15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinisterul Sănătăţii publică cele 21 de medicamente scoase de pe lista compensatelor. Jumătate din ele sunt însă suspendate de ani de zile în Uniunea Europeană

Ministerul Sănătăţii publică cele 21 de medicamente scoase de pe lista compensatelor. Jumătate din ele sunt însă suspendate de ani de zile în Uniunea Europeană

Agenţia Naţională a Medicamentului anunţă, printr-un proiect publicat pe siteul Ministerului Sănătăţii, eliminarea a 21 medicamente de pe lista celor compensate în prezent de către stat. Măsură este luată pentru a face rost de bani pentru noile medicamente care urmează să fie incluse pe lista compensatelor. Dar jumătate din medicamentele eliminate de pe lista sunt suspendate de ani de zile de pe piaţă Uniunii Europene, deci nu generează cheltuieli. Pentru alte 12 medicamente compensarea va scădea la 20% din preţ. Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern menţionează că motiv al acţiunii delistarii nevoia de a face rost de bani pentru noile medicamente care urmează să fie incluse pe lista compensatelor. În documentul guvernamental nu se spune însă care va fi suma economisită, menţionându-se doar laconic că va fi „o economie în cadrul bugetului”.

Printre medicamentele anterior compensate cu 90% sau 50%, care de acum vor fi compensate doar 20% se numără:

– Diazepam, Zolpidem (cunoscut sub numele comercial Stilnox) şi alte benzodiazepine folosite în special că sedative în tratamentul insomniilor, depresiilor sau anxietatilo.;
– Erdosteina (cunoscută comercial că Erdomed) şi folosită în tratamentul bronhopatiei – institutul britanic NICE a recomandat încă din 2012 autorităţilor române să nu mai compenseze deloc această substanţă; ea va fi în continuare compensată 20%.
– Trimetazidina (cunoscut comercial că Preductal), un medicament prescris frecvent cardiacilor. În 2012 Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat folosirea cu precauţie a Preductalului datorită efectelor adverse provocate.
– Pentoxifilina, folosită frecvent în arteriopatii.

Nu mai sunt gratuite pentru gravide, copii şi studenţi următoarele:

– Peroxid de benzoil (cunoscut comercial că Panoxil) folosit împotriva acneii;
– Fluorură de sodiu (cunoscut comercial că Zymafluor) folosit la sugari şi copii pentru remineralizarea dinţilor;
– Ibuprofenul, antiinflamator folosit şi ca analgezic;
– Dexpanthenol, o crema folosită în cazul iritaţiei pielii copiilor.

Din cele 21 de medicamente scoase de pe lista, jumătate au fost de ani buni eliminate de pe piaţă europeană în urmă unor decizii ale Agenţiei Europene a Medicamentului, ele rămânând însă pe lista Agenţiei Naţionale a Medicamentului din România până la dată publicării acestui proiect. Printre acestea se numără:

– Sibutramina, o amfetamină controversată utilizată în tratamentul obezităţii, dar mai des folosită că drog recreativ şi stimulant.
– Efalizumab, un medicament folosit în bolile autoimune şi care a fost retras de pe piaţă europeană şi americană încă de acum 6 ani, dar a rămas uitat pe lista românească.
– Rosiglitazona (cunoscut comercial ca Avandia) este un alt medicament controversat (antidiabetic) datorită efectelor sale adverse. Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat retragerea lui de pe piaţă, dar el rămâne disponibil în SUA acolo unde producătorul acestui medicament a acceptat să plătească despăgubiri în cele peste 11.000 de procese intentate de pacienţi.
– Drotrecogin (cunoscut comercial că Xigris) retras de pe piaţă în 2011 chiar de producător pentru ineficientă.
– Daclizumab (Zenapax) este retras de pe piaţă europeană încă din 2009, la cererea producătorului.

Alte medicamente care nu vor mai fi deloc compensate de astăzi sunt:

– Ginkgo Biloba (cunoscut comercial că Tanakan, Bilobil) – institutul britanic NICE a recomandat încă din 2012 autorităţilor române să nu mai compenseze deloc această substanţă.
– Glucozamină – un antiinflamator antireumatic folosit în artroză genunchiului.

Prestigiosul institut britanic NICE a calculat încă din 2012 că doar scoaterea completă de pe lista compensatelor a Gingko Biloba şi Erdosteinei ar aduce economii statului român de 23,2 milioane Euro anual. Trei ani mai târziu Gingko Biloba este în sfârşit scoasă complet de pe lista, dar Erdosteina continuă să fie compensată 20%. Alte medicamente despre care raportul NICE din 2012 recomandă să fie scoase de pe lista compensatelor, şi care ar aduce economii de 60 de milioane de Euro anual, rămân în continuare în rândul medicamentelor compensate de statul român.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS