16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePneumonia și virozele au umplut spitalele de pacienţi

Pneumonia și virozele au umplut spitalele de pacienţi

În Clinicile de Pediatrie, toate paturile sunt ocupate. Medicii încearcă să facă față numărului mare de copii care ajung la spital cu tuse, febră și uneori cu simptome chiar mai severe. (Foto: arhiva GdS)
În Clinicile de Pediatrie, toate paturile sunt ocupate. Medicii încearcă să facă față numărului mare de copii care ajung la spital cu tuse, febră și uneori cu simptome chiar mai severe. (Foto: arhiva GdS)

Numărul cazurilor de pneumonii și viroze a crescut foarte mult în această perioadă, ajungându-se la sute de îmbolnăviri în fiecare săptămână. În Dolj au fost înregistrate, săptămâna trecută, 614 cazuri de pneumonii acute, după cum arată datele Direcției de Sănătate Publică Dolj (DSP). Secțiile spitalelor sunt pline de pacienți, iar cei mai afectați sunt copiii.

De la o săptămână la alta, numărul doljenilor cu boli respiratorii de sezon este în creştere. Unitățile medicale sunt pline de bolnavi. Cei mai mulți ajung în Urgența Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș“ din Craiova. Atât secțiile de copii, cât și cele de adulți au toate paturile ocupate în acest moment. Medicii se confruntă cu foarte multe cazuri de viroze și pneumonii. „Este o avalanșă de internări în această perioadă. Lucrăm la capacitate maximă. Foarte mulți se prezintă în compartimentul de Urgență. Numai într-o zi, săptămână trecută, am avut 60 de pacienți cu viroze, pneumonie. Sunt boli de sezon. Oamenii trebuie să evite să stea în frig și în colectivitate, mai ales copiii“, a spus dr. Constantin Ecobici, purtător de cuvânt la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova.

Sute de pacienți au nevoie de internare

Jumătate din numărul pacienților care ajung în Urgența Spitalului Municipal „Filantropia“ Craiova în această perioadă suferă de afecțiuni pulmonare. „Sunt mulți pacienți care vin în Urgență cu viroze și pneumonie. Nouă ni se adresează adulții. Într-o lună, în medie, în Urgență ajung 800 de pacienți, iar în această perioadă aproape jumătate dintre aceștia se prezintă cu afecțiuni pulmonare. Mulți chiar dacă au simptome – tuse, strănut, febră – stau acasă și vin în Urgență atunci când nu mai pot. Este indicat să meargă din timp la medic“, a declarat dr. Maria Forțofoiu, medic-șef în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe la Spitalul „Filantropia“.
În Clinicile de Pediatrie nu mai ai loc să arunci un ac. Medicii încearcă să facă față numărului mare de copii care ajung la spital cu tuse, febră și uneori cu simptome chiar mai severe. În Clinica Pediatrie II din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova, cele 55 de paturi sunt pline. Medicii de pe secție sunt mereu anunțați că în UPU a mai ajuns un caz care trebuie internat. În decurs de 24 de ore se internează prin urgență, în medie, 21 de copii. „Sunt mulți copii internați cu afecțiuni respiratorii, cu viroze, pneumonie. La sugari întâlnim frecvent bronșiolită (boală comună a căilor respiratorii, cu caracter sezonier, cauzată de o infecţie care afectează bronhiile mici, numite şi bronșiole – căile de transport al aerului în plămâni -n.r.). Toată secția este ocupată. Cei mai mulți ajung în Urgență și sunt trimiși din toată Oltenia, mulți vin din Slatina, de la Târgu Jiu. Majoritatea provin din medii defavorizate, au mai mulți frați și boala fiind virală, de cele mai multe ori se transmite de la unii la alții. În sezonul rece, mulți copii au imunitatea scăzută și din cauza deficitului de vitamina D“, a explicat Lucia Ivan, asistent-șef la Clinica Pediatrie II.

Pneumonia, principala cauză a deceselor la copiii cu vârste de până la cinci ani

România este țara cu cea mai mare rată a mortalității infantile în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (9,7 copii morți la 1.000 de nou-născuți), iar pneumonia este principala cauză a deceselor la copiii cu vârste de până la 5 ani. Această boală este responsabilă pentru 29% dintre decesele micuților din țara noastră. Practic, România este singura țară europeană care se aliniază țărilor din lumea a treia care se confruntă cu cel mai mare număr al deceselor în rândul copiilor provocate de pneumonie, țări precum India, Nigeria, Pakistan, Republica Democratică Congo, Etiopia, China, Angola.
Medicii spun că este foarte important ca pacienții să ajungă la timp la spital pentru că, netratată, boala poate avea grave consecințe. „Părinții sunt motivați să fie speriați pentru că pneumonia agresează țesutul pulmonar. Netratată la timp are complicații destul de severe, începând cu șocul toxico septic. Pot apărea și suprainfecțiile, care se tratează destul de greu și au repercusiuni de-a lungul timpului“, a atras atenția dr. Daniela Bică, medic primar pneumolog.

Imunizarea poate avea și reacții nedorite

Pentru a preveni îmbolnăvirea, mulți părinți apelează la suplimentele alimentare administrate de multe ori copiilor „să le crească imunitatea“. Medicii vorbesc chiar de o modă printre părinții care aleg să își „îndoape“ copiii cu diferite suplimente. Imunizarea trebuie făcută doar cu acord medical și după o evaluare corectă a pacientului. „Imunizarea trebuie să fie foarte blândă pentru că efectul de bumerang apare peste câțiva ani, apar tulburări neoplazice hematologice. Acum se pune mare accent pe suplimentele alimentare. Trebuie știut însă că nu toate au avizul Ministerului Sănătății și nu avem certitudinea compoziției lor. Este de preferat consumul de vitamina C, legume, fructe proaspete și hidratarea. Trebuie evitate colectivitățile pentru că, de exemplu, virusul gripal odată ce este eliminat în atmosferă persistă pe lucruri peste două ore“, a explicat dr. Daniela Bică.

„Virusurile nu răspund la terapia cu antibiotice“

O problemă majoră care îi îngrijorează pe medici este rezistența bolilor pneumococice la antibiotice, ceea ce face tot mai dificil tratamentul acestora. România ocupă primul loc în raportările Centrului de Control European al Bolilor Transmisibile (EARS) cu o rată de aproape 50% rezistență la penicilină în cazul infecțiilor invazive. „Virusurile nu răspund la terapia cu antibiotice. Autoadministrarea antibioticului nu face decât să determine o chimiorezistență. Dacă apar complicații și pacientul a luat antibiotice anterior, deja nu mai pot să recomand tot din aceeași clasă, trebuie să merg pe clase terapeutice mult mai agresive. Mulți pacienți își autoadministrează antibiotice foarte frecvent. De ce au pacienții acces la medicamente care trebuie prescrise numai de medicul specialist?“, a spus dr. Daniela Bică, medic primar pneumolog.

Pneumonia a ucis mai mult de 900.000 de copii între anii 2000 și 2015

Pneumonia ucide anual peste 1,6 milioane de oameni la nivel global, dintre care aproape jumătate sunt copii, spun statisticile OMS. Principala problemă de sănătate publică la nivel global și regional, pneumonia este cauza pentru aproape 15% din toate decesele copiilor cu vârste sub 5 ani, ucigând mai mult de 900.000 de copii între anii 2000 și 2015.
În judeţul Dolj s-au înregistrat în ultima săptămână 614 cazuri de pneumopatii acute. Tot în ultima săptămână au fost și 1.852 de cazuri de viroze respiratorii cu aproximativ 200 de cazuri mai mult decât săptămâna precedentă. Ponderea spitalizărilor din numărul total de cazuri a fost 14,74%, arată datele DSP Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS