10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPiaţa din Brestei, sabotată de primărie

Piaţa din Brestei, sabotată de primărie

Planurile şefilor Serviciului Public de Administrare a Pieţelor şi Târgurilor (SPAPT), de a ridica o piaţă în cartierul Brestei, sunt îngreunate chiar de colegii lor din primărie, care nu vor să le emită autorizaţia de construire. Deşi angajaţii serviciului au reuşit să pună la punct toate datele tehnice şi să obţină restul de autorizaţii, s-au împotmolit exact acolo unde credeau că totul va decurge rapid. Mai precis, Direcţia de Urbanism din primărie nu vede cu ochi buni amplasamentul ales de cei de la Administraţia Pieţelor, mai ales că locul nu are destul spaţiu pentru parcarea maşinilor. Lipsa unui astfel de perimetru special amenajat i-a determinat pe specialişti să nu dea avizul de legalitate.

„Suntem blocaţi de lipsa acestei autorizaţii. Nu putem să construim fără ea, aşa că nu ne-a rămas decât să stăm şi să aşteptăm. Anul ăsta sperăm ca măcar să obţinem autorizaţia şi să demarăm licitaţia publică. În ceea ce priveşte lucrările propriu-zise vor fi începute abia în primăvara lui 2008“, a declarat Gheorghe Călinoiu, directorul SPAPT.

Problemele „pieţei“ din Brestei sunt ceva mai vechi, datând de aproximativ doi ani. Primele au apărut în legătură cu amplasamentul pieţei, care nu se ştia exact dacă aparţinea sau nu primăriei sau era revendicat. După ce s-a lămurit şi această problemă, juriştii din primărie au constatat că terenul era înconjurat de terenuri proprietate privată, accesul la viitoarea piaţă fiind imposibil.

Când au reuşit să găsească o soluţie şi să treacă şi de acest hop, obţinând avizele necesare, funcţionarii s-au lovit de o altă problemă, aceea a autorizaţiei de construire. Precizăm că pentru piaţa din Brestei suma necesară de 1,2 milioane lei a fost alocată încă din 2006.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU