« Alte articole din categoria Societate

Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

Românii îl numesc pe sfânt cu numele de Sân-Nicoară, Sfântul Niculae sau Sfântul Neculai. De Moş Nicolae se sărbătoreşte Crăciunul copiilor. Sfântul Nicolae este ocrotitor al acestora, primul moş darnic şi justiţiar, care face copiilor cadouri la venirea iernii. Îi ocroteşte pe corăbieri şi pe oşteni în slujirea acestora pe mare şi în înfruntarea primejdiilor. Sfântul Ierarh Nicolae este patron al iernii, gardian al soarelui în jumătatea rece a anului, aduce zăpadă şi gheaţă la început de iarnă, iar în popor se spune că, atunci când îşi scutură Sfântul Neculai barba lui cea albă, va ninge negreşit.
În popor se mai spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga Lui, şi că, în noaptea către Sfântul Vasile, Dumnezeu şi cu Sfântul Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori. Sfântul Neculai stă la miazăzi, deoarece pe la 6 decembrie soarele răsare de către miazăzi, iar de la această zi, după credinţa poporului nostru, soarele, alungat de Sfântul Neculai, începe să răsară tot mai spre miazănoapte, până pe la Sfântul Toader, care îl opreşte şi-l alungă spre miazăzi. Sfântul Nicolae este un sfânt milostiv faţă de săraci, ajută văduvele şi orfanii şi dăruieşte bani tuturor oropsiţilor. Dătător de bogăţie, de noroc tuturor, dă mai ales noroc fetelor sărace, pe care le mărită.
Sfântul Nicolae este şi un sfânt care pedepseşte copiii neascultători, dar şi pe hoţi, de unde băţul atârnat în prispă, în casele vechi ţărăneşti, purtând numele său. Se spune că, în vremurile de demult, şi hoţii se rugau sfântului să-i ierte de pedeapsa cuvenită pentru faptele lor.
Moş Nicolae să vă dăruiască sănătate şi bucurie în suflete şi să rânduiască ocrotire, viaţă lungă şi îmbelşugată copiilor voştri, iar hoţilor care încă ne bântuie ţara să le dea Sfântul o bătaie ruşinoasă de îndreptare, răsplată pentru hoţiile lor necuviincioase şi păgubitoare neamului românesc.
La mulţi ani!