5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSute de porci sacrificati in Valea Jiului

Sute de porci sacrificati in Valea Jiului

Sute de porci crescuti in gospodariile particulare sunt taiati in aceasta perioada, obiceiul fiind pastrat mai ales in casele momârlanilor din catunele de munte si imprumutat in timp si de localnici. Traditia spune ca pe 20 decembrie, in Postul Craciunului, oamenii sacrifica animalul crescut in gospodarie, pentru ca de sfânta sarbatoare sa poata fi degustate „porcariile“. Obiceiul a fost imprumutat si de localnici, minerii fiind cei care au instituit o prima de Craciun, pâna in urma cu câtiva ani, din bani fiind cumparat porcul ce se taie de Ignat.


Bolile au desfiintat târgurile de porci


Renumita pentru numarul mare de porci care se cumparau in aceasta perioada, Valea Jiului a ajuns acum locul in care porcii mai sunt sacrificati doar in gospodarii. Acesta este primul an in care târgurile traditionale au fost desfiintate din cauza focarelor de pesta porcina in judetul Gorj. Pâna anul trecut, in saptamânile de dinaintea Craciunului, sute de crescatori de porci veneau in Valea Jiului, la târgurile de animale, unii dintre acestia chiar de la sute de kilometri distanta. Bolile din acest an au inchis târgurile si crescatorii de animale vor inregistra mari pierderi. „Toate târgurile au fost interzise. In acest an vor fi taiate mult mai putine animale din acest motiv“, a spus Octavian Popescu, seful Politiei Sanitar-Veterinare din Petrosani.


Analizele sunt obligatorii


Veterinarii spun ca in acest an vor fi taiati numai porcii crescuti in gospodariile particulare si o mica parte sunt cei care vor fi cumparati, dar numai din zona, tot de la crescatori. „Pâna acum am evaluat aproximativ 60-70 de probe zilnice si ne asteptam ca pâna la Craciun numarul lor sa fie de pâna la 200. Sunt mai putine ca in alti ani si trebuie sa spun ca nu a fost descoperit nici un caz de pesta porcina. A fost gasit un singur caz de trichineloza, dintr-un total de aproximativ 500 de analize“, a mai spus Popescu.


Ignatul – obicei românesc


Taierea porcului de Craciun este un obicei românesc, obicei ce a fost crestinat la sfârsitul Evului Mediu. Ziua de Ignat este pe 20 decembrie, când oamenii nu au voie sa faca altceva decât sa taie si sa prepare porcul. Traditia spune ca oamenii saraci care nu au porc trebuie sa taie alt animal.


Batrânii povestesc ca in noaptea de dinaintea Ignatului porcul isi viseaza cutitul, iar cei milosi se spune ca nu este bine sa participe la sacrificarea animalului, pentru ca atunci el moare mai greu si carnea nu mai este frageda. Copiii sunt insemnati cu sângele animalului in frunte, ca sa fie sanatosi.


Carnea si preparatele din carne sunt puse la conservat, dupa retete pastrate in timp, de la o generatie la alta. Gospodinele sorteaza carnea, in functie de preparatele pe care le vor face de Craciun, iar osânza ramâne pentru prajituri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS