13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalScut pentru Daewoo

Scut pentru Daewoo

Comisia Europeană întinde la maximum nervii autorităţilor române. Ancheta pe care a anunţat că ar putea-o declanşa în privinţa tranzacţiei cu Ford le-a dat frisoane responsabililor români, care spun că acuzaţiile de ajutor de stat nu sunt justificate.

Cu mic, cu mare, oficialii români implicaţi în privatizarea producătorului român de autoturisme au strâns rândurile şi, împreună cu partenerul lor Ford Europe, încearcă să-i convingă pe comisarii europeni că tranzacţia nu implică nici un ajutor din partea statului român. A spus-o premierul Călin Popescu Tăriceanu, o spun şi surse din cadrul fabricii din Craiova. Deşi fac declaraţii de presă, cu toţii se tem că Ford s-ar putea răzgândi şi ar putea pleca din Bănie în cazul în care ancheta europenilor s-ar prelungi câteva luni.

Indiferent de temerile lor, un lucru este cert: declanşarea anchetei va suspenda contractul de privatizare semnat pe 12 septembrie. Nu se ştie pentru cât timp, dar acest lucru nu va fi cu siguranţă pe placul americanilor care îşi făcuseră planuri mari cu fabrica din Craiova.

Chiar preşedintele Ford Europe, John Flemming, a declarat, citat de presa centrală, că este îngrijorat de unele precizări ale Comisiei Europene. Aceasta dădea de înţeles că suspectează faptul că preţul plătit de Ford ar fi prea mic din cauza condiţiilor puse de statul român. Adică, păstrarea numărului de angajaţi şi o producţie minimă de 200.000 de automobile pe an.

Oficialii UE se alarmează degeaba

Beneficiari direcţi ai investiţiilor pe care Ford le-a anunţat la Craiova, cei de la Daewoo contraatacă şi spun că europenii s-au grăbit când au anunţat că vor investiga contractul de privatizare. Surse apropiate conducerii uzinei au declarat pentru GdS că oficialii CE nu au înţeles bine despre ce e vorba.

„Nu sunt convins că înţeleg despre ce e vorba. Este o oarecare neînţelegere a fenomenului de către Comisia Europeană. Sunt mai alarmaţi decât ar trebui. O astfel de investigaţie intră în limitele normalului“, au declarat sursele menţionate. Acestea au precizat că facilităţile invocate de CE nu stau în picioare. „CE pare să se fi bazat pe nişte rapoarte de presă, care nu au fost bine documentate. Acele facilităţi nu au fost acordate, iar despre lipsa notificării tranzacţiei către CE nu poate fi vorba, deoarece este o clauză în contract care spune că acest lucru se va întâmpla după semnarea contractului. Este condiţie de intrare în vigoare a contractului“, au conchis sursele citate. Cât despre eventuala plecare a Ford, o astfel de variantă este scoasă din calcul. „Nu e corect să punem această întrebare. Nu ştiu cum ar reacţiona Ford dacă ancheta se va prelungi un an sau doi. E clar că nu au venit aici din motive filantropice, deci e posibil să-şi piardă din interes“, au conchis surse apropiate conducerii Daewoo.

Şase săptămâni pentru votarea legii de privatizare

Şi liderul de sindicat al Daewoo, Ovidiu Cioroianu, crede că acuzaţiile oficialilor europeni nu sunt justificate. „Nu cred că acele condiţii puse în contract, de păstrare a numărului de angajaţi şi de producere a unui număr de automobile, au dus la micşorarea preţului plătit de Ford. De exemplu, numărul de maşini era şi în anunţul de vânzare, deci l-au văzut toţi ofertanţii“, a spus Cioroianu. Deputatul PNL de Dolj, Mihai Voicu, membru în comisia de privatizare a Daewoo, a plusat spunând că Ford a oferit mai mult decât s-a aşteptat comisia.

„Noi le-am cerut în caietul de sarcini 200.000 de maşini, ei au oferit 300.000. Indiferent cât ceream, ei tot atâta ofereau. Cât despre preţul de vânzare, condiţiile impuse nu au fost eliminatorii“, a spus Voicu. Deputatul a precizat că preşedintele comisiei de privatizare, Sebastian Vlădescu, a fost mandatat să reprezinte interesele statului român în disputa cu oficialii CE.

În timp ce Comisia Europeană se pregăteşte să ancheteze privatizarea Daewoo, parlamentarii români nu se înghesuie să dezbată legea specială de privatizare, condiţie obligatorie pentru intrarea în vigoare a contractului. Potrivit lui Voicu, aceştia mai au la dispoziţie aproximativ patru săptămâni pentru a discuta textul de lege. „Acum, proiectul de lege este la Senat, unde a fost cel mai dificil să treacă de comisii, apoi va trebui dezbătut şi în Camera Deputaţilor. Eu le-am dat termen şase săptămâni de la depunerea în parlament“, a spus deputatul care este şi ministru pentru relaţia cu parlamentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII