8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateTratament sau prevenţie?

Tratament sau prevenţie?

Conform unui proverb chinezesc, viaţa poate fi împărţită în două perioade, nu neapărat egale: în prima parte ne risipim sănătatea pentru bani, pentru ca apoi să ne cheltuim banii pentru sănătate. Excesele din tinereţe se răsfrâng, mai devreme sau mai târziu de-a lungul vieţii, asupra stării de sănătate.
Există două categorii de persoane cu care intru zilnic în contact, în legătură cu starea lor de sănătate. Primii dintre aceştia sunt adulţi de 40 – 50 de ani, aparent sănătoşi, dar care întrunesc mai mulţi factori de risc cardiovascular: hipertensiune arterială, diabet zaharat, colesterol crescut, obezitate, fumat, predispoziţie ereditară, stres, sedentarism, dietă nesănătoasă – bogată în grăsimi şi dulciuri, sărată şi lipsită de legume şi fructe. Din păcate, foarte rar reuşesc să-i conving să combată aceşti factori de risc – mă refer atât la tratamentul medicamentos, dar, mai ales, la măsurile dietetice şi de schimbare a stilului de viaţă; pare că nu îi sperie riscul la care se expun.
A doua categorie o reprezintă persoanele care suferă deja de boli cardiovasculare serioase sau uneori chiar grave: cardiopatie ischemică cronică, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă, accident vascular cerebral, arteriopatie aterosclerotică periferică etc. Aceştia sunt, în general, mai vârstnici decât primii, dar, din păcate, există multe excepţii de la această regulă.
Constat zilnic cu surprindere, dar mai ales cu amărăciune, că aceşti pacienţi sunt mult mai atenţi cu bruma de sănătate care le-a mai rămas. Nu se feresc să ţină regimuri drastice şi acceptă să ia uneori şi peste zece medicamente pe zi. Nu pot să nu mă mir cu câtă uşurinţă abandonează fumatul – ce păcat însă că o fac prea târziu!
Foarte mulţi pacienţi din această a doua categorie îmi mărturisesc că regretă sincer că nu au adoptat la timp măsurile utile pentru a evita îmbolnăvirea – unii revoltaţi că nu au fost avertizaţi, dar cei mai mulţi ruşinaţi că nu au ţinut cont de sfaturile medicale primite. Cu toţii sunt acum convinşi că ar fi fost preferabil să prevină boala decât s-o trateze după ce a apărut. Beneficiul tratamentului (medicamentos şi nemedicamentos) este în acest moment umbrit de faptul că, din păcate, în cele mai multe situaţii, afecţiunea este doar oprită din evoluţie şi agravare, nu şi vindecată.
Văzându-i cum se succed alternativ la consultaţie, îmi dau seama că aceste două categorii de pacienţi reprezintă, de fapt, două etape din evoluţia aceleiaşi populaţii, doar surprinse la momente diferite de timp – unii înainte, iar alţii după ce au suferit complicaţii cardiovasculare. Îmi doresc adeseori să pot transmite hotărârea de a lupta cu boala a celor din urmă către aceia din prima categorie, care nu sunt convinşi de riscurile reale la care se expun.
Se spune despre sănătate că îi realizăm importanţa abia în momentul în care o pierdem. Trebuie însă ca oamenii să fie conştientizaţi asupra importanţei sănătăţii lor, să fie încurajaţi să ia măsurile necesare păstrării stării de sănătate şi să afle că e mai bine să prevină o boală decât să o trateze.
„În viaţă risipim cu generozitate ani, iar la sfârşit cerşim clipe“. (Nicolae Iorga)

Dr. Ovidiu Vîlceanu, medic specialist cardiolog

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS