10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBătrânii îşi cer ajutorul de deces

Bătrânii îşi cer ajutorul de deces

Vestea că, o dată cu numirea în funcţie a noului ministru al muncii, vor apărea schimbări majore privind modul de distribuire a banilor, că pensiile vor fi ridicate doar prin intermediul cardului sau contului bancar i-a speriat pe pensionarii doljeni. Sărăcia în care trăiesc mulţi dintre ei i-a determinat să vină în audienţe ca să solicite chiar şi ajutorul de deces.

Trăiesc din pensii mici, în ciuda zecilor de ani munciţi în sistemul de stat sau în agricultură. Vin de la zeci de kilometri distanţă o dată la câteva săptămâni sau luni în audienţă la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Dolj, pentru a li se revizui dosarul de pensie, în speranţa că undeva s-a strecurat o greşeală şi vor primi câteva sute de mii în plus la veniturile lunare.
Sunt vârstnici, mulţi dintre ei bolnavi, oameni care nu au călcat poate în viaţa lor într-o bancă, pentru ei bancomatele fiind o noţiune străină. Vizitele la casele de pensii judeţene ale noului ministru al muncii au ajuns repede la urechile pensionarilor, care au aflat şi de intenţia acestuia de a încerca să elimine cozile de la instituţiile de pensii din ţară, prin introducerea „unor sisteme on line“ de trimitere a datelor, cât şi de posibilitatea ca toţi pensionarii să-şi ridice banii prin intermediul cardurilor bancare.
Referitor la majorarea pensiilor, ministrul Păcuraru a precizat că acest lucru va fi posibil în măsura în care se vor crea mai multe locuri de muncă mai bine plătite, pentru ca valoarea contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale să crească. Ministrul muncii a recunoscut însă că sistemul public de pensii este „cea mai dureroasă rană a României“ şi şi-a exprimat încrederea în sistemul privat de pensii. „Pensionarii doljeni au posibilitatea de a-şi ridica banii de la şapte unităţi bancare: BCR, Bancpost, Pro Credit, CEC, BRD, Banca Transilvania, Banca Comercială Carpatica. Până în prezent, avem 12.707 pensionari doljeni care au optat să ridice pensiile prin cont. În multe dintre comunele mari ale judeţului există unităţi CEC sau chiar bancare de la care vârstnicii îşi pot ridica banii. Va fi însă imposibil ca toţi pensionarii să îşi primească banii în conturi bancare, deoarece mulţi dintre ei locuiesc în zone greu accesibile, în sate aflate la zeci de kilometri distanţă, sunt oameni care nu au posibilitatea să vină lunar în Craiova să îşi ridice pensiile. Ei trebuie să stea liniştiţi. Pot opta pentru modul în care doresc să primească pensia: prin mandat, prin poştaş, prin cont la CEC sau la bancă“, a menţionat Ileana Ciutan, directoare executivă a CJP Dolj.

Bătrânii preferă să aştepte poştaşul

Ion Tudorache are 85 de ani şi locuieşte la aproximativ 50 de kilometri distanţă de Craiova. Şi-a depus la Casa de Pensii nenumărate adeverinţe salariale şi a solicitat reverificarea dosarului în speranţa că va obţine mai mulţi bani la pensie. Pe lângă supărarea că după 40 de ani de muncă primeşte doar 350 de lei lunar, era şi îngrozit de zvonul că va trebui să îşi ridice pensia cu cardul.
„Nici nu ştiu ce e ăla card şi cum se foloseşte. În plus, toată viaţa am fugit de bănci, nu am luat nici împrumuturi de frică să nu mă ştiu dator. Prefer ca lunar să aştept poştăriţa acasă să îmi aducă banii. Pe mine un singur drum la Craiova mă costă destul de mult. Am auzit şi în sat oamenii vorbind că ne vor obliga să ne luăm banii prin CEC sau bancă, însă noi nu suntem de acord“, a spus bătrânul.

Ajutor pentru deces solicitat din timpul vieţii

Din cauza sărăciei în care trăiesc pensionarii, nu de puţine ori reprezentanţii CJP Dolj s-au trezit cu solicitări care de care mai ciudate, bătrânii ajungând chiar să lase toată jena la o parte şi să ceară încă din timpul vieţii ajutorul de deces. „Primim foarte des cereri ciudate, care, de multe ori, nu sunt de competenţa instituţiei noastre. Am avut însă şi rugăminţi venite în special de la cei mai vârstnici dintre pensionarii care au solicitat audienţă. Aceştia ne-au implorat să le acordăm încă din timpul vieţii ajutorul de deces, nu pentru membrii familiei decedaţi, ci chiar dreptul lor. Nu le-am putut da însă aceşti bani, nu este legal aşa ceva, ajutorul acordându-se doar familiei decedatului în momentul în care vine cu certificatul de deces“, a adăugat directoarea executivă a CJP Dolj.
De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii martie, CJP Dolj a acordat 2.400 de ajutoare de deces.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS