Aspirina – panaceul bolilor cardiovasculare?

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Există oare cineva care să nu fi luat măcar o dată în viaţă Aspirină – cel mai cunoscut şi mai folosit medicament în lume la ora actuală? Aspirina este denumirea comercială a acidului acetil-salicilic, nume sub care este produsă de compania farmaceutică germană Bayer încă din anul 1899.
Acidul salicilic, conţinut în frunzele de mirt, era folosit cu peste 3.500 de ani în urmă de medicii egipteni pentru calmarea durerilor reumatice. Ulterior, Hipocrate recomanda pentru combaterea febrei şi durerilor administrarea unui extras din scoarţă de salcie, al cărui principiu activ este tot acidul salicilic. În 1893, chimistul german Felix Hoffmann descoperă acidul acetil-salicilic, Aspirina pe care o cunoaştem astăzi.
Folosită de atunci în toată lumea ca antiinflamator, analgezic (ameliorarea durerii) şi antipiretic (scăderea febrei), Aspirinei i-a fost descoperit în urmă cu aproximativ 50 de ani şi efectul antiagregant plachetar. Despre ce este vorba? Am amintit în mod repetat în cadrul rubricii permanente dedicate bolilor de inimă faptul că ateroscleroza este cauza apariţiei afecţiunilor cardiovasculare celor mai răspândite. Ateroscleroza constă în depunerea de colesterol pe pereţii interni ai vaselor de sânge, conducând la formarea ateroamelor – plăci de colesterol proeminente în interiorul arterelor. Prin creştere neîntreruptă, ateroamele vor îngusta progresiv arterele pe care le afectează, reducând astfel fluxul de sânge spre ţesuturi şi organe.
În afara scenariului descris mai sus, care se desfăşoară de-a lungul multor ani sau zeci de ani, există şi posibilitatea apariţiei unor complicaţii acute: pentru că zonele pereţilor arteriali cuprinse de ateroscleroză au elasticitatea redusă, aici se pot produce fisuri, unde pot apărea mici cheaguri de sânge, numite trombi. Formarea trombilor e un proces care durează doar câteva minute sau ore, ducând rapid la îngustarea semnificativă sau chiar la ocluzia totală a unei artere. Consecinţele trombozelor arteriale sunt uneori dramatice, în funcţie de localizarea lor: infarct miocardic sau preinfarct, accident vascular cerebral ischemic, ischemie periferică acută, infarct renal, mezenteric, retinian etc.
Efectul antitrombotic sau antiagregant plachetar al Aspirinei constă în preîntâmpinarea apariţiei şi creşterii acestor mici cheaguri de sânge, prevenind deci infarctul şi celelalte boli cardiovasculare acute înrudite. Acesta e motivul pentru care unele categorii de pacienţi trebuie să ia toată viaţa Aspirină sau alt medicament cu proprietăţi antiagregante (clopidogrel, ticlopidină etc.): pacienţii cu angină pectorală (cardiopatie ischemică), cei care au suferit un infarct miocardic, preinfarct (angină instabilă) sau accident vascular cerebral ischemic, bolnavii afectaţi de arteriopatie aterosclerotică periferică şi hipertensivii trecuţi de 50 de ani care au un risc cardiovascular crescut sau afectare renală concomitentă.
Doza recomandată de Aspirină este de 75-150 mg, ceea ce corespunde de exemplu unui sfert dintr-o tabletă obişnuită de Aspirină de 500 mg; creşterea dozei peste aceste valori duce la creşterea riscului de reacţii adverse (în principal digestive), fără nici un beneficiu terapeutic. Producătorii de medicamente s-au adaptat acestor recomandări prin introducerea pe piaţă a comprimatelor de acid acetil-salicilic cu doze de 75 sau 100 mg.
Pornind de la beneficiul incontestabil al Aspirinei la categoriile amintite de pacienţi, a fost propusă administrarea acestui medicament la toţi bărbaţii trecuţi de 50 de ani, pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. Ulterior s-a dovedit însă că această măsură a produs mai multe reacţii adverse decât beneficii şi lumea medicală a renunţat la ea. Însă, din păcate, mitul conform căruia Aspirina este panaceul care fereşte pe oricine de apariţia unei boli cardiovasculare circulă încă în rândul populaţiei şi produce zilnic reacţii adverse grave şi uneori chiar decese.