14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateClinica de Radioterapie are nevoie urgentă de aparatură

Clinica de Radioterapie are nevoie urgentă de aparatură

Veronica Diţă, şefa Clinicii de Radioterapie a SJU
Veronica Diţă, şefa Clinicii de Radioterapie a SJU

Bolnavi tot mai mulți și aparatură tot mai șubrezită, cu asta se confruntă, la o primă vedere, Clinica de Radioterapie Oncologică a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova. Aici fac tratament, în medie, pe zi, 150 de bolnavi veniți din întreaga Oltenie și chiar din Ilfov, Pitești sau Petroșani. Aparatura este esențială în radioterapie. În clinica din Craiova există un singur accelerator liniar, iar acesta este suprasolicitat. Ar mai fi nevoie de încă unul, astfel încât bolnavii să nu mai fie trecuți pe liste de așteptare care se întind și pe două, trei luni.

Bolnavii de cancer din România se luptă cu boala, dar și cu neajunsurile sistemului medical. Tratamentul cu aparatură de ultimă generație făcut complet, corect şi eficient poate ajuta pacienții cu condiția ca medicul să aibă la dispoziție aparatura necesară. Numărul bolnavilor de cancer a crescut în ultimul timp și în Oltenia. „Radioterapia este o specialitate medicală care lucrează cu aparatură foarte scumpă, iar statul român nu a avut niciodată posibilitatea să aducă aparatură în toate județele țării. Din acest motiv, există zece centre de radioterapie în țară. Numărul bolnavilor care se adresează clinicii din Craiova a crescut mult în ultima vreme. Ne-am aglomerat foarte tare și listele de așteptare sunt de cel puțin două, trei luni pentru bolnavii pe care putem să îi programăm. O parte dintre bolnavi se internează în secția cu paturi, avem 45 de paturi pentru internare, dar sunt unii care au unde să locuiască și care fac tratament în regim de spitalizare de zi“, povestește dr. Veronica Diţă, şefa Clinicii de Radioterapie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova.

„Ne trebuie obligatoriu un accelerator liniar“

În timp ce în alte țări din Europa, Cliniciile de Radioterapie sunt adevărate laboratoare de aparatură, în România bolnavii sunt tratați cu ce se poate. Lista aparatelor de care este nevoie și care reprezintă singura speranță a bolnavilor este lungă și mult prea costisitoare pentru un sistem de sănătate în derivă. Singurul acceletaror liniar care există în clinică este din 2007 și se poate defecta în orice moment. Încă un aparat de acest fel ar însemna aur pentru bolnavii care se tratează în Craiova. „Ne trebuie obligatoriu un accelerator liniar. Managerul spitalului a efectuat un studiu de fezabilitate în vederea aducerii unui nou accelerator și l-a trimis la Ministerul Sănătății (MS). Ne-ar fi mult mai simplu dacă am avea al doilea accelerator. Acest tip de aparat este prevăzut să funcționeze pentru o perioadă de zece ani. Noi suntem la limită. Se poate oricând defecta. Dacă cedează tubul radioactiv, s-a terminat. Aparatul este, însă, foarte scump. În plus, pe un accelerator liniar și pe orice aparat de radioterapie externă, numărul normal de bolnavi pe care poți să-i expui într-o zi ca să nu-l distrugi este de 80, maximum 100. Iar eu fac și peste 150 pentru că, pe lângă bolnavii programați, apar și urgențe“, explică dr. Veronica Diţă. Listele de așteptare ar putea să fie mai scurte sau să dispară dacă s-ar lucra cu două aparate de acest fel.

Întreținerea aparaturii existente, costisitoare

Clinica de Radioterapie are nevoie de un nou accelerator liniar, un aparat de ultimă generație
Clinica de Radioterapie are nevoie de un nou accelerator liniar, un aparat de ultimă generație

Întreținerea aparaturii existente acum în spital constituie altă problemă. Șefa Clinicii de Radioterapie a SJU consideră că Ministerul Sănătății ar trebui să implementeze un program național de întreținere a aparaturii. „Ne trebuie multe lucruri. Ministerul Sănătății nu a înființat niciodată un program național de întreținere a acestei aparaturi. Cea mai mare problemă pe care o are SJU Craiova este aceea a întreținerii aparaturii de radioterapie. Fiind vorba de aparatură nucleară, nu putem funcționa fără să avem firmă de service autorizată. Este o singură firmă de service în România, în București, și nu vine dacă nu-i dai banii. Dacă nu au făcut acest program, atunci să găsească o formulă la minister ca spitalele care trimit bolnavi la noi să deconteze plata acestor servicii. Nici măcar asta nu se face. Ca să întrețină o astfel de aparatură, spitalul ar trebui să aibă miliarde de lei. De exemplu, s-a ars un cablu. Noi am zis că-l schimbăm cu unul de-al nostru și ne-a costat 30.000 de lei un cablu de trei metri și tot n-a mers. Toate piesele pe care le aducem sunt de la producătorul din America. Nu merge nimic din România. Un releu care ni s-a ars acum două săptămâni costă 20.000 de lei. L-au anulat, am continuat așa tratamentul și peste două săptămâni s-a ars celălalt releu. Spitalul plătește săptămâna viitoare 40.000 de lei pentru cele două relee“, vorbește dr. Veronica Diță despre problemele pe care le întâmpină medicii și pacienții.

Subprogramul de radioterapie nu poate funcționa în Craiova

De la 1 mai va fi funcțional un subprogram de radioterapie prin care tratamentele de radioterapie pentru pacienți vor fi decontate integral, atât în spitalele de stat, cât și în cele private. Pentru bolnavii din Oltenia, însă, acest program nu poate funcționa, deoarece nu există nici un centru privat de radioterapie. „În zona noastră, în prezent, nu există cineva care să aibă atât de mulți bani încât să poată să înființeze un centru privat de radioterapie. Acceleratorul liniar pe care îl avem în spital a costat aproximativ trei milioane de euro“, spune dr. Veronica Diță.
Tot de la începutul lunii mai, în spital trebuie folosit cardul de sănătate. „În radioterapie, părerea mea este că se face o greșeală. Mă refer la modul în care a fost gândit sistemul, deoarece ne obligă la fiecare prezentare a bolnavilor care fac tratament în sistemul de spitalizare de zi ca aceștia să vină cu cardul și să fie înregistrat cardul și token-ul medicului. Lucrul acesta ne va încurca foarte mult“, mai susține dr. Veronica Diță.

Am rămas fără radioterapeuți în țară

Ar fi nevoie de personal în Clinica de Radioterapie, dar Ministerul Sănătății nu permite angajarea. În plus, cei care lucrează în radioterapie trebuie să fie pregătiți serios. Problema este că în țară nu mai avem medici radioterapeuți sau sunt foarte puțini și asta pentru că au plecat în străinătate. „Ne trebuie personal în plus care să facă aceste operațiuni legate de card. În plus, când lucrezi cu aparatură atât de complicată, precum cea din radioterapie, îți trebuie oameni specialişti. Asistentul care lucrează pe un aparat nu poate să aibă grijă și de card, de pin. Într-o primă fază, nu vom putea să lucrăm decât reducând numărul bolnavilor. Ne-ar mai trebui personal medical cel puțin la nivel mediu. Am solicitat și un medic radioterapeut, dar nu mai avem de unde să aducem pentru că foarte mulți au plecat din țară“, precizează șefa Clinicii de Radioterapie.
În clinică este nevoie și de asistente medicale, iar cele care vin trebuie să fie instruite două, trei luni ca să poată lucra cu aparatura de radioterapie. Trebuie să cunoască bine limba engleză pentru că acceleratorul liniar are comenzi numai în engleză.

Medicamentele, încă o problemă pentru bolnavii de cancer

O parte din Clinica de Radioterapie care se află în clădirea de patru etaje unde este și clinica de Oncologie și cea de Dermatologie are nevoie și de igienizare și renovare. „Partea clinicii care este în clădire cu dermatologia nu a fost igienizată de foarte mult timp. Așteptăm să renoveze cineva această clădire în totalitate“, spune dr. Diță
Medicamentele sunt încă o problemă pentru bolnavii de cancer care nu au acces la terapiile de care beneficiază alți pacienți din țările occidentale. „Din fericire, tratamentul de bază la noi fiind pe aparat, medicamentele de care au nevoie pacienții care fac radioterapie sunt mult mai puține. Am avut, în general, ce ne-a trebuit, dar sunt o grămadă de lucruri de care oamenii au nevoie și care nu au fost și nu vor fi în farmacia spitalului. De exemplu, cei care fac radioterapie în sfera ORL, și care sunt foarte mulți, ar avea nevoie de tratamente de întreținere pe perioada radioterapiei. Și sunt la ora actuală geluri care sunt foarte scumpe, iar bolnavii nu-și permit să le cumpere, dar nu-și permite nici spitalul să le aducă. Cei care au bani le cumpără, cei care nu au suportă cum pot tratamentul…“, mai spune dr. Veronica Diță.

„Aș prelua funcționalitatea sistemului medical din afară“

Șefa Clinicii de Radioterapie spune că, dacă ar putea, ar prelua sistemul de sănătate implementat în țările occidentale. „Mi-ar fi plăcut un sistem de asigurări ca în Germania. Numai că acolo banii care merg la asigurări sunt foarte mulți. În străinătate, medicul nu are nici o treabă cu cardul pacientului, cu înregistrarea. Există un sistem premedical, dar pentru asta trebuie mulți bani ca să plătești oameni care să facă doar acest lucru. Aș prelua funcționalitatea sistemului medical din afară. Acolo medicul este liber să se gândească la bolnav“, conchide dr. Veronica Diţă, şefa Clinicii de Radioterapie a SJU.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS