de unde ia nămolul, dar mi-a spus sec: «Nu este, bă, treaba ta!». Eu cred că severinenii sunt păcăliţi - în loc de nămol de Bala, care este unic în ţară, turiştii şi cetăţenii din Severin fac împachetări cu nămol normal, care îi poate îmbolnăvi şi mai rău“, a declarat viceprimarul staţiunii Bala, Valentin Mândruţ Ohima.

 

„Minciuna“ - un leu paharul

 

Edilul Severinului îl contrazice însă pe viceprimarul Mândruţ. „Nămolul de Bala este suficient, este gratis, iar noi sperăm să se bucure de el cei care vin la ştrandul de la Schela. Aş vrea să vă fac cunoscut faptul că nu am fost lăsaţi să amenajăm şi ştrandul olimpic. Mai mult ca sigur că la anul, pe vremea asta, va funcţiona şi ştrandul olimpic, tinerii şi cei care practică înotul de performaţă putându-se relaxa acolo. Poate că într-un an, doi, maxim trei, reuşim să facem aici o bază de tratament permanent, cu acest nămol“, a declarat Constantin Gherghe.

În timp ce medicii naturişti din Bala nu au nămol pentru tratament, la ştrandul balnear din Severin se vinde „nămolul de Bala“ la pahar.

„Am cumpărat nămol din ştrandul din Severin. Am plătit un leu pe pahar. Vânzătorul spunea că este adus de la Bala. Am auzit că poliţiştii de frontieră au prins şi în vama de la Gura Văii oameni cu nămol de Bala“, a declarat Angela Şarpe, turistă în staţiunea rămasă fără remediul naturist.

 

Scoaterea nămolului din Bala, interzisă

 

Turiştii pot folosi nămolul numai în centrele special amenajate lângă izvoarele de mâl. Printr-o hotărâre a consiliului local, dar şi a Agenţiei de Protecţie a Resurselor Naturale din Craiova, este interzisă scoaterea nămolului din comuna Bala.

„O să facem plângeri peste tot, la poliţie, la Parchet, la Protecţia Consumatorului şi la ASP Mehedinţi. Este inuman să minţi un om bolnav că se poate trata cu nămol fără nici un fel de calitate“, a mai declarat viceprimarul staţiunii Bala, Valentin Mândruţ.

Reprezentanţii Primăriei Bala vor cere o expertiză a nămolului din ambele ştranduri şi, în funcţie de rezultate, se vor adresa forurilor superioare. Primarul Gherghe nu a dorit să comenteze în nici un fel acuzaţiile aduse de autorităţile din Bala.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.53/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.5 din 17 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Goofy:
    Si daca aducea RUGOL tot asa dadeau cu el ????
    2008-07-12, 00:49:20 (79.117.159.*)
  2. de Costea C.:
    Primarul Gherghe e un escroc si un traseist politic. Amanta e singura sa preocupare si cum sa faca mai multi bani pentru ea. Hotule!
    2008-07-12, 15:29:40 (79.117.132.*)
  3. de Nelu:
    Cel care l-am votat pe d-l Gherghe avem in continuare incredere in el. Este singurul care a facut ceva pentru Severin in ultimii ani !
    2008-07-12, 23:13:25 (81.196.86.*)
  4. de Gicu:
    Articolul este opera PSd-eilor din Severin, vesnic frustrati de victoria lui Gherghe in recentele alegeri. Apropo, viceprimarul Mandrut din Bala nu este cumva un PSD-ist ?
    2008-07-13, 08:29:11 (81.196.86.*)
  5. de populistul:
    primarul Gherghe este intr-o continua campanie, va candida oare la parlamentare in toamna si va renunta la functia de primar?
    2008-07-13, 09:18:04 (86.120.17.*)
  6. de dionis:
    Sincer nu stiu daca primarul este un hot sau nu, dar Severinul arata jalnic. Am fost in primavara pe acolo si nu mi-a placut ce am vazut. Piata, toate stradutele de acolo si din centru sunt intr-o stare ca vai mama lor, mizerie si harababura. Dincolo de acest namol Severinul este umbra unui oras de acum vreo 20 de ani. Severinenii si gazeta de sud mai bine s-ar preocupa de starea jalnica a orasului si mai putin de maruntisuri.
    2008-07-13, 09:59:28 (79.117.192.*)
  7. de craiova4all.ro:
    pentru Craiova ... craiova4all.ro
    2008-07-13, 19:22:39 (92.80.254.*)
  8. de eldermind:
    un **** de articol.ofticos si gaunos.autorul sa faca orice altceva ,numai de ziarist nu !
    2008-07-15, 08:13:16 (213.233.101.*)
  9. de Gogu:
    Dragii mei sa va spun un lucru namolul de la Bala oricum ar fi pastrat in cateva ore isi pierde proprietatile, iar pentru a da rezultate tratamentul cu acest namol trebuie sa-l speli cu apa culfuroasa care sa gaseste tot in Bala. Deci in cocnluzie degeaba va amagiti ca este "namol de Bala" poate o fi poate n-o fi dar dupa cateva ore e mai bun namolul de la voi din curte decat acela :))
    2008-08-10, 19:21:52 (92.80.196.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: