Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Jale în spitale

Societate - Alina MITRAN
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Nici unul dintre spitalele din Olt nu are condiţii de funcţionare astfel încât să primească autorizaţia sanitară fără plan de conformare. Fără aceasta nu pot încheia contractele de finanţare cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Perioada de contractare se apropie, aşa că autorizările au fost atribuite, chiar dacă în multe dintre unităţi activitatea se desfăşoară în condiţii-limită.

Cu cât unitatea este mai mare, cu atât problemele sunt mai multe şi mai greu de rezolvat, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina fiind un exemplu nedorit. Aproape că nu există secţie, compartiment sau sector fără deficienţe majore. Într-o situaţie la fel de grea se găseşte Spitalul Orăşenesc Corabia, la problemele de ordin investiţional adăugându-se migraţia medicilor, astfel că unitatea sanitară a ajuns o simplă haltă pentru specialişti, în drumul către un spital care le oferă mai mult pe plan profesional. Centrul de Sănătate Drăgăneşti, deşi autorizat de curând, aproape că nu mai intră în calcul când vine vorba de rezolvarea problemelor bolnavilor. Medicii sunt păsări rare, iar menţinerea centrului în formula de anul trecut a fost decât o soluţie socială pentru angajaţi, cu toţii ştiind că, de fapt, doar se lungeşte agonia şi că, în cele din urmă, va fi desfiinţat, chiar dacă nu în an electoral. Dintre toate unităţile cu paturi din judeţ, exceptând Spitalul de Psihiatrie Schitu-Greci, care datorită specificului a beneficiat de altă atenţie din partea autorităţilor, Spitalul Municipal Caracal are, în opinia directorului adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Marinela Madan, şanse ca în doi, trei ani să fie autorizat, pe parte medicală, fără clauze. Mai rămân de rezolvat probleme din sectorul administrativ: blocul alimentar, spălătorie, reţeaua de ape uzate etc. De avantajele monospecialităţii a beneficiat şi Spitalul de Pneumoftiziologie Scorniceşti, finanţat după o formulă de care şefii au profitat din plin. Cu toţi paşii făcuţi în ultima vreme, controlul comandat nu cu mult timp în urmă de Ministerul Sănătăţii Publice a dovedit că lucrurile se fac în continuare doar de frică. Termenele de remediere nu depăşesc, în mare parte, luna mai a acestui an, deşi multe dintre neconformităţi se perpetuează de la un an la altul. „Nu pot să accept să-ţi propui ca indicator «infecţii nosocomiale - 0» şi să te aştepţi să-l şi atingi. Trebuie să fim realişti, altfel înseamnă că ne furăm unii altora căciula. Am mai impus ca o condiţie comună pentru autorizare şi introducerea în planul de management al deşeurilor periculoase reabilitarea spaţiilor de depozitare temporară a acestora, acolo unde există, sau identificarea lor, acolo unde unităţile nu au aceste spaţii. Acest obiectiv implică şi costuri materiale, care trebuie prevăzute în buget“, a declarat dr. Madan.

 



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 16°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: