Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Tatuaţii şi analfabeţii n-au voie să doneze sânge

Societate - Adrian DINU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Persoanele pensionate medical, indiferent de diagnostic, ori cele care şi-au făcut tatuaje sau piercing-uri nu au voie să doneze sânge. Aceeaşi interdicţie a fost impusă şi celor care nu ştiu carte.

Săptămâna trecută a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul nr.1193/2007 al ministrului sănătăţii, care priveşte atât informaţiile ce trebuie oferite donatorilor de sânge, cât şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a putea dona sânge. Actul normativ precizează că este obligatorie furnizarea, prin materiale de informare-educare uşor de înţeles, a informaţiilor despre importanţa sângelui, despre procesul de donare şi beneficiile pacientului transfuzat. Donatorii trebuie să fie informaţi că se pot răzgândi sau că pot renunţa în cursul procesului de donare.

Actul normativ stabileşte că donarea de sânge în România este voluntară şi neremunerată. Donatorii nu pot primi recompense materiale, cum ar fi premii în bani, gratificaţii salariale, pensie de stat sau ajutor social.

Donatorul este obligat să-şi declare antecedentele medicale, să semneze şi să completeze un chestionar-tip.

Interdicţii de donare

Potrivit normelor, nu pot dona sânge persoanele care suferă de afecţiuni cardiovasculare, ale sistemului nervos central, care au tendinţa patologică la sângerare, care suferă de afecţiuni ale tractului gastrointestinal, ale tractului genito-urinar, de afecţiuni hematologice, renale, metabolice şi endocrine, ale sistemului respirator, de alergii, de afecţiuni dermatologice sau au anumite boli profesionale, infecţioase şi parazitare, precum şi afecţiuni maligne.

De asemenea, sunt excluse de la donare persoanele care au consumat droguri sau cele care au primit transfuzii cu sânge pe teritoriul Africii începând din anul 1977. De asemenea, nu pot dona sânge persoanele care s-au născut sau au locuit în Camerun, Ciad, Congo, Guineea Ecuatorială, Gabon, Niger sau Nigeria sau cele care au întreţinut relaţii sexuale cu persoane din aceste ţări.

Nu pot dona nici persoanele pensionate medical, indiferent de diagnostic, şi nici persoanele al căror comportament sexual se situează în grupul de risc predispus la afecţiuni severe infecţioase ce pot fi transmise prin sânge.

Interdicţii temporare

Ministerul Sănătăţii a stabilit şi o serie de criterii de excludere temporară de la donarea de sânge: este vorba de persoanele care nu-şi pot da consimţământul în legătură cu acest lucru, fiind neşcolarizate, de cele care au suferit anumite infecţii, precum gripa, febra reumatică, toxoplasmoza, sau de cele care au avut febră mai mare de 37,5 grade Celsius.

Nu pot dona sânge cel puţin şase luni persoanele care au fost examinate endoscopic, cele care au suferit leziuni prin înţepare cu ac, cele care au făcut transfuzii sanguine, transplant de celule sau ţesuturi, persoanele care au suferit intervenţii chirurgicale majore, cele care şi-au făcut tatuaje sau piercing-uri ori acupunctură în centre în care nu erau practicieni calificaţi sau care nu foloseau ace de unică folosinţă şi nici persoanele cu risc din cauza contactului apropiat cu bolnavi cu hepatită B, C sau HIV.

Interdicţii temporare în ceea ce priveşte donarea de sânge mai apar în sarcină, după anumite tratamente dentare şi după administrarea anumitor medicamente.

Condiţii

Pentru a putea dona sânge, o persoană trebuie să aibă între 18 şi 65 de ani, o greutate de minimum 50 de kilograme, să nu prezinte anemie, să nu aibă intoxicaţie cu etanol sau droguri, să nu sufere de subnutriţie, instabilitate mintală sau icter şi să aibă un puls regulat. Intervalul de timp între două donări succesive de sânge este de opt săptămâni, cu acceptarea a până la cinci donări pe an la bărbaţi şi patru la femei.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 2.86/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 2.9 din 7 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de belgia:
    amai,amai daca se cer atitea conditii de indeplinit pt a dona citeva grame de singe ,in plus si gratuit ,rominii pot fi siguri ca nu vor mai avea sansa de a vedea o perfuzie cu singe.Unele conditii sint de inteles dar faptu ca cei analfabeti nu au voie sa doneze asta nu o mai inteleg,sau poate le e teama romanilor sa nu devina toti analfabeti printr-o simpla transfuzie cu singe?
    2007-08-13, 12:09:20 (213.119.4.*)
  2. de un om:
    dar ce zicem de analfabetii care au diplome de facultate si de master, pt ca, nu-i asa, in zilele noastre, toti idiotii fac facultate
    2007-08-13, 13:41:36 (89.122.251.*)
  3. de Kalle:
    Daca nu se mai remunereaza donarea, nu o sa mai donam decat daca,Doamne fereste, vom dona pentru rude apropiate. Trebuie sa fim cel putin cretini sa donam aiurea sange daca nu ne mai iese nimic.
    2007-08-13, 16:56:25 (82.79.212.*)
  4. de dani:
    mai kalle,sper sincer sa nu fie multi cei care iti impasrtasesc opinia.dragule,donar ea de sange este un act caritabil,care pe tine te costa absolut nimic.nu trebuie sa fii prost ca sa donezi sange gratuit,ci doar sa te gandesti ca ai posibilitatea sa ajuti bolanvi pt care gestul tau are o importanta decisiva.asta-i mentalitate de cel putin cretin,obisnuit sa primeasca ''ceva'' si daca acorda reorientare unui ratacit.RUSINE!
    2007-08-13, 21:44:19 (86.131.110.*)
  5. de florin:
    Dupa parerea mea Kalle are dreptate. Dani, daca esti asa caritabila, doneaza-ti tot singele sa vedem cu ce mai traiesti. Iar daca oi fi si prost hranita dai in apatie. Lasa-o usor cu teribilismul ca daca-ti dai singele pentru aproapele tau ca la multi li se filfaie de actele tale caritabile. Da dom'le, sa se plateasca donarea de singe, ce asa si pe dincolo! O fi de inteles ca nu se ia singe de la cei ce au afectiuni dar ce treaba are singele luat cu faptul ca donatorul are sau nu liceul la baza sau 7 primare? Sa fi descoperit cei din minister ca singele transporta doza de prostie sau lipsa de educatie?
    2007-08-14, 00:03:34 (131.123.234.*)
  6. de LIVIA:
    Nu SUNT ACCEPTATE PERSOANELE ANALFABETE PENTRU SIMPLUL FAPT CA NU AU CUNOSTINTELE MINIME NECESARE, REFERINDU-MA STRICT LA BOLILE TRANSMISIBILE DAR SI LA CELE CRONICE.NU CUNOSC SIMPTOMELE BOLILOR SI NU CRED CACINEVA AR DORI SA IA O BOALA ATUNCI CAND E IN SUFERINTA SI II TREBUIE SANGE
    2007-08-14, 00:13:10 (86.34.245.*)
  7. de florin:
    Da, si ce treaba are singele cu faptul ca donatorul are cunostinte de bolile de singe sau nu ca doar nu-i medic scolit prin facultati. Se face donatia, singele se stocheaza pina desteptii de la laborator vin cu analiza, nu? Sau cum, singele luat de la donator se administreaza bolnavului doar in baza declaratiei donatorului si nu se verifica la nivel de laborator?
    2007-08-14, 00:18:35 (131.123.234.*)
  8. de iuda:
    sincer ..n`as dona moca sange(cel putin reduceri la abonamente si scutiri..) ... ei tot lauda ue ca doneaza aia fara numar ..dar uita ca aia au salarii de peste 1000 de euro si o viata mult mai buna, io sunt militar si sunt supus zilnic la un stres psihic enorm din partea unor cretini de ofiteri, subofiteri, (daca nu stiati armata e condusa inca de colonei si generali comunisti, metodele de aplicare a regulamentelor si a instructiei militare e de tip SOVIETIC!! nu NATO, organizatie din care facem parte! nici macar drepturile k militar nu`mi sunt respectate....indato riri si obligati + umilinta, bonus* :) ).. cat si fizic, instructie, munca (se mai munceste in armata si in cele mai mizere conditii) ... deci sa doneze aia care`si permit, nustu daca`ti obs dar legile astea sunt facute de senatori si deputat(care freaca menta toata ziua) care au niste situatii financiare nespus de bune ..salarii mari (masini de serviciu diurne ..si nu numai)...nu 280 euro si drepturi interzise!! foarte simplu pt ei ..nu traiesc intr`o romanie saraca! deci,daca vor sange benevol ..il voi da,..pe CAMPUL DE LUPTA ..asa ca nu uitati sa aduceti carpe si bureti cu voi cand il colectati :D.... pt toti aia care au capu plin de ****`uri europene va zic:...TREZITIVA aici e ROMANIA!!! ** sa traiti!** :D
    2007-08-24, 19:10:54 (89.136.135.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: