10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePacienții, tratați cu promisiuni și amânări

Pacienții, tratați cu promisiuni și amânări

Subfinanțarea sistemului de sănătate va continua să facă victime. Moartea ajunge, astăzi, mai repede la pacienții pierduți în jungla din centrul sistemului de sănătate, decât sosesc banii în spitale și medicamentele în farmaciile acestora. Pare prezentarea unui film de groază. Sunt, de fapt, vorbele pacienților români, care, cu ultimele puteri, luptă pentru dreptul la viață. Bolnavii le cer decidenților să nu își mai pună numele pe certificatele de deces a celor care nu și-au primit tratamentele la timp și nu mai facă declarații populiste legate de medicamente la care, în realitate, bolnavii nu au acces.

Suntem codaşi la majoritatea indicatorilor de sănătate. O simt cel mai bine bolnavii români care pierd zile din viață pentru că nu au acces la tratamentele și investigațiile de care au nevoie. Pacienții și unii medici vorbesc de condiții de „medicină de război“. Alocarea pentru cheltuieli pentru sănătate, la noi în țară, este de doar 4,9% din PIB. Procentul este în scădere de la 5,7 % în 2010 şi mult sub media UE, de 9,9%. Având în vedere situația dramatică, Uniunea Europeană a semnalat o serie de tendințe nefavorabile, inclusiv creșterea ratelor de mortalitate pentru cele mai frecvente cauze de deces: boli cardiovasculare și cancer pulmonar, de sân și colorectal, creșterea numărului de cazuri noi de HIV/SIDA și scăderea dramatică a ratelor de imunizare. „Lipsa banilor din sănătate și proasta gestionare a puținelor resurse existente determină autoritățile din sănătate să depună eforturi de tip pompieristic, menite să stingă doar numărul din ce în ce mai mare de crize, generate de lipsa de medicamente, politica de prețuri și accesul pacienților la servicii medicale și medicamente, în general. Primim mesaje disperate de la pacienți cronici în general și de la pacienții oncologici puși pe liste de așteptare, care nu beneficiază la timp de tratamentele recomandate, fie că vorbim de radioterapie, chimioterapie sau terapii imuno-oncologice“, spune Cezar Irimia, președintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR).

În spitalele din Oltenia, Secțiile de Cardiologie abia mai reușesc să facă față numărului de bolnavi

Și pacienții din Oltenia se confruntă cu astfel de probleme. Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în România. Cea mai întâlnită afecțiune a inimii în cazul oltenilor este hipertensiunea arterială, peste 76.000 de locuitori ai Olteniei suferind de ea. Anual, 150.000 de români se sting din cauza problemelor cardiace, ceea ce reprezintă 60% din totalul deceselor înregistrate pe întreg teritoriul ţării noastre, fapt care ne clasează pe locul patru în lume. Aproape jumătate dintre olteni au hipertensiune arterială, o boală care netratată la timp duce la deces. În timp ce în Danemarca sau Franţa mortalitatea prin boli cardiovasculare a scăzut sub nivelul de mortalitate prin cancer, în spitalele din Oltenia, Secțiile de Cardiologie abia mai reușesc să facă față numărului de bolnavi. Este și situația secției de la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Cardiologia are 70 de paturi și nici unul nu este liber. Aici sunt internați în jur de 8.000 de pacienți pe an, iar aproximativ 9.000 de bolnavi sunt tratați în policlinică. Medicii spun că peste 30% din populația județului Mehedinți suferă de hipertensiune arterială.
„Este un procent foarte mare. Numărul bolnavilor este în creștere de la an la an. Oamenii sunt din ce în ce mai stresați, mai împovărați. Avem și pacienți de 20 de ani“, spune dr. Cristian Jianu, medic primar cardiolog și purtător de cuvânt al Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin.

Numărul persoanelor cu boli cronice este în continuă creștere

Cancerul pulmonar ucide tot mai mulți români. Multe dintre cazuri sunt tratate și la Spitalul Județean de Urgență Craiova, cea mai mare unitate medicală din Oltenia. Medicii spun că numărul pacienților a crescut în ultimii ani. Mai grav este că boala afectează și tinerii până în 30 de ani. Diagnosticul rapid și accesul la tratamentul potrivit le-ar putea mări bolnavilor șansele de supraviețuire de la 11% la 55%, numai că sistemul medical românesc are multe lipsuri în tratarea pacientului bolnav de cancer. În spitalele din România, peste 2.300 de pacienți încep anual lupta cu cancerul pulmonar. Boala îi învinge pe 90% dintre ei. Numai în Dolj, anual, pe fișa a peste 300 de pacienți este scris cruntul diagnostic. Cancerul pulmonar omoară, anual, mai multe persoane decât cancerul de sân și de prostată la un loc.
În Dolj, aproape 3.000 de femei suferă de cancer la sân. Sunt statistici îngrijorătoare, care se traduc în vieți pierdute din cauza faptului că de cele mai multe ori femeile descoperă boala cu întârziere. 90% din cazurile noi de cancer sunt depistate târziu (în stadiile II, III și IV). În România încă nu există un program de prevenție pentru acest tip de cancer. Medicii spun că cel mai important este ca femeile să conștientizeze importanța investigațiilor de prevenție și să meargă să facă o mamografie.
Pacienții se plâng că de multe ori nu găsesc medicamentele de care au nevoie sau au acces la ele după mari întârzieri. „Situația este dramatică, întrucât boala nu așteaptă, iar numărul persoanelor diagnosticate cu boli cronice e în continuă creștere. În cazul în care se va ajunge la o plafonare a achizițiilor în spitale în cadrul programelor naționale curative și a celor cost-volum, vă veți confrunta cu încă o criză, cea a morților-vii, așa cum îmi descria un pacient starea sa de spirit la momentul anunțului trecerii numelui său pe o listă de așteptare la tratament. Vă informăm că fiecare zi din viața unui pacient, fără tratamente, contează, cancerul nu așteaptă, iar numărul celor ce se alătură armatei morților-vii pentru a-și cere dreptul la tratament e în continuă creștere. Nu vă mai puneți numele pe certificatele de deces a celor care nu și-au primit tratamentele la timp și nu mai faceți declarații populiste de genul introducerii pe lista de compensate a nu știu câte medicamente, la care, în realitate, nu avem acces! Bolile cronice nu se tratează de politicieni cu promisiuni și amânări, se tratează de către medicii specialiști cu medicamente recomandate și administrate la timp pacienților, imediat și necondiționat, fără niciun fel de discriminare, conform Cartei Europene a Drepturilor Pacientului“, atrage atenția, într-o scrisoare deschisă adresată autorităților, Cezar Irimia.

„Soluția nu este să taiați din bugetul și așa extrem de firav al sănătății“

Pacienții cer creșterea finanțării sistemului de sănătate. Cer programe de prevenție, dar și implementarea cu adevărat a programelor curative care există în acest moment. „Chiar și în aceste condiții de criză, “de medicină de război” cum își descriu unii medici activitatea, în proiectul de ordonanță pentru rectificarea bugetului de stat apare o tăiere de 1,5 miliarde lei credite de angajament și 2,5 miliarde lei credite bugetare de la titlul bunuri și servicii, cu alte cuvinte, o amputare a serviciilor medicale și a accesului la medicamente. Trebuie să aveți în vedere faptul că există spitale în care 80% din resursele financiare se duc către salariile personalului și doar 5% către achiziția de medicamente. Soluția nu este să tăiați din bugetul și așa extrem de firav al sănătății, ci să puneți accent pe eficientizare și pe o finanțare corectă a programelor naționale curative, inclusiv o finanțare corectă a sistemului în sine“, este de părere Cezar Irimia, președintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS