11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateGreșeli care agravează răceala

Greșeli care agravează răceala

Putem preveni răceala și gripa, având un stil de viață sănătos. Imunitatea organismului poate fi crescută printr-un aport suplimentar de vitamina C şi zinc. Avantajul vitaminei C, pe care o putem găsi în fructe şi legume, dar şi în suplimentele alimentare este acela că nu este toxică şi, ingerată în orice cantitate, surplusul care nu e necesar este eliminat de organism. Renunţarea la fumat şi la consumul de alcool sunt alte metode pentru a ne creşte imunitatea. Mişcarea în aer liber, controlul greutăţii, alimentaţia sănătoasă reduc riscurile de a contracta inclusiv viruşi.
Totuși, dacă nu am scăpat de boală trebuie să știm ce greșeli trebuie să evităm pentru a agrava răceala.

Hidratarea insuficientă prelungeşte răceala

Atunci când suntem răciţi ne putem confrunta cu un apetit mai scăzut şi chiar de refuzul de a consuma lichide, însă acestea pot determina lipsuri în organism şi chiar prelungi răceala. Leacul tradiţional al supei de pui nu este doar o învăţătură a bunicilor, ci chiar ajută la ameliorarea simptomelor şi îmbunătăţirea rezistenţei organismului. Menţinerea unui nivel optim de hidratare grăbeşte eliminarea toxinelor din organism şi totodată fluidizează eliminarea infecţiei de la nivelul sinusurilor şi sistemului respirator.

Antibioticele nu tratează orice răceală

Antibioticele tratează numai infecții bacteriene. Dacă ai o infecție virală, cum este gripa, ele nu te vor ajuta, dimpotrivă. Gripa şi răceala sunt infecţii peste care antibioticele nu ne ajută să trecem. Aceste două boli sunt cauzate de virusuri, nu de bacterii, iar virusurile nu sunt distruse de antibiotice. Te vei simți mult mai bine dacă bei mai multe lichide, te odihneşti suficient şi foloseşti medicamente care elimină simptomele.

Împrăştii microbii

Durata de incubaţie a unei viroze este de două trei zile de la expunere, până la o săptămână. De aceea este foarte important să fii atent la simptome, mai ales dacă ai circulat mult cu mijloace de transport sau lucrezi într-un colectiv mare în perioada răspândirii răcelii şi gripei (toamna, primăvara). Dacă dai răceala tuturor de la birou, nici nu o să apuci să te vindeci, că o vei lua din nou şi sistemul tău imunitar va claca dacă te loveşte din nou înainte să te refaci complet.

Nu aeriseşti camera

Dacă eşti bolnav, trebuie să stai la căldură, asta cred mulți. Trebuie știut că, dacă nu laşi aerul curat să pătrundă, vei sta în permanenţă ­într-un mediu plin de microbi, riscând să-i îmbolnăveşti şi pe ceilalţi membri ai familiei.

Nu te odihneşti

În această perioadă, organismul tău este suprasolicitat din cauza bolii şi luptă cu infecţia virală. De aici starea de oboseală şi de somnolenţă. Nu ignora semnalele pe care ţi le dă corpul, nu trage de tine ca într-o zi obişnuită. Acordă-ţi răgaz să te refaci, odihneşte-te mai mult şi îţi vei reveni mai repede.

Peste 1.500 de cazuri de viroze respiratorii într-o săptămână, în Dolj

În ultima săptămână, în Dolj au fost înregistrate 423 de cazuri de pneumonii și 1.559 de cazuri de viroze respiratorii. Vaccinarea antigripală este cea mai importantă metodă de prevenire a infecţiei şi, în special, a complicaţiilor datorate infecţiei gripale. Vaccinarea este importantă în special pentru persoanele cu risc de complicaţii datorate gripei şi pentru persoanele care îngrijesc aceste persoane, care beneficiază de vaccinare gratuit prin cabinetele medicilor de familie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS