Dr. Tiberius Dudan: „Educaţia medicală se face încă din copilărie “



Trei din zece români nu mai au niciun dinte natural și peste 70% au carii sau alte probleme. Jumătate dintre copii nu ajung la dentist până la vârsta de 12 ani, deşi trei sferturi dintre ei au probleme din primii ani de viaţă. Medicii spun însă că prima vizită la specialist, pentru control, trebuie făcută cel târziu la vârsta de un an. Numai că prevenţia în România nu se bucură de o atenţie prea mare. Tiberius Dudan este un medic stomatolog la început de drum și care, de curând, a adus în Craiova o procedură nouă pentru anomaliile dentare.

Dr. Tiberius Dudan, medic stomatolog

Gazeta de Sud: Ne lipsește educația medicală de prevenție. Cât de important este un control stomatologic făcut la timp?

Tiberius Dudan: Educa-ția medicală și rolul prevenției se învață încă din copilărie. Copilul trebuie să fie educat în acest sens încă de la grădiniță, de la școală, unde medicii pot merge să facă profilaxie. Dacă sunt învățați de mici să meargă la medicul stomatolog, copiii automat conștientizează rolul consultului de prevenție și își doresc și pe viitor să meargă la medic. Un control de rutină o dată la șase luni este foarte important.

GdS: Medicii învață și în facultate importanța prevenției?

T.D.: Da, am învățat. Prin Societetea Studenților la Stomatologie am încercat să implementăm astfel de proiecte de oferire de consultații de prevenție și educație medicală în grădinițe, școli. Am mers acolo unde am reușit să primim acceptul pentru acest gen de acțiuni.

GdS: Foarte mulți pacienți au o teamă de medicul stomatolog, acea frică de durere…

T.D.: Tehnologia a evoluat mult. În cabinetul stomatologic nu se mai fac acele manopere dureroase ca în trecut. Multor pacienți le era frică de ace. Acum se folosesc ace atraumatice, mult mai subțiri, mult mai flexibile și pacienții nu mai au aceeași sensibilitate în momentul în care se face o anestezie. Nu mai sunt acele dureri.

GdS: Sunteți un medic la început de drum, care încearcă să aducă tehnici noi de tratament pentru pacienți. Ce tehnologie nouă ați adus în Craiova?

T.D.: Este vorba de o metodă nouă pentru tratarea anomaliilor dentare. Totul constă în niște gutiere care îndreaptă dinții și sunt aproape invizibile. Aparatul dentar obișnuit este un aparat prin brackeţi care se pun pe dinți și devine puțin nefizionomic. Gutierele sunt transparente.

„Totul se face prin colaborare cu specialiștii din America“

GdS: Pentru ce tip de probleme stomatologice recomandați această tehnică nouă?

T.D.: În general, pentru anomaliile dentare minore, pentru înghesuirile dentare, ocluzii încrucișate, spațieri între dinți. Pacientul trebuie să colaboreze foarte bine cu medicul curant atunci când poartă gutiere. Și pacientul are responsabilități.

GdS: În ce constă procedura de tratament?

T.D.: În primă fază, îi evaluăm situația dentară, apoi realizăm câteva poze și luăm o amprentă digitală cu scanner, iar cu ajutorul acestora trimitem totul în America și de acolo ni se propune un plan de tratament pentru tipul de anomalie pe care îl are pacientul. Pacientul poate să vadă de la început până la final evoluția lui, totul fiind 3 D. Totul se face prin colaborare cu specialiștii din America. Pacientul are avantajul că nu se vede aparatul dentar și după ce termină tratamentul are zâmbetul pe care și l-a dorit. Adolescenții sunt cei mai atrași de asta, dar se recomandă și pentru adulți. Nu trebuie să mănânce cu ele în gură, nu trebuie să bea cafea sau sucuri acidulate cu ele în gură pentru că le deteriorează coloristic vorbind și nu mai rămân invizibile. Igiena este foarte importantă pentru că fără o bună igienă gutierele nu se mai pot adapta foarte bine și o să fie greu de purtat, iar pacientul poate face carii dacă nu se periază după ce mănâncă.

„Pentru adulți este recomandat să vină o dată la șase lunila un control“


GdS: Cum ați reușit să aduceți această nouă tehnică în Craiova?

T.D.: Am făcut un curs la București, susținut de un medic din Italia. Mi-a plăcut foarte mult și mi-am dorit să fac același lucru pe care îl face și el.

GdS: Ce vă doriți să faceți mai departe în domeniu?

T.D.: Cred că este foarte important să faci mereu cursuri, specializări. Pe viitor îmi doresc să devin chirurg oro-maxilo-facial. Încă sunt la început de drum și încerc să le fac treptat.

GdS: De la ce vârstă recomandați controlul stomatologic?

T.D.: În mod normal, copiii ar trebui aduși la medic de cum apar primii dințișori. Este nevoie să fie instruiți și părinții, să știe cum să-i îngrijească pe copii. Pentru adulți este recomandat să vină o dată la șase luni la un control.

GdS: Care este modalitatea corectă de curățare a dinților?

T.D.: Metoda corectă pe care și noi am învățat-o în timpul facultății se numește metoda BASS modificată și presupune ca periuța să fie poziționată la 45 de grade cu perii spre gingie, iar rotația să fie de sus în jos.

GdS: Ce credeți că ar trebui adus nou în Craiova în relația dintre medicul stomatolog și pacienții săi?

T.D.: Încrederea și tehnologia. Foarte mulți pacienți caută să beneficieze de tratamente cu mai puțină durere. Cu cât evoluăm mai mult în tehnologie cu atât o să fie și pacienții mai încrezători.

GdS: Care ar fi principalele trei reguli pe care ar trebui să le respectăm pentru a avea un zâmbet frumos?

T.D.: Igiena, controalele stomatologice făcute la timp pentru a preveni apariția cariilor și un aparat ortodontic pentru alinierea dinților sunt regulile ce trebuie respectate.

Ana-Maria Predilă



Comenteaza acum

Alte stiri

19 iulie 2018

Horoscop

Berbec Vă cam jucaţi cu opţiunile, pentru că sunt în număr mare, ceea ce vă inspiră sentimentul că, orice aţi alege, tot bine va fi. Priviţi cu un dram de inocenţă şi naivitate ce se petrece în jur şi sunteţi
17 iulie 2018

Premierul Poloniei: Flancul estic al NATO trebuie să fie consolidat

Flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice trebuie să fie consolidat, ca răspuns la politica agresivă a Rusiei, a afirmat marţi premierul polonez Mateusz Morawiecki, scrie Agerpres, citând Reuters. „Flancul de est al NATO trebuie să fie consolidat ...

Sumarul ediției de joi, 12 iulie 2018

Actualitate

» Poroşenko: În Ucraina nu este un conflict îngheţat, ci un război fierbinte
» Aplicaţie pentru mobil, care reduce emoţiile negative, creată de psihologii Universităţii „Babeş-Bolyai”
» Execuţia unui condamnat la moarte a fost suspendată după ce a fost deschis un proces care vizează substanţa letală care urma să fie folosită
» Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost atacat de un urs în centrul unui oraş din România
» KMG International vrea în continuare să cumpere un pachet suplimentar de 26,7% la Rompetrol Rafinare
» Guvern: Schema de ajutor destinată crescătorilor de porci din rasele Bazna/Mangaliţa, deschisă permanent pentru înscriere
» Un craniu de mastodont, un strămoş al elefantului, descoperit în Franţa
» Incendiul de la transformatorul din cadrul Hidrocentralei Porţile de Fier 1 a fost stins
» Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere un proiect care prevede majorarea sumelor din programul “Bani de liceu”
» Mehedinţi: Incendiu la un transformator electric la Porţile de Fier 1
» Marea Britanie: Guvernul a prezentat oficial planul privind viitoarea relaţie cu UE după Brexit
» Structura creierului fiecărui individ este unică (studiu)
» Guvernul a prelungit până la 31 iulie termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit
» Germania, Italia şi Austria promit mai multe eforturi pentru a asigura securitatea la graniţele UE
» NATO cere Rusiei să-și retragă trupele din Republica Moldova
» Emmanuel Macron: Donald Trump ”nu a spus niciodată că intenţionează să se retragă din NATO”
» Iohannis: Am transmis aliaţilor că România va creşte anul viitor numărul de personal în Afganistan la peste 950
» Turcia: Zeci de militari, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru participare la puciul eşuat
» Debutează a doua ediţie a Slowride Transalpina Fest
» Gorj: Se ia apa în două cartiere din Târgu Jiu
» Restricții de circulație pentru meciul din Supercupa României dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj
» Bulgar prins în vama Calafat cu 800 de parfumuri posibil contrafăcute
» Rotație a militarilor din contingetul polonez de la Craiova
» Reuniunea NATO: Trump ar fi amenințat cu retragerea din Alianță
» Tensiunile comerciale afectează ritmul de creştere al Uniunii Europene
» CRIZA din Catalonia: Un tribunal din Germania a decis că fostul lider catalan Carles Puigdemont poate fi extrădat în Spania
» Lazăr despre Kovesi: Este o tradiţie în a valorifica procurorii cu expertiză

Publireportaj

» CJ Dolj investeşte în serviciile de asistență socială și protecția copilului
» Locuri de muncă în Belgia pentru tinerii din Oltenia

Local

» Cursuri de formare profesională în Râmnicu Vâlcea şi Horezu
» Doljean implicat într-un accident pe centura municipiului Caracal
» S-a răsturnat cu căruţa în prăpastie şi a murit

Dolj

» Căldura se ieftinește și debranșarea se interzice
» Secretara de la Drept rămâne după gratii
» Întreruperi energie electrică de luni

Gorj

» Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj va avea doi directori adjuncţi
» Începe modernizarea infrastructurii rutiere şi a reţelei de canalizare
» Secţia de Drumuri Naţionale va demola podeţele subdimensionate de pe DN 67, în Bumbeşti-Piţic
» Viceprimarul din Târgu Jiu ar putea scăpa de incompatibilitate, prin modificarea legii
» Se caută soluţii pentru plata integrală a salariilor la Primăria Motru
» Gorj: Nonagenar dispărut de la domiciliu

Sport

» Fotbaliștii Filiașiului s-au reunit la Policlinică
» Craiova și-a prezentat noutățile
» Bogdan Burcea: „Vrem să aducem câștigătoarea Ligii Campionilor la Craiova“
» Nu rata mâine suplimentul sportiv gratuit dedicat Supercupei României!

Sanatate

» Lipsesc materiale sanitare de la Spitalul Județean Craiova
» Trei probleme pediatrice grave

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Salată italiană, cu ton şi orez brun

Top