17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCraiovenii, prea săraci să mănânce sănătos

Craiovenii, prea săraci să mănânce sănătos

Produsele bio sau eco reprezintă și în România cea mai nouă tendință în ceea ce privește un mod de viață sănătos. În magazine au apărut rafturile verzi, pe care sunt expuse produse mult mai scumpe decât cele convenționale. Se spune despre acestea că îi ajută pe cei care își permit să le cumpere să aibă o alimentație sănătoasă.

Din emisiuni și reviste aflăm că produsele bio sunt un miracol pentru sănătate. Dar ce este un aliment bio? Produsele bio-organice sunt diferite de cele obișnuite, pentru că sunt făcute numai din plante și din ingrediente organice, nemodificate genetic, cărora nu li se adaugă produse chimice. Vorbim aici de alimente bio, produse cosmetice bio sau suplimente nutritive. În cazul animalelor contează nu doar felul în care sunt crescute, adică într-o zonă nepoluată, ci și hrana pe care o primesc. Chiar dacă termenii bio, organic și eco nu sunt perfect sinonimi, pentru consumatori acestea înseamnă produse mai sănătoase, care nu conţin ingrediente chimice dăunătoare organismului.

Nutriționiștii recomandă produsele bio

Termenul „eco“ se referă la alimentele provenite din agricultura biologică, ce respectă reglementările de mediu, adică solul din care provin nu este poluat. Prin urmare, se poate spune că un produs bio este automat şi ecologic. Reciproc, însă, nu este valabilă.
Denumirea „ecologic“ scrisă pe eticheta unui produs face referire fie la ingredientele folosite, fie la modalitatea în care a fost produs, ori la ambalajele utilizate care trebuie să respecte mediul înconjurător. Astfel, produsele bio conţin aproximativ 95% ingrediente din plante crescute fără substanţe chimice, în zone nepoluate, iar cele eco au în componență doar 50% ingrediente din plante crescute fără substanţe chimice în zone nepoluate. Aceasta este diferența între produsele bio și cele eco.
Nutriţioniştii recomandă aceste produse. Silvia Bădiţa, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, spune că produsele bio sunt sănătoase deoarece „nu conţin aditivi alimentari de sinteză, bine cunoscutele E-uri, nu conţin conservanţi în afară de cei permişi de legislaţia eco în vigoare. Ingredientele lor nu provin din organisme modificate genetic, iar în cazul produselor de origine animală acestea provin de la animale netratate cu hormoni de creştere sau cu antibiotice“.

„Suntem săraci și bolnavi“

Deși sunt recomandate de specialiști, produsele bio au prețuri mult mai piperate și puțini oameni își permit să le cumpere. De exemplu, o jumătate de kilogram de roșii se comercializează pe unul dintre site-urile care oferă astfel de produse cu 16,1 lei (TVA inclus), un kilogram de cartofi dulci bio costă 28,5 lei, iar kilogramul de păstârnac se vinde cu 24 de lei.
Puțini craioveni își permit să consume astfel de produse. Roxana Mihai spune că ar vrea să consume produse bio, dar salariul minim pe economie pe care îl câștigă nu îi permite acest lucru. „Ni se spune să mâncăm sănătos, dar primim niște salarii de mizerie din care abia ne permitem să ne cumpărăm cele mai ieftine produse din piață, ce să mai vorbim de aceste produse care sunt foarte scumpe. Suntem săraci și bolnavi“, este de părere femeia.
Și Marius împărtășește ideea. „Sunt conștient că aceste produse ne mențin sănătoși, dar eu nu mi le permit. Copiilor trebuie să le pui ceva pe masă, iar la bugetul mic pe care îl avem nu ne permitem să ne apropiem de rafturile cu produse bio, deși am vrea“, a spus craioveanul.
Cu toate aceste, statisticile arată că interesul românilor pentru produsele sănătoase a crescut în ultimul timp. În mare parte produsele bio provin din import, iar principalii furnizori sunt Germania și Austria, după cum arată un raport al Centrului Român pentru Promovarea Comerțului şi Investițiilor Străine.

„Mai bine cumpăr un produs sănătos într-o cantitate mai mică“

Specialistul în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, medicul Silvia Bădița, ne atrage atenția asupra faptului că drumul spre o alimentație sănătoasă este lung. „El începe la producători, supermarketuri și piețe agricole. Întotdeauna, omul trebuie să aibă o listă cu produsele pe care vrea să le cumpere, iar meniul trebuie stabilit respectând regulile unei gastrotehnii sănătoase“, a spus doctorul.
Cătălin este de părere că mai bine ne limităm la o cantitate mică de produse care să nu conțină chimicale decât să cumpărăm mult și prost. „Într-adevăr, mulți dintre noi nu ne permitem astfel de alimente bio, dar eu am ajuns la concluzia că mai bine dau banii pe ceva sănătos. Decât să îmi iau un kilogram de parizer, mai bine cumpăr un produs sănătos într-o cantitate mai mică“, mărturisește craioveanul.

Cum recunoaștem produsele bio

Este foarte important ca înainte de a cumpăra produse bio să citim eticheta pentru a ne asigura ce conțin acele produse. În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este făcută de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor stabilite de Ordinul nr. 181/2012.
Pe eticheta unui produs ecologic este obligatoriu să fie trecute următoarele menţiuni: referirea la producţia ecologică, siglele, numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.
De asemenea, din iunie 2010, produsele bio fabricate în ţările Uniunii Europene trebuie să aibă pe etichetă o frunză alcătuită din cele 12 stele ale UE, pe un fundal verde. Dacă pe un produs care se spune că este bio nu este trecută această etichetă, înseamnă că este falsificat.

Nu au fost înregistrate reclamații

Folosirea logoului comunitar UE trebuie să fie însoţită de indicarea locului de producere al materiilor prime agricole. Această indicaţie poate fi de forma „UE“, „non-UE“ sau/şi numele statului membru UE sau din afara UE, unde au fost obţinute produsul sau materiile prime ale acestuia.
Pentru a completa etichetarea, trebuie trecută pe aceste produse și sigla naţională „AE“, care garantează că produsul, astfel etichetat provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de inspecţie şi certificare aprobat.
Dan Vasile, comisar în cadrul Protecţiei Consumatorilor Craiova, a declarat: „Lanțurile de magazine, în cazul în care comercializează produse «bio», sunt obligate să amenajeze raioane distincte, marcate corespunzător «produse bio», în care se comercializează exclusiv aceste produse. În caz de suspiciuni, se verifică trasabilitatea produsului, magazin – producător“. De asemenea, comisarul a subliniat faptul că, până în prezent, nu au fost înregistrate reclamații privind aceste produse.

Românii, preocupați de alimentația sănătoasă

Peste 68% dintre români consideră important ca produsele alimentare cumpărate să nu conţină aditivi, în timp ce 74% sunt preocupaţi de dietă şi de propria greutate, potrivit rezultatelor unui studiu realizat realizat de EXACTCC, în 2013. Studiul arată că şapte din zece români citesc etichetele atunci când cumpără un produs nou-lansat pe piaţă. Printre informaţiile verificate pe etichetă pe primul loc se află numărul de calorii, urmat de aportul nutritiv, dar şi beneficiile pentru sănătate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS