13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicamentele esențiale reprezeintă o prioritate a ministrului Vlad Voiculescu

Medicamentele esențiale reprezeintă o prioritate a ministrului Vlad Voiculescu

Asigurarea medicamentelor esențiale reprezintă una dintre prioritățile noului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. „Primul (lucru — n.r.) ar fi medicamentele esențiale. Termenul de „medicamente esențiale” este un termen al Organizației Mondiale a Sănătății care desemnează prin acest termen medicamentele ieftine care au existat pe piață pentru ultimii 10, 20, 30, câteodată 40 de ani. (…) Nu există nici urmă de dubiu asupra eficacității lor și asupra costului eficacității lor. Cu mulți ani în urmă m-am lovit, ca mulți dintre dumneavoastră probabil, de lipsa unor medicamente în spitale, lipsa unor medicamente pentru oameni aflați într-o situație critică”, a spus ministrul, în prima conferință de presă susținută de la preluarea mandatului, potrivit Agerpres.

El a precizat că a avut mai multe întâlniri cu președintele Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale.

„În săptămânile care urmează sper să avem progres absolut semnificativ în acest sens. Cu siguranță, nu sunt primul ministru care se confruntă cu lipsa unor medicamente ieftine din spitale, dar cu siguranță aș vrea să fiu ultimul și soluția să nu vină de la un om, nici măcar de la o echipă de oameni, ci să fie o soluție sistemică, chiar dacă asta poate sună cumva. Trebuie să fie o soluție care să aibă la bază reguli și proceduri clare și, de asemenea, extrem de important, să aibă la bază o transparență, în așa fel încât pacienți, medici, manageri de spitale, media să poată urmări aceste probleme și să vadă unde este problema și să ceară rezolvarea ei urgentă, pentru că lucrurile astea sunt extrem de urgente”, a susținut Voiculescu.

Potrivit acestuia, investițiile sunt foarte importante mai ales având în vedere că infrastructura este una învechită.

„Al doilea lucru despre care aș vrea să vă vorbesc astăzi sunt investițiile. Vorbim destul de mult în ultima vreme despre infecțiile nosocomiale și știm că o parte a problemei au fost biocidele. Este însă o parte a problemei, după cum regulile de urmat în spitale, după cum lipsa medicilor, toate acestea sunt părți ale acestei probleme deosebit de complexe. Dar o parte semnificativă a acestei probleme este infrastructura, infrastructura învechită… Când spun infrastructura, spun în special spitale, spitale care au fost în general construite în anii ’70 sau înainte de această perioadă, spitale care pun în pericol viața pacientului, dar și pe a medicului și pe a familiilor acestora și pe a personalului medical”, a afirmat ministrul Sănătății.

El a amintit că, prin Programul Operațional Regional, România are la dispoziție 150 de milioane de euro pentru construcția a trei spitale regionale.

„Mai întâi vorbim despre banii din Programul Operațional Regional, vorbim despre 150 de milioane de euro care ne sunt la dispoziție pentru trei spitale regionale. În momentul de față, locațiile acestor spitale sunt Cluj, Iași, Craiova. Lucrăm la tema de proiectare pentru aceste spitale și sperăm ca lunile următoare să avem un progres semnificativ. Lucrăm aici alături de Ministerul Dezvoltării Regionale și, cu suportul prim-ministrului. Am avut luni o întâlnire cu doamna comisar Corina Crețu. Cu siguranță, în lunile ce urmează voi fi de multe ori în fața dumneavoastră să raportez progresul pe aceste trei proiecte”, a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, un alt program este cel cu Banca Mondială care datează din anul 2014. „Vom debloca acest program, din care 180 de milioane de euro sunt disponibili pentru investiții. Un al treilea punct la capitolul investiții sunt cele două spitale în București, pe care le-am început alături de ministrul Anca Dragu, cele două spitale în parteneriat public-privat. Vorbim despre Spitalul de Copii ‘Marie Curie’ și vorbim despre Spitalul ‘C.C. Iliescu’. Dacă în cazul Spitalului ‘Marie Curie’ vorbim despre o extindere a clădirii actuale, în cazul Spitalului ‘C.C. Iliescu’ vorbim despre o înlocuire a clădirii actuale care (…) stă să cadă”, a susținut Voiculescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS