(Ediţie din arhivă) Anul 14, nr. 4601. Vineri, 16 Octombrie 2009
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
« Alte articole din categoria Sanatate
Dezinteres şi fatalism
Sanatate
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului: 
Dezinteresul pe care-l afişează românii în ceea ce priveşte starea lor de sănătate este la cote maxime. El se manifestă nu doar în atitudinea faţă de boală, împotriva căreia nu vor să caute resursele necesare pentru a lupta, ci şi prin stilul nesănătos de viaţă, de muncă şi de alimentaţie.
Autorităţile române, atât cele medicale, cât şi nemedicale, au preluat acest dezinteres şi fatalism şi îl manifestă în politica de sănătate a populaţiei, pe seama căreia au falsa impresie că fac economii - cu efecte catastrofale pe termen lung, chiar şi în plan financiar.
Cu toţii am fost uimiţi în adolescenţă de resemnarea pe care o manifestă românul din balada Mioriţa în faţa pericolului. Am fost învăţaţi şi îndemnaţi să admirăm această resemnare, iar ulterior mulţi dintre noi am ajuns să o adoptăm ca mod de viaţă.
Pe fondul abordării mioritice a relaţiei vieţii şi morţii, politica sanitară a statului român, precaritatea resurselor financiare, dar şi educaţia pentru sănătate din şcoală au modelat în conştiinţa românului o atitudine dezinteresată şi fatalistă în privinţa sănătăţii şi a bolii. Conştienţi de gravitatea acestei abordări greşite şi de efectele ei dezastruoase, medicii ar trebui să fie în prim-planul strădaniei de a schimba lucrurile.
Zilele trecute am primit o nouă dovadă a celor scrise mai sus, interesantă şi uimitoare în egală măsură, în persoana unui pacient aparent banal. Venise la consultaţie pentru a obţine avizul cardiologic în vederea unei operaţii simple: amputaţia unui deget de la picior. De fapt, „venise“ e mult spus - a fost adus în scaunul cu rotile fiindcă avea mâna şi piciorul stâng paralizate în urma unui accident vascular cerebral.
Despre accidentele vasculare aveam să aflu că fuseseră două, în urmă cu doi, respectiv patru ani. Cauzele acestora au fost uşor de identificat: era diabetic de mai mulţi ani, avea colesterolul foarte mare, iar greutatea mi-a dezvăluit cu un soi de mândrie că era de 120 de kilograme. De când a rămas paralizat, şi de necaz, dar şi din plictiseală, a trecut de la unul la două pachete de ţigări pe zi.
Credeam că o să se sperie când i-am spus că are tensiunea 20; a încercat să mă liniştească, precizând cu seninătate că aşa era de fiecare dată. Când am încercat să-i explic că şi electrocardiograma arăta rău, am rămas surprins că ştia exact modificările acesteia; spre edificare, chiar a scos din buzunar un teanc de înregistrări electrocardiografice.
Uimirea şi revolta mea au ajuns la apogeu abia când am aflat că nu urmează nici un tratament pentru toate aceste boli; ce rost ar fi avut, mi-a replicat cu un zâmbet oarecum superior, când şi tatăl său a murit tot din cauza unui accident vascular cerebral, deşi luase tratamentul?
Îl priveam perplex: un bărbat de cincizeci de ani, bine îmbrăcat, cu un limbaj civilizat, elevat chiar, ţintuit pentru tot restul vieţii în acel scaun cu rotile. Era un contrast pe care nu mi-l puteam explica între informaţiile destul de exacte pe care le avea despre boală şi dezinteresul nedisimulat pentru evoluţia stării sale de sănătate. Nu m-am putut abţine să-l întreb ce meserie are. Era medic.
Autorităţile române, atât cele medicale, cât şi nemedicale, au preluat acest dezinteres şi fatalism şi îl manifestă în politica de sănătate a populaţiei, pe seama căreia au falsa impresie că fac economii - cu efecte catastrofale pe termen lung, chiar şi în plan financiar.
Cu toţii am fost uimiţi în adolescenţă de resemnarea pe care o manifestă românul din balada Mioriţa în faţa pericolului. Am fost învăţaţi şi îndemnaţi să admirăm această resemnare, iar ulterior mulţi dintre noi am ajuns să o adoptăm ca mod de viaţă.
Pe fondul abordării mioritice a relaţiei vieţii şi morţii, politica sanitară a statului român, precaritatea resurselor financiare, dar şi educaţia pentru sănătate din şcoală au modelat în conştiinţa românului o atitudine dezinteresată şi fatalistă în privinţa sănătăţii şi a bolii. Conştienţi de gravitatea acestei abordări greşite şi de efectele ei dezastruoase, medicii ar trebui să fie în prim-planul strădaniei de a schimba lucrurile.
Zilele trecute am primit o nouă dovadă a celor scrise mai sus, interesantă şi uimitoare în egală măsură, în persoana unui pacient aparent banal. Venise la consultaţie pentru a obţine avizul cardiologic în vederea unei operaţii simple: amputaţia unui deget de la picior. De fapt, „venise“ e mult spus - a fost adus în scaunul cu rotile fiindcă avea mâna şi piciorul stâng paralizate în urma unui accident vascular cerebral.
Despre accidentele vasculare aveam să aflu că fuseseră două, în urmă cu doi, respectiv patru ani. Cauzele acestora au fost uşor de identificat: era diabetic de mai mulţi ani, avea colesterolul foarte mare, iar greutatea mi-a dezvăluit cu un soi de mândrie că era de 120 de kilograme. De când a rămas paralizat, şi de necaz, dar şi din plictiseală, a trecut de la unul la două pachete de ţigări pe zi.
Credeam că o să se sperie când i-am spus că are tensiunea 20; a încercat să mă liniştească, precizând cu seninătate că aşa era de fiecare dată. Când am încercat să-i explic că şi electrocardiograma arăta rău, am rămas surprins că ştia exact modificările acesteia; spre edificare, chiar a scos din buzunar un teanc de înregistrări electrocardiografice.
Uimirea şi revolta mea au ajuns la apogeu abia când am aflat că nu urmează nici un tratament pentru toate aceste boli; ce rost ar fi avut, mi-a replicat cu un zâmbet oarecum superior, când şi tatăl său a murit tot din cauza unui accident vascular cerebral, deşi luase tratamentul?
Îl priveam perplex: un bărbat de cincizeci de ani, bine îmbrăcat, cu un limbaj civilizat, elevat chiar, ţintuit pentru tot restul vieţii în acel scaun cu rotile. Era un contrast pe care nu mi-l puteam explica între informaţiile destul de exacte pe care le avea despre boală şi dezinteresul nedisimulat pentru evoluţia stării sale de sănătate. Nu m-am putut abţine să-l întreb ce meserie are. Era medic.
Dr. Ovidiu VÎLCEANU, medic specialist cardiolog
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »
Notează articolul.
Nota curentă: 5.0 din 17 voturi
Nota curentă: 5.0 din 17 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de (dez-) interesat:
De ce ne bat doctorii la cap sa luam tratamente si sa tinem regim daca si ei nu urmeaza tratamentele ? Prima data sa ne dea ei exemplu ! Apoi sa vina sa ne spuna noua ! - de RESPECT:Nu pot sa nu remarc din nou si sa nu admir persaverenta domnului doctor in demersul domniei sale de a constientiza "(dez-) interesatii "de inconstienta lor.Este adevarat ca fiecare isi duce povara riscurilor asumate.Uneori,cand este prea tarziu,unii regretam,altii dam vina pe destin si ne blestemam soarta sau ne blazam in fata "destinului".Dar sorta,in cele mai multe cazuri,noi ne-o fortam!Demersul domnului doctor de a constientiza "inconstientii"sau cei lipsiti de minimele cunostinte despre riscurile asumate merita tot RESPECTUL!Sa invatam sa RESPECTEM munca altora si atunci meritam si noi tot RESPECTUL! STIMATE DOMNULE DOCTOR:-continuati munca de informare;-nu luati in seama rautatile unora duse uneori pana la NESIMTIRE;-prezentat i cazuri concrete de "incontienti"si urmarile inconstientei lor;-mobilizati si alti colegi in demersul domniei voastre.Si eu am fost uimit si revoltat,ieri,cand un coleg al domniei voastre,ca raspuns la atitudinea unui pacient din categoria prezentata in articol,afirma:-"de ce sa ma enevez,asa treaba la cabinetul meu merge mai bine!"Il cunosc din perioada in care avea atitudinea domniei voastre.Ma intreb cu uimire:-a obosit sa lupte cu "inconstientii"?,b anii l-au transformat incat suferinta altora sa constituie un prilej de satisfactie?,mediul intern al institutiei s-a degradat in asa "HAL",constinta profesionala si a colectivitatii s-a atrofiat?Nu astept raspunsuri,doresc respect atat din partea medicilor dar mai ales din partea posibililor "purtatori de carut"!
- de Pe ce lume traiti ?:Dezinteres fata de starea de sanatate, cand la orice policlinica te duci stai la cozi interminabile ? Nu exista plafon pentru analize medicale din prea multe solicitari in toata Craiova. Mergi pe strazi pustii si daca intalnesti un cabinet medical acolo parca ar fi nunta.
- de pt.3:Problema tocmai aici este! Dupa ce ca medicamentele sunt scumpe si coada la cabinetele medicale este tot datorita prostei legislattii(numarul de consultatii decontate este limitat fata de numarul real de consultatii),posibil itatea asigurarii unei medicatii satisfacatoare in spitale radusa9si aici situatia este discutabila),deci un grad scazut de promtitudine si eficienta in cadrul unitatilor sanitare,asumarea unor riscuri,"dezinteres ul "fata de starea de sanatate proprie poate sa va conduca cu adevarat pe o alta lume!!!
- de ..:doctorii fumeaza in cabinete,pe colidoare ,la cursuri,peste tot. niste nenorociti!!
- de doriana:Bun articol, domnule doctor! Fatalismul este o boala a romanilor. In Occident oamenii merg la doctor imediat ce au o mica stare de rau. La noi...cunosc oamenii care stau acasa cu fracturi, ulcere, infectii si daca incerc sa-i indrum catre medic, se supara pe mine, Bine, pe de o parte, ii inteleg. In Romania, de cele mai multe ori, a merge la doctor e sinonim cu a te sinucide. Si nu exagerez.
