12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMinistrul Sănătăţii: „Spitalul Regional Craiova se va face. Am fost sceptică şi eu, până în urmă cu două luni”

Ministrul Sănătăţii: „Spitalul Regional Craiova se va face. Am fost sceptică şi eu, până în urmă cu două luni”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri, la Craiova, că Spitalul Regional se va construi, existând finanţare asigurată, noua unitate medicală urmând să aibă peste 800 de paturi și toate specializările medicale, valoarea investiției depășind 500 de milioane de euro.

Pintea a admis că au existat întârzieri privind acest proiect, ea însăşi având îndoieli cu privire la realizarea investiţiei din Bănie.
„Acest spital se va face. Am fost sceptică şi eu, până în urmă cu două luni. Am anunţat lansarea studiilor de fezabilitate pentru Iaşi şi Cluj, cu date exacte, spunând septembrie pentru Craiova. Probabil că şi asta a produs confuzie, am spus asta pentru că nu ştiam data la care voi putea fi eu disponibilă pentru că mi-am dorit foarte mult să fiu aici. Din punctul meu de vedere, investiţia în spitalul regional, investiţiile care s-au făcut în sănătate şi care se vor face vor pune Craiova pe un loc meritat pe harta sănătăţii din România”, a afirmat Sorina Pintea.
Ministrul a adăugat că toate investiţiile făcute la Craiova, culminând cu Spitalul Regional, vor pune Craiova pe harta Sănătăţii, la nivel naţional.
„Craiova a fost, până nu demult, o haltă către Bucureşti şi nu cred că mai este cazul. Am nişte nume de medici la care şi eu personal m-aş adresa, o Facultate de Medicină şi Farmacie care este foarte bună. Pe partea de genetică mai trebuie dezvoltat, dar cred că o dată cu spitalul regional se va întâmpla şi asta. Până la urmă, este vina noastră a tuturor, şi eu ca ministru al Sănătăţii îmi asum o parte din vină pentru că Sănătatea la Craiova nu este la nivelul la care ar trebui să fie. Sunt multe lucruri pe care Craiova nu le are şi trebuie să le aibă. S-a făcut o investiţie de 11 milioane de euro, trebuie să ne mişcăm cu chirurgia vasculară”, a mai spus Pintea.
50 de milioane de euro, fonduri europene, este suma alocata de Comisia Europeană pentru spitalul regional de la Craiova, restul de bani urmând sa fie asiguraţi de la bugetul de stat. Cererea de finanţare va fi depusă, până la finalul anului. Potrivit ministrului, suma totala a investiției de la Craiova se ridica la 538 de milioane de euro, incluzând și cheltuielile cu utilitățile, dotarea și mutarea unui număr de paturi de la spitalul județean la cel regional.
„Spitalul Regional va avea 821 de paturi, sau 800 plus. Ne gândim acum la numărul de paturi pe spitalizare de zi. Spitalul Regional Craiova va cuprinde toate specializările medicale, va fi un spital de înaltă performanţă şi acest spital se va face. Cererea de finanţare se va depune, până în luna decembrie, la Bruxelles, împreună cu cererile pentru Iaşi şi Cluj. O parte din finanţare este asigurată prin fonduri europene, o parte prin bugetul de stat. Suma alocată din fonduri europene, în acest moment, este de 150 de milioane de euro pentru toate cele trei spitale. Diferenţa o va asigura bugetul de stat. Nu am emoţii cu finanţarea, în acest moment”, a mai spus Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, se află într-o vizită de lucru la Craiova, printre obiectivele văzute numărându-se Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul Municipal Filantropia și Spitalul de Boli Infecțioase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS