Dalida Mosorescu este medic de familie și un om cu care Craiova se poate mândri. Este o femeie cu ochi luminoși, păr blond, voce hotărâtă și zâmbet larg. Timp de trei ani a lucrat în comandamentul militar NATO. Doar doi medici din România au ajuns să profeseze aici. S-a întors să trateze craiovenii și spune că, dacă nu ar fi trăit această experiență, ar fi rămas cu impresia că mizeria din România este normală.
S-a născut în Timișoara, dar a ajuns în Craiova mânată de dorința de a urma Facultatea de Medicină. S-a căsătorit după primul an de studiu. După ce a făcut stagiatura la pediatrie, a fost medic în comuna Căpreni din județul Gorj. După trei ani frumoși petrecuți ca medic în mediul rural, a ocupat prin concurs un post la Liceul Pedagogic din Craiova, unde a profesat alți trei ani. Din 1998 lucrează ca medic de familie în cartierul Craiovița. Ce o deosebește de alți confrați este perioada petrecută ca medic de familie în comandamentul militar NATO, situat lângă Mons, în Belgia. A ajuns acolo prin intermediul soțului, care este ofițer internațional. A făcut cursuri de engleză și franceză și după o lună de la sosirea în Belgia a mers în audiență la comandantul spitalului. „Acolo există un spital militar internațional, cu peste 50 de naționalități. Am aplicat pentru un post ca voluntar al Crucii Roșii Americane pentru că nu puteam să fiu salariat al armatei americane. Puteam să fiu salariat al reprezentanței României, dar țara noastră nu își permite din punct de vedere material medic în acea bază militară. Așa am devenit voluntar al Crucii Roșii Americane“, mărturisește medicul.
„Nu aveam nici un fel de restricție“
Din 2005 și până în 2008 a lucrat fără să fie plătită. Dar, pentru că e dispusă să ofere mai mult decât să primească, spune că experiența câștigată a făcut cât toți banii.
Avea în grijă mii de oameni de diferite naţionalităţi. Ce face mai exact un medic de familie într-un comandament militar? Pacienții Dalidei Mosorescu erau membrii comandamentului militar, soțiile și copiii lor. „Aveam în grijă mulți civili, pentru că militarii se duceau mai mult la medicii americani. Am avut pacienți de toate naționalitățile și religiile. Când te angajezi acolo, primești din partea celui care patronează activitatea un fel de acreditare în care sunt trecute toate manevrele pe care ai voie să le faci. Față de ce face un medic de familie din România, acolo am făcut mai multe lucruri. De exemplu, am montat și scos sterilete, am făcut recoltări pentru testul Papanicolau – pe care, din păcate, medicii din România nu le fac, deși au făcut cursul de prevenție de cancer de col uterin -, recoltări de secreții vaginale. Acolo toate aceste recoltări sunt făcute de medicul de familie și nu de medicul de laborator. Nu aveam nici un fel de restricție nici în prescriere de medicamente, nici în investigații. Dădeam CT și RMN de fiecare dată când consideram. Făceam tot ce era în curicula profesională, dar respectând niște norme. Medicii de alte naționalități erau uimiți de restricțiile care se pun în capul medicilor din România“, spune medicul de familie.
„Nimeni nu intra cum voia în cabinet, era disciplină“
Deși muncea în fiecare zi, s-a simțit acolo ca în vacanță și asta pentru că sistemul era bine pus la punct. „Planificările erau făcute de asistente angajate special pentru asta. Eu am avut impunere din partea Crucii Roșii Americane să am jumătate din consultații cu pacienți americani și jumătate pacienți internaționali. Pentru început, bolnavul era văzut de asistentă, care lua primele date, după care eu vedem totul în baza de date din calculator. Acolo se lucrează în rețea și vezi dacă pacientul a mai fost la control, dacă a fost într-o bază militară din Afganistan, ce i s-a făcut. Omul era adus la cabinet cu dosarul medical. Asistenta bătea de două ori la ușă și omul se așeza pe scaun. Nimeni nu intra cum voia în cabinet, era disciplină“, povestește medicul craiovean.
„La noi, pacientul este o minge de ping-pong“
Totul se lucra pe calculator, nu se scria nimic de mână. De două ori în trei ani s-a blocat sistemul și Dalida Mosorescu își amintește cum a început să scrie de mână rețetele, spre surprinderea celorlalți medici. „Am fost singura care a făcut asta pentru că eram obișnuită din România. A fost amuzant că sergentul de la Radiologie s-a întors și mi-a spus să scriu cu litere de tipar că nu înțelege nimic“.
Sunt multe povești și pacienți care i-au rămas întipăriți în minte. A văzut cum se lucrează într-un sistem medical în care pacientul este suveran și a învățat cât de importantă este colaborarea dintre medici. „O dată pe lună, la spital se organiza întâlnire între medicii de familie care lucrau în baza militară și medicii specialiști din afara bazei. Se făcea asta pentru a crea colaborări în favoarea pacienților. Era o relație de colaborare mai mult decât elegantă și decentă între noi. Medicii specialiști erau obligați să ne trimită toate informațiile legate de pacienți. Dacă aveam o problemă, îi sunam“, mărturisește dr. Dalida Mosorescu.
În România nu se întâmplă asta, din păcate, spune medicul. „Asta pentru că medicii de altă specialitate nu respectă protocoalele. Chiar ieri m-am lovit de asta cu un pacient cu demență senilă pe care l-am trimis de două ori la medicul neurolog, ca să îi «forțez mâna», și nu înțeleg de ce este nevoie să îi pună omului pe un medicament un diagnostic ca eu să pot să dau rețetă compensată. La noi, pacientul este o minge de ping-pong între medicul de familie și medicul specialist. Acolo nu exista așa ceva, pacientul este suveran“, explică medicul.
Sistemul de sănătate românesc diferă de cel din SUA
După ce a lucrat cu medici din toată lumea și a înțeles cum sunt organizate sistemele de sănătate din alte țări, Dalida Mosorescu spune că noi ne apropiem de sistemul polonez, grecesc și spaniol. „Dar este foarte diferit de cel din SUA. Acolo, dacă nu ai asigurare de sănătate mori în fața spitalului. Dacă plătești un cuantum mai mare la asigurare beneficiezi de mai multe servicii. La fel și în Belgia. Acolo pacientului i se introduce cardul în cititorul care validează calitatea de asigurat, lucru care la noi nu o să se întâmple pentru că au primit card și pacienții neasigurați. Totodată, vezi și ce tip de asigurare are omul. Nu spun că trebuie să fie la noi ca în America, dar un pacient care plătește mai mult este firesc să beneficieze de mai multe servicii. Or la noi este tratat la fel ca șomerul care nu plătește nimic. Ne cam furăm căciula. În zona noastră nu sunt plafoane la laborator, nu sunt locuri la programare. Nici la mine nu sunt locuri și probabil că unii dintre pacienții mei sunt nemulțumiți. Acum, de exemplu, sunt programați până în martie. La noi nu există criterii de performanță. Nu ține nimeni cont că eu nu umplu medicii de alte specialități cu trimiteri doar ca să mă aflu în treabă. Am auzit și părerea unei colege: «O să-ți plece pacienții de pe liste pentru că eu, la ai mei, le dau trimiteri și pe geam», dar eu nu fac așa ceva“, explică medicul.
Ambulanța venea în trei minute, iar medicamentele nu lipseau
Dalida Mosorescu este de părere că lucrurile s-ar putea îmbunătăți și la noi, dar trebuie schimbată mai întâi mentalitatea celor care lucrează în sistem. Cât despre dotarea spitalului din cadrul comandamentului militar, medicul povestește că acolo exista sală de examinare dotată cu toată aparatura de care este nevoie, tensiomentru, stetoscop, suturi, otoscop și altele. „Erau spații micuțe, dar bine dotate. Aveam tot felul de substanțe dezinfectante, şervețele pentru pacienți. Pe fiecare palier era o cameră de urgență unde erau toate fiolajele, cu perfuzor pregătit în caz că apărea o urgență. Eu am preluat sistemul de acolo, cu sală de așteptare cu televizor pentru pacienți“, spune dr. Dalida Mosorescu.
Ambulanța venea în trei minute, iar medicamentele nu lipseau niciodată. „Casa de Asigurări, ca să zicem așa, era reprezentantă de Marc, comandantul farmaciei. Tu prescriai rețeta în calculator și pacientul se ducea să ia medicamentele de la farmacia care era pe același palier cu cabinetele. Dacă Marc avea vreo suspiciune, putea să îți blocheze medicamentul în sistem. Te chema la raport și trebuia să explici de ce dai acel medicament. Dacă aveai argumente din punct de vedere profesional, debloca medicamentul, dacă nu, erai trimis să schimbi medicamentul din prescripție. Totul se făcea fără resentimente. Dar este o diferență mare de mentalitate, educație, sistem“, precizează medicul.
Păstrează și acum legătura cu pacienții americani
Cu tolba plină de experiențe, medicul a ales să se întoarcă în Craiova. În bagaj a adus și multe felicitări primite de la pacienții din comandamentul militar. Cu unii păstrează legătura și acum. „Am păstrat legătura cu pacienții, mai ales pe rețelele de socializare. În decembrie am văzut întâmplător o poză cu copilul unei foste paciente care este ofițer în armata americană. Ea era dezamăgită că micuțul făcuse varicelă. Eu i-am scris că nu este varicelă, ci erizipel. I-am spus și medicația de care are nevoie, numai că acolo nu poți să te duci la medic, ca la noi, să spui că ți-a zis nu știu cine că trebuie să îți dea un anume antibiotic. Dar i-am explicat ce este acea boală, cum se tratează, cum să îl îngrijească acasă. După discuții cu medicii din spital de acolo, s-a ajuns exact la formula de terapie pe care o recomandasem eu“, povestește dr. Mosorescu.
I s-a oferit șansa să lucreze în continuare la Spitalul militar din Bruxelles, dar a refuzat pentru a se întoarce în țară alături de soț. Nu știe dacă a făcut bine sau rău. Știe însă că dacă ar putea pleca împreună cu toată familia acolo nu s-ar mai întoarce. „Eu zic că este cel mai important să fii cu familia. Dar este important și să ai un confort material. Tinerii care pot să plece să-și facă un viitor mai bun, să plece!“, conchide medicul.
