16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedici sancţionaţi pentru servicii raportate şi neefectuate

Medici sancţionaţi pentru servicii raportate şi neefectuate

Controalele efectuate în luna ianuarie de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj la furnizorii de servicii medicale cu care se află în contract au scos la iveală unele nereguli, pentru care medicii în culpă au fost şi sancţionaţi. Potrivit CAS Dolj, la doi medici au fost identificate servicii raportate care nu s-au regăsit şi în evidenţele cabinetelor sau nu au fost confirmate prin semnătură de către pacient.
„Pentru serviciile medicale raportate şi neefectuate, furnizorii au fost sancţionaţi cu avertisment scris, diminuarea cu 10% a sumei alocate pentru plata per capita din luna în care au fost identificate serviciile respective şi cu recuperarea contravalorii acestora“, au anunţat reprezentanţii CAS Dolj. La alţi trei medici verificaţi s-a constatat că nu folosesc formularele tipizate obligatorii prevăzute în norme, respectiv cereri de transfer ale pacienţilor la medicul de familie, fapt pentru care medicii respectivi au fost sancţionaţi cu avertisment.

Eterna problemă a reţetelor cu compensare 90%

Şi în această lună au fost identificaţi pensionari care au beneficiat nelegal de reţete cu compensare de 90% a preţului de referinţă al medicamentelor. Acestea se dau numai pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună, însă cei depistaţi, deşi declaraseră în scris că nu au alte venituri, figurau în evidenţele ANAF cu alte venituri impozabile. În acest caz, compensarea suplimentară de 40% se va recupera de la pensionari. Au fost însă şi situaţii când această compensare suplimentară de 40% a fost imputată medicilor care au prescris reţeta, pentru că aceştia nu consemnaseră în fişa pacientului numărul talonului de pensie şi cuantumul pensiei, pentru cei cu venituri din pensie mai mici de 700 lei sau nu solicitaseră pensionarilor declaraţie pe proprie răspundere privind veniturile realizate. Pe lângă compensarea imputată, medicii respectivi au primit şi avertisment.
Tot cu avertisment s-au ales şi alţi doi medici care nu actualizaseră evidenţa informatică a bolnavilor cronici transmisă la CAS Dolj, astfel încât aceasta să corespundă cu cea evidenţiată în registrul de boli cronice. La alte controale efectuate în luna ianuarie la farmacii, la medicii de specialitate sau la cei care au eliberat concedii medicale, inclusiv la unii pacienţi care beneficiau de concedii medicale, nu s-au descoperit nereguli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS