Eşec şcolar, depresie, probleme de interacţiune socială sunt câteva dintre consecinţele pe termen lung ale ADHD, o tulburare neurobiologică frecventă în rândul copiilor, se arată în primul studiu calitativ privind sănătatea mintală a copiilor, realizat de Organizaţia „Salvaţi Copiii“.
Potrivit studiului efectuat de „Salvaţi Copiii“, ADHD este o tulburare neurobiologică ce se manifestă printr-un nivel al neatenţiei, hiperactivităţii şi impulsivităţii care nu corespunde vârstei de dezvoltare, aceste simptome putând să apară în orice combinaţie: acasă, la grădiniţă sau la şcoală şi în orice alte contexte sociale.
Ce este şi ce nu este ADHD?
Fără a exista încă informaţii extrem de precise cu privire la cauzalitatea neurobiologică a ADHD, se ştie cu siguranţă că ADHD este înalt transmisibil ereditar şi nu este generat de alimentaţia necorespunzătoare, comportamente şi atitudini neadecvate ale părintelui în procesul de creştere şi educaţie a copilului sau urmărirea în exces a programelor TV şi implicarea în jocuri pe calculator.
În ciuda prejudecăţilor larg vehiculate în rândul adulţilor, părinţilor şi chiar profesioniştilor, ADHD nu are legătură cu „răsfăţul“ copilului, iar comportamentele problematice asociate acestei probleme de sănătate nu ţin de obrăznicie, sfidare sau lipsă voluntară de cooperare din partea copilului în relaţie cu adultul sau cu alţi copii.
ADHD se manifestă mai frecvent la băieţi decât la fete; simptomele cele mai frecvent întâlnite la băieţi sunt impulsivitatea şi hiperactivitatea, în timp ce la fete predomină neatenţia, se mai arată în studiul realizat de „Salvaţi Copiii“.
Cum arată copilul cu ADHD?
„Se foieşte, nu poate sta aşezat, nu-şi aşteaptă rândul, aleargă sau se caţără excesiv, pare tot timpul «pe picior de plecare», vorbeşte mult şi fără să se gândească înainte, îi întrerupe pe ceilalţi, are dificultăţi în menţinerea atenţiei, nu ascultă, nu duce lucrurile până la capăt, nu se organizează, pierde lucruri importante. El este însă la fel de inteligent, afectuos şi creativ ca orice alt copil de vârsta lui. Nediagnosticat la timp, se va confrunta încet, încet cu probleme serioase acasă, la şcoală şi în societate“, susţine Mihaela Ghinescu, specialist PR Salvaţi „Copiii România“.
Neidentificat la timp şi netratat, ADHD poate avea consecinţe grave pe termen lung, cum ar fi eşec şcolar, depresie, probleme de interacţiune socială, dificultăţi în găsirea şi păstrarea unui loc de muncă etc. Pentru a preveni aceste consecinţe este necesară o colaborare strânsă între copil, părinţi şi cadrele didactice în context educaţional.
Cum este tratat copilul cu ADHD?
„Din păcate, experienţa «Salvaţi Copiii» arată că într-un număr îngrijorător deja de grădiniţe şi şcoli generale sunt exercitate presiuni asupra familiilor în care copilul are un astfel de diagnostic, în vederea excluderii acestuia din colectivul de elevi şi mutării lui în altă unitate. În clasele în care sunt integraţi aceşti copii, sunt utilizate tehnici şi metode de disciplinare care nu doar că nu îşi dovedesc eficienţa în procesul de disciplinare a copilului, dar generează efecte negative asupra dezvoltării psihosociale a acestora şi menţin sau contribuie la creşterea frecvenţei comportamentelor problematice în clasă sau grupă“, a menţionat Mihaela Ghinescu.
În aceste condiţii, copilul cu ADHD riscă să rămână blocat într-un context social în care îi este încălcat dreptul la educaţie prin presiuni în vederea excluderii lui din învăţământul de masă, precum şi prin gestionarea neadecvată a prestaţiei sale în grădiniţă sau şcoală. Practic, ajunge să poarte o etichetă, un stigmat. Copilului îi este încălcat dreptul la îngrijiri de sănătate prin lipsa serviciilor de evaluare şi intervenţie standardizată cerută de specificul acestei probleme de sănătate şi îi este afectată calitatea vieţii în familie, prin faptul că rareori părinţii au acces la programe care să le dezvolte acele abilităţi necesare în preajma unui copil cu ADHD.
Cum ar trebui tratat copilul cu ADHD?
„Comunităţile ştiinţifice recomandă abordarea dificultăţilor asociate ADHD în colectivitate, în clasa de elevi sau grupa de preşcolari, respectându-se nevoile, caracteristicile şi potenţialul fiecărui copil şi în acord cu principiile generale care stau la baza organizării şi funcţionării învăţământului: principiul educaţiei globale şi individualizate, principiul asigurării integrale a drepturilor copilului, principiul cooperării cu familia şi cu comunitatea locală şi principiul asigurării respectului faţă de copil“, a mai spus Mihaela Ghinescu. Aceasta a precizat că premisele unei abordări reuşite ţin de pregătirea temeinică a cadrului didactic în psihologia copilului, psihopedagogie şi managementul comportamentului la clasă, precum şi de prezenţa obligatorie a psihologului în fiecare unitate de învăţământ.
