17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: 11 cazuri de gripă confirmate de la începutul lunii

Olt: 11 cazuri de gripă confirmate de la începutul lunii

Mai multe secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina sunt în carantină în contextul creşterii numărului de pacienţi cu gripă, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, care au precizat că unul dintre cei 11 pacienţi cu gripă a decedat.

Purtătorul de cuvânt al DSP Olt, Manuela Ştefan, a anunţat ieri că în prima săptămână a lunii martie s-a înregistrat o creştere cu peste 5% a numărului de îmbolnăviri prin afecţiuni respiratorii, inclusiv gripă, faţă de media ultimelor trei săptămâni. „Acest fapt reflectă, din punct de vedere metodologic, o tendinţă de evoluţie endemică la nivelul judeţului şi cu focare epidemice la nivelul unor zone delimitate ale judeţului”, a spus Manuela Ştefan.

Reprezentantul DSP Olt a adăugat că în condiţiile creşterii numărului pacienţilor cu gripă cât şi a celor cu infecţii respiratorii acute şi pneumonii, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a solicitat instituirea carantinei pe secţiile cu risc, respectiv Terapie Intensivă, Neonatologie, Pediatrie, secţiile chirurgicale, Boli infecţioase, precum şi aplicarea măsurilor de limitare a răspândirii infecţiei în alte secţii. Măsurile propuse de spital au fost aprobate de DSP Olt.

Potrivit Manuelei Ştefan, în prima săptămână a lunii martie, în judeţul Olt, au fost înregistrate 1.802 cazuri de infecţii respiratorii acute şi 813 cazuri de pneumonii. Au necesitat internare 92 de pacienţi cu infecţii respiratorii acute şi 215 pacienţi cu pneumonie.

În ce priveşte gripa, în perioada 2-8 martie, au fost confirmate 11 cazuri de gripă, dintre bolnavi doi având virusul gripal tip B, unul gripă de tipul AH1 (gripa pandemică 2009), cinci pacienţi au avut gripă de tipul AH3, doi gripă de tip A în curs de subtipare şi un pacient a avut şi virus gripal de tip AH3 şi virus gripal de tip B.

Pacientul cu virus de tip AH1, un pensionar care s-a prezentat la spital pe 3 martie şi tot atunci a fost internat, a murit la două zile de la internare. Pacientul, care nu era vaccinat antigripal, prezenta la internare insuficienţă respiratorie acută (febră, cefalee, mialgii, astenie, tuse, stare generală alterată, dispnee), tahicardie sinusală secundară, insuficienţă renală acută, diabet zaharat tip II, viroză respiratorie.

În această iarnă au mai decedat două persoane din judeţul Olt care au contactat virusul gripal, în ambele cazuri fiind vorba de pacienţi cu diferite afecţiuni cronice. Primele cazuri de gripă au fost confirmate în judeţul Olt în luna februarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS